La Liga
FC Barcelona
FC Barcelona
30
Levante
Levante
Memphis Depay 7 (pen)
Luuk de Jong 14
Ansu Fati 90+1

Barcelona – Levante 3-0. Ansu Fati revine cu gol după 10 luni

FC Barcelona a trecut de Levante cu 3-0 în cel mai ușor meci al său în actualul sezon. Ansu Fati a jucat 10 minute și a marcat un gol.

Cronică scrisă de - inițiatorul proiectului FootballClub.ro, urmăritor fidel al meciurilor din La Liga, Premier League și Bundesliga, cu peste 1000 de cronici și alte articole scrise despre FC Barcelona, Real Madrid, Arsenal, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Tottenham, Bayern Munchen, Borussia Dortmund sau PSG.
26 septembrie 2021
Revenire cu gol pentru Ansu Fati în meciul Barcelona - Levante 3-0
Revenire cu gol pentru Ansu Fati în meciul Barcelona - Levante 3-0

Cel mai așteptat moment al începutului de sezon pentru fanii echipei FC Barcelona a fost revenirea după o pauză de 10 luni a lui Ansu Fati, jucătorul care a preluat numărul 10 de la Messi și de care se leagă speranțele apariției unei noi generații care să cucerească peste câțiva ani Europa. Reapariția lui Ansu s-a produs în minutul 81 a meciului cu Levante și a fost primită cu multă căldură de spectatorii de pe Camp Nou, însă emoția și mai puternică a fost provocată de golul reușit de tânărul jucător în minutele de prelungire cu un șut din marginea careului care l-a prins pe picior greșit pe goalkeeperul Aitor Fernandez. Jucătorul a mers în tribune pentru a celebra alături de familie asemeni unui câștigător de grand slam de tenis, într-o bucurie generală la capătul unui meci perfect care a consemnat prima victorie a catalanilor după o serie de trei meciuri nereușite.

Levante sosise pe Camp Nou fără victorie în acest sezon și nu a fost nevoie de mult timp pentru a se vedea motivele. O echipă ruptă în două, cu o apărare prea avansată care nu a putut conține sprinturile Barcelonei și un atac la care nu au ajuns mingi decât după minutul 80, acestea au fost coordonatele echipei din Valencia în care singurul plus a fost portarul Fernandez care a evitat un scor rușinos. A fost victima perfectă pentru a reda Barcelonei încrederea serios șifonată în meciurile cu Bayern, Granada și Cadiz, într-un meci care pentru catalani ar putea fi un restart în actuala stagiune înaintea unor deplasări complicate la Lisabona și Madrid pentru meciurile cu Benfica, respectiv Atletico.

Lucrurile au mers strună încă din start pentru băieții lui Koeman, chiar dacă tehnicianul a privit meciul din tribună din cauza unei suspendări. Seria de driblinguri ale lui Memphis Depay din minutul 5 nu a putut fi stopată de fundașii adverși decât prin fault, iar Barcelona a primit primul penalty al sezonului pe care tot olandezul l-a transformat fără emoții pentru primul gol al întâlnirii. Luuk de Jong și-a trecut și el curând în cont prima reușită în tricoul blaugrana excelent angajat de Dest, americanul folosit din nou fundaș stânga în lipsa altor soluții. Era deja 2-0 după mai puțin de un sfert de oră iar Barcelona a continuat să își creeze ocazii chiar dacă a avut o linie mediană neexperimentată în care tinerii Nico și Gavi au jucat alături de Busquets, însă imprecizia la finalizare și paradele excelente ale lui Aitor Fernandez au menținut diferența la două goluri până spre final.

Levante nu a emis pretenții ofensive, iar OPTA nota faptul că a fost primul meci din 2009 încoace în care nu s-a consemnat niciun șut spre poarta Barcelonei în prima repriză, de pe vremea când Pep Guardiola se afla pe banca tehnică a catalanilor. În cele din urmă oaspeții au avut două ocazii spre final, însă nimic serios care să pună în pericol primul meci fără gol primit de Barcelona cu Eric Garcia în echipă, tânărul care nu fusese folosit joi în remiza albă de la Cadiz.

Finalul i-a aparținut lui Ansu Fati, care a marcat golul 3 și ar fi trebuit să primească și un penalty după ce a fost doborât în careu, suficiente motive de speranță pentru fanii Barcelonei indiferent dacă Ronald Koeman va rămâne sau nu pe banca tehnică a echipei.

Bilanț mai bun pentru FC Barcelona după șase etape decât sezonul precedent. Curiozități statistice ale meciului FC Barcelona - Levante 3-0

  • Deși Barcelona a avut parte de un debut ezitant de sezon iar până la meciul cu Levante înregistrase trei meciuri consecutive fără victorie, bilanțul său în La Liga este mai bun după șase etape decât în perioada similară din sezonul anterior. În 2020-2011 Barça avea 8 puncte și golaveraj 10-6, acum are 12 puncte și golaveraj 11-5.
FC Barcelona - Levante 3-0, fișa tehnică

ECHIPELE în meciul FC Barcelona - Levante: Ansu Fati, revenire la FC Barcelona după o absență de 10 luni

Slide spre stânga pentru a vedea echipele de start, schimbările și notele jucătorilor

Statisticile meciului FC Barcelona - Levante 3-0

FC Barcelona
Șuturi FC Barcelona
  • Total: 20
  • Pe poartă: 12
70-30
Posesie (%)
  • FC Barcelona
  • Levante
Levante
Șuturi Levante
  • Total: 6
  • Pe poartă: 2
Total șuturi (inclusiv în blocaj)
20
6
Șuturi pe poartă
12
2
Șuturi pe lângă poartă
4
4
Șuturi blocate
4
0
Faulturi comise
11
16
Cornere
11
1
Ofsaiduri
0
0
Cartonașe galbene
1
3
Cartonașe roșii
0
0
Parade portar
2
9
Total pase
686
290
Pase completate
624
210
Acuratețe pase
91
72

Meciuri precedente între FC Barcelona și Levante

2020-2021

  • La LigaLa Liga
    Duminică, 13 dec. 2020
    Barcelona
    FC Barcelona
    1-0
    Levante
    Levante
  • La LigaLa Liga
    Marți, 11 mai. 2021
    Levante
    Levante
    3-3
    FC Barcelona
    Barcelona

2019-2020

  • La LigaLa Liga
    Sâmbătă, 2 nov. 2019
    Levante
    Levante
    3-1
    FC Barcelona
    Barcelona
  • La LigaLa Liga
    Duminică, 2 feb. 2020
    Barcelona
    FC Barcelona
    2-1
    Levante
    Levante

2018-2019

  • La LigaLa Liga
    Duminică, 16 dec. 2018
    Levante
    Levante
    0-5
    FC Barcelona
    Barcelona
  • Copa del ReyCopa del Rey
    Joi, 10 ian. 2019
    Levante
    Levante
    2-1
    FC Barcelona
    Barcelona
  • Copa del ReyCopa del Rey
    Joi, 17 ian. 2019
    Barcelona
    FC Barcelona
    3-0
    Levante
    Levante
  • La LigaLa Liga
    Sâmbătă, 27 apr. 2019
    Barcelona
    FC Barcelona
    1-0
    Levante
    Levante

2017-2018

  • La LigaLa Liga
    Duminică, 7 ian. 2018
    Barcelona
    FC Barcelona
    3-0
    Levante
    Levante
  • La LigaLa Liga
    Duminică, 13 mai. 2018
    Levante
    Levante
    5-4
    FC Barcelona
    Barcelona