200 milioane euro, clauza de reziliere a lui Diego Costa la Atletico Madrid

Atacantul Diego Costa a revenit la Atletico Madrid, însă nu va avea posibilitatea de a evolua decât de la începutul anului viitor

Diego Costa, Atletico Madrid
Diego Costa, Atletico Madrid
Autor
 
Răzvan
Distribuie
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus

Situaţia lui Diego Costa la Chelsea a ţinut multă vreme capul de afiş în presa din întreaga lume: golgheterul campioanei Angliei, prin cele 20 de goluri marcate în ediţia anterioară de Premier League, a fost anunţat la finalul stagiunii trecute că nu mai face parte din planurile de viitor ale tehnicianului Antonio Conte la Chelsea, astfel că plecarea sa de pe Stamford Bridge părea iminentă.

Însă finalul campaniei de transferuri l-a găsit pe Diego Costa în continuare alături de gruparea londoneză, deşi fără a fi luat în considerare pentru primele meciuri din noul sezon. Situaţia ingrată a atacantului naturalizat spaniol s-a lămurit în cele din urmă, iar jucătorul de 28 de ani va reveni în Primera Division la Atletico Madrid, deşi nu va avea posibilitatea de a intra pe teren până la începutul anului viitor,  din ianuarie, atunci când se redeschide perioada de transferuri, iar Atletico Madrid va avea din nou dreptul de a înregistra noi jucători. Echipa antrenată de Diego Simeone se află momentan sub interdicţie de a transfera jucători până la finalul anului 2017.

Noul contract pregătit de clubul spaniol lui Diego Costa prevede o clauza de reziliere de aproximativ 200 milioane de euro, sumă care va trebui achitată de orice echipă ce îşi doreşte pe viitor să obţină semnătura atacantului. O decizie deloc surprinzătoare din partea oficialilor clubului Atletico Madrid, ţinând cont de evenimentele petrecute în această vară pe piaţa de transferuri.

Diego Costa a mai evoluat pentru Atletico Madrid în perioada 2010–2014, timp în care a marcat 43 de goluri în campionat, de-a lungul a 94 de meciuri. Ultimul său sezon înainte de transferul la Chelsea a fost caracterizat de un randament excelent pentru atacantul spaniol, care a marcat opt goluri în UEFA Champions League, egalând astfel recordul deţinut de Vava din 1959 pentru cele mai multe goluri la nivel european pentru Atletico Madrid într-un sezon. La finalul stagiunii 2013/2014, Diego Costa a fost nominalizat pentru premiul acordat celui mai bun atacant din Primera Division, fiind învins de Cristiano Ronaldo.

Alături de Atletico Madrid, Diego Costa a câştigat titlul în sezonul 2013–14, Cupa Spaniei (2012–13) şi de două ori Supercupa Europei, în 2010, respectiv 2012, pierzând însă finala UEFA Champions League din stagiunea 2013–14.