Leicester – Liverpool 2-3. Revanşa “cormoranilor” după eliminarea din Cupa Ligii Angliei

Liverpool s-a impus cu scorul de 3-2 pe King Power Stadium în meciul de campionat disputat în etapa a şasea, contra celor de la Leicester City

Philippe Coutinho, Liverpool
Philippe Coutinho, Liverpool
Autor
 
Răzvan
Distribuie
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus

La patru zile distanţă după eşecul suferit în faţa lui Leicester City solidat cu eliminarea din Cupa Ligii Angliei, Liverpool a revenit în această seară pe King Power Stadium pentru confruntarea din Premier League. Duelul s-a dovedit mult mai spectaculos decât cel anterior, generat în principal de calităţile ofensive încântătoare ale jucătorilor din atacul lui Liverpool, însă şi de lipsa de siguranţă evidenţiată de defensiva “cormoranilor” în acest debut de sezon.

Antrenorul gazdelor, Craig Shakespeare, a efectuat o singură modificare faţă de formaţia de start utilizată în etapa anterioară, când Leicester City a remizat contra celor de la Huddersfield, scor 1-1, cu Shinji Okazaki revenit ca titular după evoluţia excelentă contra lui Liverpool de la mijlocul săptămânii. Kelechi Iheanacho a rămas de această dată doar pe banca de rezerve. În tabăra adversă, Jurgen Klopp a decis să facă patru schimbări în primul 11 faţă de partida încheiată doar la egalitate cu Burnley: Joe Gomez, Alberto Moreno, Jordan Henderson şi Georginio Wijnaldum şi-au reluat locul în formaţia de start.

La fel precum în urmă cu patru zile, Liverpool a început mai bine meciul, dar încă o dată precizia la finalizare a lipsit pentru oamenii lui Jurgen Klopp. Oaspeţii au irosit o dublă mare ocazie de gol în minutul 13: şutul în diagonală al lui Emre Can a lovit bara porţii apărate de Kasper Schmeichel, iar Mohamed Salah a continuat faza, însă în mod incredibil nu a reuşit să trimită balonul în poarta goală. Totuşi, de această dată Liverpool a deschis scorul la capătul primului sfert de oră, după o centrare perfectă a lui Philippe Coutinho, reluată cu capul la coţul scurt de Mohamed Salah, care astfel a marcat al treilea său gol în actualul campionat. Şapte minute mai târziu Philippe Coutinho a reamintit de ce Barcelona a insistat pentru transferul său în această vară şi a majorat avantajul lui Liverpool: talentatul brazilian a transformat impecabil o lovitură liberă de la 25 de metri, într-o manieră similară cu golul marcat de el împotriva lui Arsenal sezonul trecut.

Leicester City nu a avut un răspuns rapid după începutul de meci sub aşteptări, iar planul lui Craig Shakespeare de a încerca să îşi surprindă adversarul pe contraatac nu a mai putut fi pus în aplicare având în vedere situaţia de pe tabelă. Totuşi, momentele de presiune puse de Leicester în finalul primei reprize la poarta lui Simon Mignolet au adus în prim plan alte două episoade importante. Mai întâi golul anulat lui Shinji Okazaki pentru un offside controversat şi contestat insistent de către oamenii lui Craig Shakespeare, iar patru minute mai târziu golul marcat de acelaşi atcant japonez şi validat, deşi protestele au venit de această dată din partea lui Liverpool pentru un presupus fault asupra lui Simon Mignolet în momentul centrării din corner.

Golul de 3-1 înscris de Jordan Henderson în minutul 68 ar fi trebuit să pună capăt discursului în ceea ce priveşte soarta punctelor puse în joc, însă problemele din defensiva lui Liverpool au făcut ca ultima parte a partidei să fie extrem de spectaculoasă. Gazdele au redus imediat din diferenţă prin Jamie Vardy, care a marcat în poarta goală după intervenţia lui Mignolet la şutul foarte bun al lui Demarai Gray. Kelechi Iheanacho a fost introdus pe teren pentru a ajuta ofensiva gazdelor, însă cel care a avut şansa egalării a fost acelaşi Jamie Vardy: atacantul englez a fost faultat în careu de Mignolet, iar Anthony Taylor a arătat către punctul cu var, însă portarul belgian al celor de la Liverpool s-a revanşat prin intervenţia la şutul lui Vardy, reuşind să păstreze avantajul echipei sale.

Mignolet a confirmat astfel renumele unui portar foarte bun în astfel de momente, şapte dintre ultimele 15 penalty-uri acordate împotriva lui Liverpool fiind apărate de belgian.

Leicester a forţat pe final, mai mult din entuziasm şi elanul oferit de o revenire neaşteptată, decât prin luciditatea unei construţii calme şi organizate. Defensiva oaspeţilor a făcut în cele din urmă faţă presiunii şi a menţinut avantajul la limită de pe tabelă, obţinând astfel trei puncte extrem de important pentru situaţia din clasament: echipa lui Jurgen Klopp revine la cinci puncte de liderul Manchester City, însă va avea nevoie să elimine erorile din defensivă pentru a putea spera să se implice în lupta pentru unul dintre primele trei locuri.

Comentarii