Dani Alves: “La Barcelona ducem fotbalul înapoi la origini”

Dani Alves lămureşte pentru The Guardian cum, rămânând loial principiilor ofensive, clubul FC Barcelona a acumulat atâtea succese în ultimii ani.

Dani Alves, FC Barcelona
Dani Alves, FC Barcelona
Autor
 
David Petre
Distribuie
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus

Dani Alves sta in spatele unei mese mari in biroul sau din Sant Just Desvern, un mic oras in apropierea Barcelonei, imbracat intr-o camasa, cravata si sacou. In spatele sau o vitrina cu numeroase tricouri de fotbal, impaturite cu grija, fotografii si trofee. Multe trofee. Prin fereastra, in dreapta sa, o intalnire a conducerii (probabil PR-ul sau). In stanga sa, receptia: o canapea de piele, ziarele, un televizor cu sigla site-ului sau, danialves.com si care prezinta rezumatul finalei CL din 2011, “cel mai bun moment al carierei mele”, dupa cum marturiseste brazilianul. Singurul lucru care lipseste este o cutie cu carti de vizita. Dar ce sa scrie? “Dani Alves da Silva, fundas dreapta” ?

Ar fi cea mai nepotrivita carte de vizita creata vreodata, dupa “Leonardo Da Vinci, pictor si decorator”. “Dar – se revolta Dani – sunt un fundas dreapta”. Un fundas dreapta si atat? “Nu, nu doar atat”. Doar ca filozofia lui Alves despre fotbal si conceptul sau pentru un fundas dreapta sunt diferite. La fel este si cea a antrenorului sau, Pep Guardiola. “In scoala braziliana accentul se pune pe atac, dar asta nu inseamna ca nu sunt un fundas”.

“Sa ne gandim la Gareth Bale, un jucator pe care il ador”, explica el. “Este un fundas lateral cu constructie braziliana, are aceleasi idei. In Europa cei de la Spurs il folosesc pe post de aripa, dar in echipa mea ar fi intotdeauna fundas lateral. Oamenii tind sa se sperie si joaca fundasii laterali ofensivi pe postul de aripa. Cred ca o sa atace mai mult, dar de multe ori ataca mai putin si mai slab. S-a intamplat cu Roberto Carlos: ca aripa era mai putin eficient, trebuia sa inceapa cursa mai repede. Bale este mai talentat ca si aripa, dar la Barca ar evolua ca fundas lateral”.

Nu vorbim insa despre nume, vorbim despre concepte. Nu este o incercare de ademenire a lui Bale, desi Barcelona l-a urmarit in mai multe randuri. Este o ilustrare. Cand Roberto Di Matteo, managerul celor de la Chelsea va desena tactica pe tabla, inaintea primului tur al semifinalei CL de miercuri, va avea o dilema cand vine vorba de Alves, jucatorul care, spune Guardiola, permite Barcelonei sa joace cu 3 sau 4 fundasi in acelasi meci.

Motorul celei mai de succes echipe a celor de la Sevilla din istorie, pe primul loc in topul assist-urilor intr-un sezon, implicat in cele mai multe actiuni din La Liga in altul, Alves a gasit casa perfecta la Barcelona de la venirea sa in 2008. Iar Barcelona, la randul sau, a gasit jucatorul perfect: fundas dreapta, mijlocas dreapta, aripa dreapta, atacant central, mijlocas central, varf retras, tackler si playmaker, toate intr-un invelis hiperactiv. Atlet si estet, ultra-talentat si ultra-competitiv, in fata ta si in careul tau. Si in al sau. Cum spunea Jorge Valdano: “Cand Dani Alves alearga spre jumatatea adversa, se intalneste cu sine retragandu-se”.

