Zidane, 50 de victorii în campionat cu Real Madrid, la fel precum Capello

Victoria obţinută de Real Madrid pe teren propriu cu Espanyol a reprezentat succesul cu numărul 50 pentru Zinedine Zidane în Primera Division

Zinedine Zidane, Real Madrid
Zinedine Zidane, Real Madrid
Autor
 
Răzvan
Distribuie
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus

După scepticismul iniţial, Zinedine Zidane a convins rapid pe toată lumea de calităţile sale de antrenor şi a impresionat pe banca tehnică a celor de la Real Madrid: în doar doi ani, tehnicianul francez şi-a trecut în palmares alături de Real Madrid succese importante precum două ediţii de UEFA Champions League, la fel de multe trofee în ceea ce priveşte Supercupa Europei, alături de un Campionat Mondial al Cluburilor. La nivelul competiţiei interne performanţele sale au fost de asemenea spectaculoase, atât datorită jocului exprimat pe teren, a numărului mare de goluri marcate, cât şi a trofeelor, concretizate printr-un titlu de campioană a Spaniei şi o Supercupă a Spaniei.

Etapa din weekendul anterior a consemnat o nouă bornă importantă pentru Zinedine Zidane în calitate de antrenor al lui Real Madrid. Campioana Spaniei a evoluat pe stadionul Santiago Bernabeu împotriva celor de la Espanyol şi a reuşit să obţină un succes cu scorul de 2-0 graţie golurilor marcate de Isco, într-un meci în care tehnicianul francez nu s-a putut baza pe jucători importanţi precum Daniel Carvajal, Marcelo, Theo Hernandez, Karim Benzema, Mateo Kovacic sau Gareth Bale, cu toţii fiind indisponibili din cauza problemelor medicale. Problemele de lot şi evoluţiile mai puţin pozitive din debutul de sezon nu au împiedicat pe Real Madrid să obţină de această dată toate cele trei puncte şi să ajungă deja la 50 de victorii sub comanda lui Zinedine Zidane, care astfel l-a egalat pe italianul Fabio Capello ca număr de succese cu Real Madrid în Primera Division, însă a stabilit un nou record ţinând cont de faptul că antrenorul francez a reuşit această performanţă după doar 65 de partide.

Zinedine Zidane a debutat în Primera Division prin succesul înregistrat pe 9 ianuarie 2016 contra celor de la Deportivo La Coruna, cu un categoric scor de 5-0, iar la mai puţin de doi ani distanţă a reuşit să ajungă la victoria cu numărul 50 în campionatul Spaniei. Performanţa îl plasează în fruntea clasamentului antrenorilor care au ajuns cel mai rapid la 50 de victorii în Primera Division, Zinedine Zidane depăşind recordul stabilit anterior de Pep Guardiola, care a avut nevoie de 67 de partide de campionat pentru a ajunge la 50 de succese.