Interviu Denis Suárez: “Simt că, orice aș face, aș putea fi pus pe piața transferurilor”

Denis Suárez a acordat un interviu cotidianului Mundo Deportivo în care vorbește despre sezonul actual și dorința sa de a triumfa la FC Barcelona.

Denis Suárez, FC Barcelona
Denis Suárez, FC Barcelona
Autor
 
David Petre
Distribuie
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus

Denis, cum ai caracteriza sezonul tău până în acest moment?
Denis Suárez: La nivel personal balanța este pozitivă. Cred că am făcut un pas înainte față de sezonul precedent, am demonstrat acest lucru pe teren în minutele care mi-au fost acordate, am dat un randament bun și colegii mă încurajează să joc fotbalul meu. Stilul meu se mulează perfect pe stilul Barcelonei și, când mi se oferă oportunitatea, încerc să profit la maxim.

Ai jucat mai mult sau mai puțin decât ai fi sperat?
Denis Suárez: Fiecare jucător speră să joace cât mai mult, dar eu am conștiința curată știind că am evoluat la un nivel înalt și că am demonstrat că am loc în această echipă.

Crezi că ai fi meritat mai multe minute după randamentul oferit?
Denis Suárez: Acest lucru depinde de antrenor și de nevoile pe care le are pe moment de-a lungul unui meci. Eu am jucat la un nivel înalt, am demonstrat acest lucru la Getafe când am intrat în a doua repriză, cu Eibar și cu Las Palmas. Apoi au fost patru sau cinci meciuri în care nu am jucat, după care am revenit cu Olympiacos, dar în general pot spune că sunt mulțumit de randamentul meu.

Spui că ai făcut un pas înainte față de sezonul anterior. Ce s-a schimbat?
Denis Suárez: Joc fără rezerve, cu mai multă personalitate. Anul trecut totul era nou, nu îmi cunoșteam toți colegii, însă anul acesta mă simt mult mai comod în cadrul echipei, colegii mă cunosc, mă ajută și mă încurajează să îmi exprim pe teren personalitatea.

Denis nu a explodat fiincă nu are continuitate sau nu are continuitate fiindcă încă nu a explodat?
Denis Suárez: Nu știu, impresia mea este că atunci când am avut continuitate două-trei meciuri am oferit un randament bun, cu goluri și pase decisive. Este normal că atunci când ai continuitate este mai ușor decât atunci când joci un meci și apoi patru nu. Dar acest lucru depinde de antrenor, iar eu sunt mulțumit de modul în care m-a tratat de la început și trebuie să răspund pe măsură atunci când apelează la mine.

Ai discutat cu antrenorul despre motivele pentru care joci doar din când în când?
Denis Suárez: Nu, nu am făcut acest lucru. Avem un lot numeros, pe postul meu este o concurență mare și Iniesta este un superstar. Când mi s-a oferit posibilitatea am încercat să profit la maxim, iar în rest încerc să fiu pregătit în fiecare zi pentru a juca fiindcă, după cum am mai spus, visul meu este să reușesc la Barcelona și să fiu aici mulți ani.

La nivel fotbalistic ce îți cere Valverde?
Denis Suárez: Este puțin diferit față de anul trecut, fiindcă în sistemul său joci practic fără extreme, mai degrabă într-un 4-4-2, iar acest lucru mă face să mă simt mai comod.

Te favorizează mai mult stilul lui Valverde decât cel al lui Luis Enrique?
Denis Suárez: Cred că da, fiindcă îmi oferă mai multă libertate și acest lucru mă ajută.

Napoli insistă să te transfere în iarnă…
Denis Suárez: Eu nu vreau să plec de aici, am spus acest lucru de mai mult timp. Colegii m-au încurajat în vară să rămân și singurul meu obiectiv este să reușesc aici. Am senzația, nu știu dacă aceasta este și poziția clubului, că orice aș face mă aflu pe piața transferurilor. Am refuzat toate ofertele fiindcă ele nu au legătură cu dorințele mele. Nu sunt interesat de un transfer.

Te-ai simțit presat să accepți o ofertă de a fi transferat?
Denis Suárez: Eu am declarat înainte de startul sezonului că nu vreau să plec, dar de fiecare dată când se apropie o nouă perioadă de transferuri am senzația că aș putea fi declarat transferabil, deși eu nu vreau să plec. Obiectivul meu este să mă impun aici, fiindcă mă consider “de-al casei” și cred că stilul meu de joc este perfect pentru acest club.

Atunci de ce crezi că ai putea fi pus pe piața transferurilor?
Denis Suárez: Nu știu, e doar o senzație.

Cine ar putea face acest lucru?
Denis Suárez: Nu știu, nu am discutat cu nimeni din club acest lucru și știu sigur că nu am discutat cu agentul meu despre plecare fiindcă nu îmi doresc să plec, dar la fel de adevărat este că se vorbește despre interesul mai multor echipe când eu nu am deschis vreo ușă acestei posibilități. Pentru mine este un motiv de mândrie fiindcă certifică faptul că îmi fac bine treaba, dar în ceea ce mă privește nu vreau să plec de aici.

Te afectează gândul că cei de la club te-ar putea pune pe piața transferurilor?
Denis Suárez: Nu aș vrea să mai vorbim despre acest lucru. Este o senzație pe care o am și atât.

Există o clauză prin care, pentru fiecare zece meciuri pe care le joci, până la o limită de 100, Barcelona trebuie să plătească 800.000 de euro lui Manchester City. Crezi că acest lucru influențează folosirea ta?
Denis Suárez: Nu știu, asta depinde de antrenor și de club. Părerea mea este că, dacă joc 100 de meciuri, Barcelona va trebui să plătească 8 milioane de euro lui City și aceasta nu este o sumă mare pentru un jucător care joacă 100 de meciuri pentru Barcelona. La cum este piața transferurilor astăzi cred că e o sumă mică, dar aceste lucruri depind de cei de la club, nu știu dacă antrenorul este implicat. Eu mă simt apreciat de coechipieri, antrenorul mi-a arătat că are încredere în mine, eu am demonstrat pe teren că am un loc în această echipă și nu mă preocupă nimic altceva decât să mă impun aici, lucru pe care l-am visat de mic copil. Când am fost împrumutat la Sevilla și Villarreal a fost în ideea de a mă întoarce aici, am făcut sacrificii pentru acest lucru și acum nu vreau să îmi pierd locul.

Busquets a zis recent la Catalunya Ràdio că Denis este cel mai apropiat de Iniesta ca stil de joc din lotul actual…
Denis Suárez: Înseamnă mult pentru mine, mai ales venind de la un jucător care a fost toată viața aici, care a câștigat totul cu Barcelona și cu echipa națională. Este important că a spus acest lucru fiindcă înseamnă că el crede în jocul meu și în posibilitățile mele. Îi sunt recunoscător pentru aceste cuvinte.

Înțeleg că acum nu se pune problema unui transfer, dar este el posibil la vară dacă vei juca la fel de puțin?
Denis Suárez: Nu vreau să anticipez ce se va întâmpla. Mă axez pe prezent, vreau să mă pregătesc bine, să profit de fiecare șansă și să rămân aici fiindcă Barcelona este casa mea, chiar dacă am fost doar un an la Barça B. Cred că am demonstrat că merit să joc la această echipă și sper să mi se ofere cât mai multe șanse de care să profit la maxim.