Cu un sezon inainte sa ajunga la Barcelona, cei de la Chelsea au dat inapoi la pretul de 36 de milioane Euro pentru un fundas. Insa Dani nu este doar un fundas. A fost unul dintre cele doua transferuri facute de Barca dupa doi ani fara vreun trofeu, celalalt a fost Gerard Pique. Apoi au castigat tripla. O privire la vitrina sa de trofee spune intreaga poveste: trei La Liga, doua Copa del Rey, patru Supercupe ale Spaniei, doua Cupe Uefa, trei Supercupe Europene, doua Ligi ale Campionilor, doua Campionate Mondiale ale Cluburilor. 18 trofee din 2006 incoace: niciun jucator din lume nu a avut atat de mult succes la nivel de cluburi in ultimii 6 ani.

Cand Leo Messi a doborat recordul de goluri intr-un sezon al Barcelonei, Dani a asistat 31 dintre acestea, mai mult decat oricine altcineva. In sezonul 2009-2010 a fost liderul in clasamentul assist-urilor. In acest sezon doar Messi, Cristiano Ronaldo si Di Maria au dat mai multe pase decisive. Conform statisticilor OPTA doar Messi si Xavi au avut mai multe atingeri de balon in jumatatea adversa decat el, si doar doi jucatori au un procentaj mai bun al paselor reusite in treimea adversa. 63,5% din atingerile sale au loc in jumatatea adversa. Ah, spun criticii, dar asta se intampla pentru ca nu se apara.

Raspunsul lui Alves este aspru: “Oamenii cred automat ca datorita faptului ca ataci nu te poti si apara. Fals!”. Din nou apar intrebari despre concept si adaptabilitate. De altfel, spune el, se poate apara. “Ceea ce nu putem sa facem este sa jucam cu 11 oameni in spatele balonului. Sa ma apar? Sa ma apar de cine? Nu poti sa te aperi, in sensul traditional al cuvantului, de o echipa care nu te ataca. Si ne aparam oprind adversarul sa ne atace. Impotriva celor de la Real am atacat foarte putin pentru ca sunt atat de buni pe contraatac. Aveam nevoie de control, altfel treceau ca trenul peste noi. Daca imi este cerut sa ma apar este greu pentru ca imi place sa atac, imi place sa ma implic, dar o voi face.”

“Ducem fotbalul inapoi la originile sale. Interesele au schimbat totul: tot ce conteaza acum este sa castigi cu orice mijloace. Daca nu o faci esti fara nici o valoare. Pentru mine nu acesta este fotbalul. Cand eram tanar vroiam sa castig, dar jucam pentru ca era distractiv. Abordarea noastra are ceva din acasta filozofie. Sa te simti bine pe teren. Iubesc fotbalul, il ador. Trebuie sa dam ceva inapoi fanilor.”

“Pentru ca deja aveam o conceptie de joc similara cu cea a Barcelonei, a facut venirea aici mai usoara. Tot din acest motiv m-au transferat cei de la Barca: stiau ca ma voi integra. Jocul lor este atingere, tehnica, combinatii, atac. Barcelona intotdeauna transfera jucatori cu aceasta abordare si cu caracteristicile potrivite.” Alves spune, abordand o alura de director sportiv: “Barca niciodata nu spune ‘Lumea vorbeste despre el, hai sa-l transferam’. Nu, uitati-va la Alexis, este senzational, dar nu era un indragit al presei. Totusi Barcelona a platit foarte multi bani pe el pentru ca stiau cu ce poate contribui.”

“Cel mai dificil lucru legat de Barcelona nu este felul in care joaca ci felul in care inteleg fotbalul. Tactic mi-am imbunatatit jocul sub Guardiola, invatand sa fac lucrurile simple, ceea ce cateodata este cel mai greu lucru. Insa cheia jocului este felul in care presam, iar primul care preseaza este cel mai bun jucator al nostru, Leo Messi. Acela este startul unei intregi filozofii. Nu am crezut niciodata ca o echipa poate presa cum o facem noi: din primul pana in ultimul minut pressing in jumatatea adversa. Cel mai mare succes al lui Pep este convingerea jucatorilor, chiar si a celor foarte mari, sa faca acest lucru.”

