Manchester City, în faţa a patru meciuri consecutive pe teren propriu

Manchester City va avea un program favorabil în octombrie, cu patru meciuri pe teren propriu, în Premier League, Champions League şi Cupa Ligii Angliei

Pep Guardiola, Manchester City
Pep Guardiola, Manchester City
Autor
 
Răzvan
Distribuie
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus

Stoke City, Napoli, Burnley şi Wolverhampton reprezintă următorii patru adversari ai celor de la Manchester City. Cu toţii vor trebuie să se deplaseze pe stadionul Etihad, oferind astfel un program excelent pentru Manchester City în tentativa oamenilor lui Pep Guardiola de a face un pas decisiv în lupta pe toate planurile de-a lungul stagiunii 2017/2018, după un început de sezon promiţător.

La nivelul Premier League, “Cetăţenii” vor avea de disputat două partide facile, despărţite de duelul cu cel mai periculos adversar din faza grupelor UEFA Champions League şi urmate de ceea ce ar trebui să reprezintă o sarcină uşoară în Cupa Ligii Angliei, împotriva unui adversar din Championship. Tragerea la sorţi pentru Cupa Ligii Angliei, unde jucătorii lui Pep Guardiola vor înfrunta acasă pe Wolverhampton, a pus capăt unei serii de zece trageri consecutive în care Manchester City a trebuit să evolueze pe teren străin, dintre care nouă împotriva unui oponenţi din Premier League.

Antrenorul spaniol va încerca astfel să profite de programul favorabil din luna octombrie, într-o perioadă în care rivala Manchester United va avea de abordat partide mult mai dificile. Trei dintre următoarele patru confruntări din Premier League ale lui Manchester United sunt programate a se disputa împotriva unor contracandidate directe la titlu precum Chelsea, Tottenham şi Liverpool, adversari de cel mai înalt ridicat pe care United nu a fost nevoită să îi înfrunte în prima parte a sezonului. De altfel oamenii lui Jose Mourinho nu au înfruntat nicio echipă din prima jumătate a clasamentului Premier League, astfel că “Diavolii” vor avea o misiune extrem de dificilă în tentativa de a ţine în continuare pasul cu Manchester City, după cum au reuşit la capătul primelor şapte etape de Premier League, aflându-se momentan la egalitate de puncte în fruntea clasamentului cu rivala locală.

În aceste condiţii, jumătatea lunii noiembrie ar putea aduce o perspectivă mai exactă asupra echipelor care vor reprezenta principalii adversari ai lui Manchester City în lupta la titlu şi va arăta dacă Manchester United este cu adevărat pregătită să concureze de la egal la egal cu formaţia lui Pep Guardiola încă din acest sezon.

Pentru Manchester City parcursul de pe propria arenă va avea foarte probabil o importanţă decisivă în tentativa de a lupta pe toate fronturile. “Cetăţenii” au creat din stadionul Etihad o adevărată fortăreaţă în anii precedenţi, însă titlurile câştigate de Leicester City şi Chelsea în ultimele trei stagiuni au fost caracterizate de evoluţii mai puţin constante pe teren propriu pentru Manchester City, ceea ce a făcut ca gruparea de pe arena Etihad să nu îşi treacă în palmares niciun trofeu la nivelul competiţiei interne de-a lungul acestei perioade, spre deosebire de parcursul ireproşabil de acasă în stagiunile 2011-12 şi 2013-14.