Liverpool, în faţa primului sezon “full” cu Jurgen Klopp pe banca tehnică

14 august 2016
Jurgen Klopp, numarul unu la Liverpool in sezonul 2016-2017
Jurgen Klopp, numarul unu la Liverpool in sezonul 2016-2017
O avancronica a sezonului 2016-2017 pentru Liverpool FC dupa prima pregatire de vara efectuata sub comanda managerului Jurgen Klopp

La sosirea pe Anfield, in octombrie anul trecut, Klopp a declarat ca primul sau obiectiv la Liverpool este ca echipa sa joace un “fotbal emotional”, efeverscent si plin de pasiune, la fel ca si caracterul neamtului. Dupa noua luni pe banca lui Liverpool, nimeni nu ii poate reprosa ca nu si-a indeplinit obiectivul. Ba, din contra, Klopp a adus pe Anfield mai mult de atat. Noul sezon competitional insa, vine cu alte provocari. De aceasta data Klopp are in fata ca obiectiv clasarea la finalul campionatului in primele 4 si adversari noi, in Premier League venind, sau revenind, alti 3 mari antrenori ai momentului: Mourinho, Guardiola si Conte, fiecare cu o filozofie proprie asupra fotbalului, dar cu acelasi gand: sa castige campionatul.

Venirea lui Klopp pe Anfield a dat impresia unei intalniri cu destinul, facandu-se multe comparatii intre echipele la care a antrenat neamtul si clubul din Anglia. Cea mai interesanta este, de departe, data de faptul ca la Mainz si Borussia Dortmund, Klopp a avut parte de acelasi imn ca si al lui Liverpool, pentru ca mai apoi sa ajunga pe Anfield, locul unde a luat nastere “You’ll never walk alone”. Totodata, venirea lui Klopp, poate fi comparata cu cea a marelui Bill Shankly, la finalul anilor ’50, cand scotianul a reusit sa puna bazele spiritului unic al lui Liverpool, spirit care a adus, in deceniile urmatoare, suprematia cormoranilor atat in fotbalul englez, cat si in cel european. Pentru Klopp e greu sa realizeze ceea ce a facut marele Shankly, insa oricum am privi lucrurile nici el nu are o misiune usoara. Sa aduca titlul pe Anfield dupa mai bine de doua decenii este o mare provocare pentru orice antrenor, insa neamtul are atuurile lui.

Unul dintre ele este ca a ales Liverpool, ceea ce putini antrenori de top ar face-o, in conditiile in care este foarte posibil sa fi stiut de plecarea lui Guardiola de la Bayern, unde, din anumite puncte de vedere, ar fi avut un post de antrenor mult mai caldut decat cel de manager al lui Liverpool. De asemenea, neamtul este o personalitate aparte cu declaratii unice si stil de antrenorat la fel de unic, dovada fiind faptul ca le-a interzis jucatorilor sa atinga celebrul “This is Anfield” de la intrarea pe gazon pana in momentul in care vor castiga un trofeu, considerand-o o forma de respect fata de club si fata de suporteri. Practic, Klopp incearca sa readuca acea dorinta de a juca fotbal pentru suporteri si pentru trofee care a disparut in ultimul timp in detrimentul banilor.

Dintr-un punct de vedere a reusit sa o aduca si, odata cu aceasta, dorinta a reusit sa reinvie un stil de joc spectaculos pe care Liverpool il pierduse in ultimul timp. Dovada sunt rezultatele. Klopp a bifat doua finale si cateva meciuri de colectie, culminand cu partida impotriva fostei sale echipe, Borussia Dortmund, pe care a reusit sa o invinga cu 4-3 intr-o revenire comparabila cu cea de la Istanbul. Insa, mai presus de rezultate, sta faptul ca Liverpool este din nou privita ca o echipa de temut si nu doar respectata pentru istoria sa. Nu putini sunt adversarii care au venit pe Anfield cu gandul ca ar putea fi umiliti. Cu alte cuvinte, Anfield-ul a redevenit o fortareata. Si toate acestea au fost realizate cu o echipa fragila si debusolata pe care Klopp a luat-o drept mostenire de la Brendan Rodgers.

Acum, in vara lui 2016, datele problemei se schimba pentru Liverpool si pentru Klopp. Neamtul nu se mai afla la debutul in cel mai greu de gestionat campionat al lumii. Are ceva experienta, a vazut cum merg lucrurile si, mai ales, isi cunoaste propria echipa. Fata de primul sezon, de aceasta data apare si obiectivul si, odata cu el, si ceva presiune, insa probabil ca fanii lui Liverpool nu se vor supara atat de tare pe Klopp daca nu va reusi sa aduca, nici in acest an, echipa intre primele 4. Cu toate ca exista o posibilitate sa rateze locurile de Champions League si in acest sezon, oamenii din jurul lui Liverpool nu se gandesc la asta, increderea in posibilitatile echipei fiind mai mare ca niciodata. Nici conducerea nu pare sa se gandeasca la acest lucru, dupa ce la inceputul verii i-a oferit lui Klopp un nou contract declarand ca neamtul este un membru valoros al clubului si isi doreste sa il aiba aproape mult timp de acum incolo.

