Adevărurile lui Pep Guardiola

“Adevarurile lui Pep Guardiola” – asa se intituleaza un articol aparut in publicatia catalana Sport, in care Pep dezvaluie reteta succesului din ultimele sezoane. Antrenorul Barcei explica drumul pe care l-a urmat pentru a ajunge sa fie considerat un punct de referinta in lumea fotbalului.

Josep Guardiola este in epicentrul lumii fotbalistice. Metoda lui, secret sau potiune magica, in afara titlurilor numeroase si variate pe care le-a adus la FC Barcelona, a trecut peste toate frontierele si este un model de urmat. O referinta. Antrenorul din Santpedor, apeland la bunul simt, logica si intelepciune, a reusit sa depaseasca toate barierele. El a dovedit ca, prin munca grea si onestitate, pasiune si devotament fata de idei, se poate ajunge la un intreg. Ca se castiga sau se pierde, cel mai important lucru, spune el, este sa se simta ce trebuie facut.

Banc Sabadell, o banca cu care antrenorul si-a mentinut intotdeauna o relatie stransa, lanseaza astazi o campanie de publicitate care exploreaza si reproduce filosofia lui si gandurile lui cele mai intime. PEP, in forma pura. In esenta.

Despre pietele din sate:
“Atat ambitia, cat si dorinta de realizare sunt necesare. Sportul e o competitie. Dau intotdeauna ca exemplu un moment din copilarie cand luam pe noi un tricou in piata satului si jucam “unu la unu”, de atunci ne placea sa castigam. Sau cand ne jucam cu mingea. (“duble”). Venea momentul cand ajungeam la cinci sute, apoi sase sute, iar urmatoarea zi opt sute. Cred ca a te perfectiona este in firea omului. Asa si unde lucrezi, vor veni provocarile: Acum vine asta, dupa va veni cealalta, asta am facut deja si nu ma mai motiveaza… Dar cand primesti o provocare, o accepti.”

Initiativa ca stil:
“Maniera noastra de a intelege jocul este de a propune. Eu nu astept ca cealalta echipa sa faca ceva, nu, eu “vin peste ea”. Daca noi castigam e meritul nostru, daca pierdem e vina noastra. Noi propunem si altii dispun. Asta se traduce asa: “Am de gand sa joc, si am de gand sa fiu protagonist, sa fac ceva intr-o partida, nu sa stau sa astept sa vad ce se intampla.” Astfel de echipe nu sunt multe. Stim ca a face si a crea este mult mai dificil decat pur si simplu a participa la joc. Dar pentru asta suntem apreciati in toata lumea, pentru cum o facem.”

Limitele:
“Cineva poate gandi: “Nu a castigat, nu a putut, nu a stiut cum”. In munca asta exista o responsabilitate, in sensul ca aici nu sunt limite, dar, fara indoiala trebuie sa stim ce sa cerem si ce nu. De exemplu, nu o sa-i cer lui Pep Guardiola ca jucator sa finalizeze cornerele cu capul. Trebuie sa vad lucrurile cu un bun simt al unui antrenor care isi cunoaste jucatorii si le stie limitele, si stie pana unde se poate ajunge. Ca antrenor al unei echipe, cunoscand competitiile unde joci, te gandesti “Suntem capabili sa invingem pe oricine si sa fim campioni in toate competitiile.” Eu nu cred asta pentru ca deja am facut-o, nu, o gandesc inainte sa inceapa. Ei (n.t.-jucatorii) stiu ca tot ce le cer pot sa faca. Niciodata nu am cerut unui jucator ceva ce nu poate sa faca, niciodata.”

