Manchester United – Tottenham 1-0. Anthony Martial decide duelul de pe Old Trafford

Un gol marcat de Anthony Martial cu zece minute înainte de final a adus victoria pentru Manchester United în meciul de campionat cu Tottenham

Manchester United - Tottenham 1-0
Manchester United - Tottenham 1-0
Autor
 
Răzvan
Distribuie
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus

Tottenham pierduse 20 de meciuri pe arena lui Manchester United în Premier League înainte de confruntarea din această după amiază, mai mult decât pe terenul oricărui adversar din Anglia. Iar seria negativă a lui Spurs a continuat şi în etapa de campionat cu numărul 10, gruparea londoneză fiind învinsă la limită pe Old Trafford, cu scorul de 1-0.

Multe probleme de lot pentru Jose Mourinho, o situaţie care a început să îşi pună amprenta pe rezultatele recente, după un debut de campionat excelent pentru gruparea de pe Old Trafford. Marouane Fellaini, Michael Carrick, Paul Pogba, Zlatan Ibrahimovic şi Marcos Rojo au reprezentat cele mai importante absenţe din tabăra gazdelor. De partea cealaltă, o singură absenţă pentru Mauricio Pochettino, însă una extrem de importantă, cea a golgheterului Harry Kane, unul dintre cei mai în formă atacanţi din Europa în actualul sezon, cu opt goluri marcate deja în Premier League şi cinci în UEFA Champions League.

Manchester United a început în forţă duelul de pe teren propriu cu Tottenham, printr-un pressing constant în jumătatea adversă, în tentativa de a recupera rapid balonul, un stil de joc care nu s-a văzut la derby-ul cu Liverpool, ceea ce i-a adus antrenorului portughez Jose Mourinho numeroase critici pentru faptul că s-a mulţumit aparent cu un rezultat de egalitate. De această dată “Diavolii” au profitat de avantajul terenului propriu şi au fost periculoşi încă din minutul 3, când centrarea lui Romelu Lukaku a fost foarte aproape de a ajunge la Marcus Rashford, însă intervenţia lui Hugo Lloris a salvat formaţia oaspete. Acelaşi Marcus Rashford l-a întrebuinţat pe portarul francez al lui Tottenham în minutul 11, printr-o execuţie de la distanţă din lovitură liberă, fostul portar al celor de la Lyon reuşind să respingă în corner.

După un prim sfert de oră pozitiv al lui Manchester United, Tottenham a reuşit treptat să echilibreze meciul şi să păstreze momente de poesie care au temperat elanul ofensiv al “Diavolilor”. Însă fără contribuţia lui Harry Kane în linia de atac, oamenii lui Mauricio Pochettino nu au reuşit să pună cu adevărat în pericol poarta apărată de David de Gea, în special de-a lungul primelor 45 de minute. Dacă începutul de repriză i-a aparţinut lui Manchester United, ultimele 15 minute au fost controlată mai degrabă de oaspeţi, fără însă oportunităţi notabile la poarta lui David De Gea.

“Diavolii” aveau foarte mare nevoie să obţină toate cele trei puncte puse în joc, astfel că oamenii lui Jose Mourinho au încercat să impună un ritm de joc superior în partea a doua. Şutul lui Mkhitaryan din minutul 56 nu ar fi trebuit să îi pună mari probleme lui Hugo Lloris, însă portarul francez nu a reuşit în mod surprinzător să reţină balonul, iar Valencia a fost aproape de a profita, însă Eric Dier a salvat în ultimul moment situaţia. Mauricio Pochettino a mutat rapid şi s-a bazat pe forţa fizică a lui Fernando Llorente, atacantul spaniol fiind trimis pe teren în locul lui Heung-Min Son. Moussa Dembele a fost la rândul său introdus pe gazon, în locul lui Moussa Sissoko. Însă tot gazdele au trecut mai aproape de deschiderea scorului, în minutul 65, când o minge respinsă de defensiva lui Tottenham a ajuns într-o poziţie excelentă de şut pentru Antonio Valencia, iar execuţia în forţă a acestuia a trecut puţin peste poartă.

Jesse Lingard şi Anthony Martial au fost jucătorii pe care Jose Mourinho a mizat pentru ultimele 20 de minute ale confruntării de pe Old Trafford, trimşi în compartimentul ofensiv pentru a-l susţine pe Romelu Lukaku, care şi-a continuat evoluţiile mai degrabă modeste în faţa unor adversari de top. Atacantul belgian se prezenta la acest meci cu doar şase goluri marcate de-a lungul ultimelor 36 de dueluri cu formaţii aflate pe unul dintre primele şase locuri, iar statistica fostului vârf al lui Everton nu s-a îmbunătăţit nici de această dată. O lovitură de cap care a lovit bara cu 12 minute înainte de final a fost singurul moment important pentru puternicul vârf belgian.

Deşi părea că meciul se îndreaptă către o remiză, salvatorul lui Manchester United a fost Anthony Martial, care cu zece minute înainte de final a marcat golul decisiv, după o fază ce a parut extrem de simplă, pornită de la degajarea lungă a lui David De Gea şi continuată cu o deviere a lui Lukaku.

A fost golul care a adus trei puncte extrem de importante pentru Manchester United, iar “Diavolii” rămân astfel aproape de rivala locală, Machester City în clasamentul din Premier League, urmând a evolua împotriva campioanei Angliei, Chelsea, în etapa de campionat de la sfârşitul săptămânii viitoare, după duelul din UEFA Champions League programat a se disputa la mijlocul săptămânii cu Benfica.

Comentarii