Inca de cand a venit la echipa s-a vorbit despre o curatenie generala in lotul mostenit de Klopp de la Brendan Rodgers, urmata de aducerea unor jucatori cu nume care sa garanteze cresterea valorica a echipei. In realitate nu s-a intamplat chiar asa. Dupa cum a avut obiceiul si la Dortmund, Klopp a facut curatenie, insa pe partea venirilor nu s-au adeverit asteptarile unora conform carora la Liverpool va ploua cu jucatori mari care vor dori sa joace pentru Klopp. In realitate, tot banul primeaza. De fapt, singurul jucator care are deja un nume si pe care l-a vizat Klopp a fost fostul sau elev de la Dortmund, Gotze, care a preferat insa sa se intoarca la vicecampioana Germaniei chiar daca acolo nu a avut parte de cea mai buna primire din partea fanilor.

Concret, Liverpool a vandut in aceasta vara in valoare de 46.5 milioane de lire sterline, bani obtinuti din plecarile lui Rossiter, Sinclair, Vigouroux, Canos, Skrtel, Ibe, Allen si Smith, la care se mai adauga si Toure, Enrique, plus o serie de jucatori tineri care au parasit echipa liberi de contract. De cealalta parte la echipa au sosit Karius, Matip, Mane, Wijnaldum, Grujic, Klavan si Manninger pe care s-au cheltuit 61.9 milioane de lire.

De asemenea, pentru a se asigura ca jucatorii plecati imprumut nu stau pe banca la noile lor echipe, conducerea clubului a impus formatiilor destinatoare sa ii foloseasca in cel putin 75% dintre meciuri. Astfel au plecat Ward, Fulton, Bogdan, Kent, Dunn, Allan, Flanagan, Jones si Brannagan.

Dupa o vara destul de ocupata, Klopp a reusit sa creeze concurenta pe fiecare post. Singurul care pare sa aiba locul de titular asigurat este Clyne, insa la cum a jucat sezonul trecut doar o nefericita accidentare l-ar putea scoate din primul 11. In rest, fiecare jucator are sansa lui sa joace titular, de multe ori valorile dintre ei fiind apropiate. Practic Liverpool poate alinia la start doua echipe cel putin competitive, evitand astfel situatiile asemanatoare cu cele din FA Cup din sezonul trecut cand neamtul a fost nevoit sa cheme jucatori imprumutati pentru a putea alinia o formatie de start cu Exeter City. Din punctul acesta de vedere va fi foarte interesant cum va gestiona Klopp situatia, avand in vedere ca numarul meciurilor este mult mai mic fata de cel din sezonul trecut, cand echipa a avut un parcurs foarte lung in Europa League. Acest lot, care spre deosebire de alte situatii nu este doar bogat numeric ci prezinta si calitate, ii ofera lui Klopp siguranta ca nu depinde de un anume jucator si la o eventuala accidentare a acestuia echipa va avea de suferit. Tot timpul va veni un jucator de pe banca motivat sa ii ia locul.

Chiar daca nu au venit nume mari, la Liverpool au ajuns jucatori potriviti pe posturile potrivite. Incepand cu portarul, Karius reprezinta o concurenta serioasa pentru un Mignolet care in sezoanele trecute a avut portia sa de greseli. Multi il privesc ca fiind titular in fata belgianului insa, deocamdata, cu accidentarea lui Karius, Mignolet ramane intre buturi.

Liverpool a suferit sezonul trecut si in aparare, unde lucrurile s-au pus la punct abia spre sfarsitul sezonului cand cuplul Lovren – Sakho a inceput sa functioneze. A plecat Skrtel, un servant pe termen lung al lui Liverpool, si au venit Matip si Klavan, despre ultimul Klopp declarand ca in nici un caz nu este vazut ca o varianta de back-up. Cu Sakho accidentat si cu probleme de indisciplina si cu Matip usor accidentat in aceasta perioada, Klavan pare o solutie viabila dupa ce in amicalele din International Champions Cup a parut ca se intelege destul de bine cu Lovren. Excluzand aceasta situatie a accidentarilor, Klavan va reveni pe pozitia a 4 -a in lista preferintelor lui Klopp, marea intrebare fiind care dintre Matip, Sakho si Lovren vor forma cuplul de fundasi centrali. Avand in vedere problemele lui Sakho din ultimul timp, Matip si Lovren pornesc favoriti.