Gestionarea aptitudinilor:
“Jucatorilor le cer ceea ce pot face pentru ca inainte de toate sa se simta siguri pe ei inainte de a iesi pe teren. Mi se intampla si mie ca jucator. Inainte de a incepe, vedeam partida, cu ochii inchisi, si o vedeam clar. Atunci, jocul mergea “ca uns”, si era bine. In ziua cand nu am mai vazut-o clar, si mi-am spus: “Pe asta n-o mai vad clar, pentru ca antrenorul cere acestui jucator ceva care nu poate face”, in acea zi, nu am facut tocmai un joc bun. Dar nu e vorba de o zi, doua, vorbesc de saptezeci de partide. Trebuie sa ma asigur ca ceeea ce le cer o pot face timp de saptezeci de partide, si majoritatea se simt bine asa. Treaba mea este sa gestionez (asta).”

Este un joc:
“Ca jucator, cand jucam bine si il faceam sa joace bine pe un alt coleg, intuiam care sunt motivele. Incepand de la douazeci si cinci, douazeci si sase de ani, cand un antrenor zicea “Azi jucam asa”, eu credeam “Nu, nu asa”. Aici am castigat calitatile de antrenor. Aveam idei si ma gandeam: “Trebuie sa testez, nu stiu daca ar functiona, dar trebuie sa le testez.” Si tot ce stiu e ceea ce am invatat pe teren de la antrenorii mei. Pe teren imi ziceam “Asta imi usureaza munca, si lui, si celuilalt”; ideea mea era sa vad daca ar functiona. Pana la urma e un joc. Momentele mele fericite sunt cand ma asez in fata calculatorului, analizez adversarul si incep sa ma joc: “Daca ei fac asa, noi vom ataca pe aici, iar ei atunci ne vor ataca si trebuie sa ne acoperim…” Asta e momentul cand imi simt munca rasplatita.”

A avea timp:
“Pentru mine era mai usor sa experimentez cu echipa a doua, pentru ca nu era in atentia presei, si, pe deasupra, juca cate o partida duminica. Asa, am avut mult timp ca sa analizez fiecare partida, sa ajung sa ii vad si sa corectez ce au facut gresit. Am putut sa experimentez la antrenamente, si sa incerc lucruri diferite fata de ce am facut. Ca sa dau un exemplu concret, daca te gandesti la toti oamenii de stiinta care incearca noi tratamente, au nevoie de timp. Timp.”

Infrangerea, victoria, teama:

“Ceea ce te face sa cresti este infrangerea, greselile. E ceea ce te tine in alerta. Cand castigi te gandesti: “Genial, am castigat”. Si sigur ai facut niste lucruri gresite, dar te relaxezi. Dar singurul lucru la care te ajuta victoria este sa dormi bine. Fara indoiala, cand nu exista aceasta tensiune necesara, teama de a gresi, teama ca te vei fi distrus in presa, atunci nu esti atat de tare pe cat ar trebui. In contextul unei presiuni constante, fiecare decizie pe care o iei cantareste foarte greu. Din acest motiv, cand faci ceva, niciodata nu trebuie sa CREZI ca trebuie s-o faci, ci sa SIMTI ca trebuie s-o faci. Asta se intampla cu inovarea. Inovezi si literalmente simti ca faci asta. Am nevoie sa SIMT lucrurile, nu sa le cred. Cand le simt, nu imi mai e frica si “ma arunc”.
Cred ca daca ar fi sa explicam aceasta perioada (dupa trei ani, si tinand cont de echipa a doua, castigand trei titluri consecutive), as explica-o prin prisma anecdotelor si experientelor de moment. La un moment dat iei o decizie care te obliga sa iei alta, si per total, obtii un rezultat. Nu e vorba sa faci a, b si c, sa iesi pe teren cu cravata bine aranjata si sa antrenezi intotdeauna la fel, nu. Azi hotarasc sa antrenez de mainera asta, iar maine ma trezesc gandindu-ma sa fac contrariul. Este avantajul de a fi antrenor, intuitia.”