Isi aminteste mesajul lui Pep inainte de finala CL din 2011, o victorie dominanta cu 3-1 impotriva celor de la Manchester United pe Wembley: “Singurul lucru pe care ni l-a cerut a fost sa atacam, este singurul mod in care poti sa castigi, in special impotriva echipelor cu o fizicalitate impresionanta cu contraatacuri devastatoare. Nu poti sa le dai mingea: daca o au trebuie sa o iei inapoi. Repede! Dupa finala, Nemanja Vidic ne-a felicitat spunand ca avem o echipa spectaculoasa. Cand auzi asta de la oameni care chiar cunosc jocul si cat de dificil este sa fi un fotbalist, este un compliment extraordinar. Oamenii te ataca uneori si te gandesti ‘nu stiu nimic’. Cand stau pe canapea sunt cel mai bun jucator din lume, dar trebuie sa te duci acolo pe teren si sa o dovedesti. Cuvintele lui Vidic au insemnat foarte mult.”

Pentru Barcelona au insemnat si mai mult. Au intalnit adversitate si acuzatii. Alves, 28 de ani, vorbeste inteligent si analitic; stie ca imaginea sa este diferita si admite ca uneori nu se recunoaste pe teren. Intrebat daca s-ar face arbitru vreodata exclama terifiat: “Nu! Oamenii si asa nu ma plac; imaginati-va cum ar fi daca as arbitra.” Este clar ca presiunea isi spune cuvantul. “Poate fi iritant cand oamenii iti cauta greselile sau pun sub semnul intrebarii validitatea succesului tau, dar este o expresie a impotentei lor, un fel de a distrage atentia” spune el. “In loc sa se concentreze la joc, unii se concentreaza sa te traga in jos.”

“Oamenii cred ca fotbalistii se distreaza la o miuta cu prietenii. Daca castiga, bine, daca nu, si asa e bine. Nu se intampla nimic. Nu, ai o obligatie si o responsabilitate. Sunt in aceasta lume de atat timp incat pot sa-mi controlez emotiile, dar sunt totusi momente cand nervii te cuprind. Frica de a pierde te face mai puternic pentru ca te scoate din rutina. Marile echipe si marii jucatori se sperie uneori. Insa de ceea ce nu poate sa-ti fie frica niciodata este sa joci.”

Discutia despre frica duce la semifinala cu Chelsea din 2009, o dubla care arunca o umbra asupra actualei intalniri. De ce a pierdut Chelsea? Raspunsul lui Dani este direct: “frica”. “Nu exista nici o urma de indoiala ca acela a fost cel mai greu meci pe care l-am jucat” spune el. “Lumea spune ca Chelsea ar fi castigat daca nu era arbitrul, dar ce putem sa facem noi? Cred ca atunci Chelsea nu s-a calificat din cauza fricii. Echipa care are un om in plus, joaca acasa, conducand cu 1-0 trebuia sa ne atace. Lui Chelsea i-a lipsit curajul sa faca un pas in fata. Din contra, au facut un pas in spate si au platit pentru asta. Cand am vazut ca nu ne ataca, am realizat ca au renuntat la meci. Erau multumiti cu 1-0, erau satisfacuti, dar au uitat ca la 1-1 noi eram calificati. Tot ce au facut a fost sa scape de minge. Ne-au oferit posesia, iar cel mai rau lucru pe care poti sa-l faci impotriva Barcelonei este sa-i oferi posesia.”

Discursul lui Alves a ajuns la capat. “Bineinteles”, adauga el, “daca nu ai acea conceptie despre fotbal, asta patesti, te retragi, te retragi si in cele din urma esti eliminat. Nu poti sa te retragi, nu poti! Trebuie sa mergi inainte. Te retragi: pierzi. Mergi inainte: castigi!” Asta este un motto pe care Dani Alves ar putea sa-l puna pe cartea sa de vizita.

Articol tradus de Shininq din The Guardian.