Antonio Conte, încântat de transferul lui Ross Barkley la Chelsea

Antrenorul celor de la Chelsea, Antonio Conte, a discutat despre transferul lui Ross Barkley, adus de campioana Angliei de la Everton

Ross Barkley a fost adus de Chelsea de la Everton
Ross Barkley a fost adus de Chelsea de la Everton
Autor
 
Răzvan
Distribuie
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus

Antrenorul celor de la Chelsea, Antonio Conte, are deja o idee clară despre modalitatea în care intenţionează să îl utilizeze pe Ross Barkley în echipa de start a campioanei Angliei, deşi momentan jucătorul nu a efectuat niciun antrenament alături de grupul principal al lui Chelsea, după oficializarea transferului acestuia de la Everton, în schimbul sumei de aproximativ 18 milioane de euro.

Ross Barkley a semnat un contract cu Chelsea valabil pe următorii cinci ani şi jumătate, însă jucătorul în vârstă de 24 de ani va mai avea nevoie de timp pentru a se recupera în totalitate după o intervenţie chirurgicală efectuată la finalul lunii august, ca urmare a unei accidentări musculare. Intervievat la finalul partidei contra celor de la Norwich City, încheiată la egalitate, scor 0-0, în turul al treilea din FA Cup, antrenorul italian Antonio Conte a confirmat că are aşteptări mari din partea lui Ross Barkley, odată cu revenirea sa pe teren: “Astăzi a efectuat o sesiune de antrenament separată, cu preparatorul fizic.” – a explicat fostul tehnician al lui Juventus, citat de Sky Sports – “Este important pentru mine să am posibilitatea de a-l vedea la lucru, să înţeleg nivelul condiţiei sale din punct de vedere fizic, pentru ca el să poată intra rapid în conceptul nostru de joc. Speranţa mea este de a-l avea la dispoziţie cât mai repede, deoarece este un jucător de la care avem aşteptări foarte mari.” – a continuat Antonio Conte, care mai apoi a adăugat:

“Ross Barkley este un jucător foarte bun, un jucător pe care mi l-am dorit mult. Însă în primul rând este necesar ca noi să îl aducem la o condiţie fizică optimă. Cred că poate evolua la mijloc, atunci când alegem să jucăm cu trei mijlocaşi sau ca număr 10 dacă jucăm într-un sistem 3-4-3. Ross Barkley este de asemenea un fotbalist extrem de creativ. În această seară i-am avut la dispoziţie pe Willian şi Pedro, de asemenea doi jucători cu calităţi deosebite. Dar transferul lui Ross Barkley este unul foarte bun pentru club, este un jucător care are calitatea necesară pentru a marca goluri. Prioritatea mea este să îl conving pe jucător să evolueze pentru echipă. Atunci când un jucător este capabil să evolueze pentru echipă, echipa este cea care îi pune în valoare calităţile şi talentul individual. Discutăm despre un jucător extrem de talentat, pe care suntem bucuroşi că am putut să îl aducem alături de noi. Înainte de a-l trimite pe teren, trebuie să ne asigurăm că a înţeles exact ideea noastră de a juca fotbal. Altfel va fi o problemă pentru el şi o problemă pentru restul echipei.” – a explicat Antonio Conte.

Ross Barkley nu a evoluat într-un meci oficial în actualul sezon de Premier League, ci doar într-o partidă amicală a celor de la Everton. Internaţionalul englez a adunat până acum 22 de prezenţe în tricoul echipei naţionale, însă nu a mai fost selecţionat din aprilie 2016. Deşi a evoluat la Campionatul Mondial din 2014, jucătorul nu a fost apoi inclus în lotul Angliei stabilit de selecţionerul Roy Hodgson pentru Euro 2016.