Presiunea si cum sa traiesti cu ea:
“Inainte de victorie nu trebuie sa te acomodezi, in orice caz, confunzi. Intr-un mediu asa exigent ca al nostru e foarte dificil. Am trait infrangerea si am vazut cat de dura poate sa fie.
Tot timpul spun ca avem un cip intr-o parte a creierului nostru care inaintea unei partide pe un teren unde ai mai castigat, zice: “Ce bine, ce bine…”. Dar se apropie partida si acelasi cip se activeaza si zice: “Ai grija, lucreaza, fa-o bine, ca daca nu…”. Si asta te pune in alerta. Imagineaza-ti ca nouazeci de mii de spectatori te fluiera si a doua zi apar zece articole in presa care te critica. Si apoi dupa doua zile, apari in fata acestor nouazeci de mii de persoane.
Pe majoritatea oamenilor ii judeca seful, pe noi nu. Imagineaza-ti ca citesti ziarul si sa te vezi acolo…”

Gestionarea stresului
“Sunt zile cand jucatorii vin si ii vad obositi. Venim dupa o serie de sapte partide consecutive, si in zece minute le zic: “Hai, la dus si du-te acasa sa mananci si ne vedem maine”. E doar intuitie. Daca sunt proaspeti, dureaza zece minute in plus antrenamentul, exersam in aparare sau facem altceva. In functie de ce se iveste.”

Oboseala
“Cel mai talentat e cel mai obosit. Sa creezi te costa mult si te oboseste mult. Cei care o fac in mod natural, jucatorii considerati cei mai buni din lume, obosesc mult. Trebuie sa creeze, si intotdeauna vor fi asteptari ca sa inscrie in fiecare partida trei goluri. Te oboseste la extrem. A crea oboseste. Intotdeauna va exista unul de la care se asteapta mai mult si presiunea mediatica e mult mai mare. Toate aceste lucruri te obosesc.”

Un experiment pentru a detecta talentul
“Daca ai inchide ochii si ai da fiecarui jucator un carnetel si i-ai pune sa faca primul 11, sa ii aleaga pe cei mai buni 11, sau sa ii aleaga pe restul de 10 cu care le-ar place sa joace, nu s-ar insela, fara doar si poate. S-ar pune toti, evident, pentru ca ceilalti 10 nu ar face mari greseli.  Din acest motiv, cand vreau sa aduc pe cineva, si aud comentarii din partea colegilor care s-au antrenat cu el si imi spun “asta e bun sau asta nu e atat de bun sau asta e o persoana buna”, trebuie sa le iau in considerare. Acestia sunt parametrii in care trebuie sa se incadreze un transfer.”

A te simti iubit
“Jucatorul pleaca, si pleaca acasa. Eu termin, iau un pic de sunca in vestiar si un pahar de vin. Ok, perfect, am castigat. Dar apoi vine un jucator si zice: “Nu vezi cat e de suparat cel care nu a jucat, care nu a iesit, care s-a incalzit…” Si tu duci acasa supararea acestui jucator. Si zici: “Sa vedem ce sa fac maine ca sa-l recastig”. Si nu poti sa-i spui: “Stai linistit, ca vei juca maine”. Nu, pentru ca suntem adulti si daca ii zici: “Nu ai jucat din acest motiv”, el va intelege ca “Tu il placi pe ala si nu iti place de mine”. Pentru ca pana la urma, totul se reduce la a te simti apreciat. E vorba de o slujba care sa iti placa si sa te faca sa te simti iubit. La baschet, antrenorul ii joaca pe toti intr-o partida. Eu dintr-o echipa de nouasprezece sau douazeci de jucatori, pe zece nu ii bag in joc. Si ei continua sa creada ca nu imi place de ei. E o drama. Din acest motiv se recomanda sa se antreneze doar pe perioade de cinci ani, pentru ca nici ei nu vor sa se puna cu mine, nici eu cu ei.”

Imbunatatire, inovare, exigenta si munca in echipa
Dupa aceste patru premise isi descrie Pep Guardiola filosofia pe care a pus-o in practica de cand a ajuns pe banca tehnica a echipei a doua, in sezonul 2007-2008. Acestia sunt pilonii de baza ai metodei sale de lucru. Sport a oferit cititorilor sai posibilitatea de a descoperi gandirea antrenorului FC Barcelona, explicata simplu si presarata cu anecdote si reflectii profunde.

Articolul a fost tradus de Toni.