Nici la mijloc Liverpool nu a aratat sigura sezonul trecut, fiind mai mult decat vizibila lipsa unui om capabil sa urce cu mingea la picior si sa ofere o pasa decisiva. Pentru asta a fost adus Wijnaldum de la Newcastle. Avantajul olandezului este ca poate juca cam pe toate pozitiile la mijlocul terenului, candidand serios atat la postul de mijlocas central cat si la un post in linia de trei din spatele varfului. Klopp l-a folosit in amicalul cu Barcelona langa Can, in detrimentul lui Henderson. Tot la mijloc, Klopp l-a mai adus pe Grujic, un pusti cu o poveste frumoasa, sunat personal de neamt sa vina la echipa pe care o iubeste. Sarbul nu a putut spune “nu” si, dupa o jumatate de sezon in care a ramas sub forma de imprumut la fosta sa echipa, Steaua Rosie Belgrad, a venit la Liverpool si a surprins placut in amicale amintind de Steven Gerrard. Acum ramane de vazut ce sanse ii va oferi Klopp pe un post pe care mai concureaza Milner, Henderson, Can si Wijnaldum.

In compartimentul ofensiv Liverpool a aratat bine sezonul trecut in cele mai multe dintre situatii. Aici nu a fost nevoie de prea multe schimbari, insa venirea lui Mane ofera si mai multa mobilitate liniei de trei din spatele varfului, senegalezul surprinzand placut in amicale. Descris de Lallana, Mane este un jucator impredictibil, greu de ghicit. Asa a parut sa fie si in amicalul cu Barcelona, insa adevaratul test al sau sunt meciurile de Premier League.

Ce loc va ocupa Liverpool la finalul sezonului este greu de prezis. Cat timp cat Klopp este antrenor pe Anfield, se poate intampla orice. Sezonul trecut Liverpool a fost o echipa spectaculoasa, cu un joc placut ochiului, insa i-a lipsit constanta rezultatelor, de multe ori pierzand puncte cu echipe mici dupa o victorie cu o echipa cu pretentii. A dat impresia ca stie cum sa trateze meciurile mari si ca se pierde in meciurile in care cele 3 puncte ar fi la indemana. Faptul ca echipa nu se afla intr-o competitie europeana ar trebui, teoretic, sa fie un avantaj. Asta implica mult timp pentru neamt si jucatori sa pregateasca urmatorul meci la care sa fie pregatiti 100% atat din punct de vedere fizic cat si tactic. Antrenamentele din aceasta vara au fost, dupa spusele unor jucatori, cele mai grele din cariera lor. Asta spune multe despre ceea ce isi propune Klopp de la noul sezon dupa ce am vazut o monstra in aceasta primavara. Gegenpressing-ul, atat de celebru datorita lui Klopp, va fi litera de lege la Liverpool in noul sezon, iar cu o pregatire fizica la cele mai inalte cote si fara meciurile si deplasarile lungi din Europa, cormoranii ar trebui sa priveasca cu optimism orice meci le vine in cale.

Daca Liverpool nu va mai avea oscilatiile din sezonul trecut, nu ar mai trebui sa fie o problema prea mare clasarea in primele 4, asta in cazul in care echipa nu porneste foarte bine in campionat si va oferi sperante mai mari. Totusi, va fi un sezon de Premier League mai dur ca niciodata, dupa ce anul trecut Leicester a profitat de forma slaba a tuturor marilor echipe si a reusit sa se impuna. Big Four, sau Big Six mai nou, pare hotarat sa puna din nou stapanire pe primele locuri. Specialistii le vad pe cele doua echipe din Manchester favorite la castigarea titlului, ambele cu antrenori noi. Venirile lui Guardiola la City si Mourinho la United aduc implicit investitii mari pe piata transferurilor, Mourinho, cel putin, fiind recunoscut drept un cheltuitor. Cele doua sunt urmate de Chelsea unde a venit Conte dupa ce a facut o figura frumoasa cu Italia la Campionatul European. Apoi urmeaza, aproape la egalitate in ceea ce priveste sansele la castigarea campionatului, Liverpool, Arsenal si Tottenham. Ca si in sezonul trecut, Leicester nu este privita cu mari sanse, insa este greu de crezut ca va repeta isprava din sezonul trecut, mai ales ca, acum, baietii lui Ranieri au in fata si o toamna in Champions League.

In ceea ce o priveste pe Liverpool, va trebui sa asteptam cateva etape pentru a ne putea face o idee concreta despre cum va arata si ce isi poate propune echipa in noul sezon. Klopp are un start foarte greu de sezon cu deplasari la Arsenal, Burnley, Chelsea si meciuri acasa cu Tottenham si Leicester, meciuri dupa care vom putea trage primele concluzii. In toate aceste variabile si calculele posibile pe care le ofera Premier League, un lucru este aproape sigur: Liverpool va oferi din nou spectacol pe teren, indiferent de adversar.

Echipe
Liverpool
Articole pe aceeaşi temă