Brighton 2-2 Liverpool. Dubla lui Salah, insuficientă pentru victoria oaspeților

Într-o lume în care deciziile în piața media sunt luate pe baza parametrilor comerciali și nu a esteticii, meciurile unor echipe precum Brighton, Bayer Leverkusen sau Real Sociedad sunt preluate de televiziunile internaționale doar atunci când adversarul este unul „cu nume”. Este o realitate care îi privează pe iubitorii fotbalului de meciuri cu spectacol garantat, nici nu își propune în vreun să educe telespectatorii spre calitate și care creează un întreg lanț de consecințe comerciale.

Dintre echipele enumerate mai sus, lucrurile sunt mai simple pentru Leverkusen sau Sociedad care joacă în campionate cu mai puțini „granzi” și care astfel își pot face mai ușor loc într-o grilă de programe tv atunci când rezultatele le recomandă, însă lucrurile sunt aproape imposibile pentru o formație de talia lui Brighton, într-o competiție în care în teorie există un „big six” sau „big seven”, cu o valoare comercială intrinsecă. O echipă în criză precum Manchester United va face oricând audiență mai mare decât Brighton chiar dacă balanța calitativă a fotbalului se înclină în mod categoric spre cea din urmă, iar aceasta este una din nedreptățile lumii capitaliste care nu vor permite niciodată unui club precum Brighton să devină „o forță”.

În schimb Brighton este un fenomen și probabil unul posibil tocmai datorită acestui statut care o scutește de presiune și de așteptări. Graham Potter a creat un proiect incredibil iar Roberto de Zerbi a fost omul potrivit pentru a-l duce la următorul nivel, însă niciodată antrenorii și jucătorii nu vor putea să refuze oferte din partea granzilor, fapt care produce în mod inevitabil sinusoide, atât individuale cât și la nivel de organizație.

Potter o știe cel mai bune, pentru că după cultul pe care l-a creat la Brighton a avut o experiență catrastrofală la Chelsea, iar aceeași linie este urmată și de jucători precum Alexis Mac Allister sau Moises Caicedo, piese de bază pe Amex Stadium dar cu reale dificultăți în a se impune la echipe mari în ciuda sumelor amețitoare de transfer. Este o realitate care generează profit comercial dar care, dincolo de bani, nu produce plus valoare.

În ceea ce o privește pe Brighton ca organizație, acest lucru se vede în calitatea fotbalului. Vedem la această echipă trasee de joc ca nicăieri altundeva, semn că se lucrează și cu cap dar și cu multă plăcere, însă adesea se vede și că ideea este mai presus decât calitatea individului chemat să o pună în practică, de unde și inconstanța în rezulate. Planul de joc este întotdeauna clar, dar uneori iese chiar dacă în față este o echipă mare, alteori nu iese chiar dacă adversarul este inferior valoric.

Contra lui Liverpool a ieșit pe jumătate, pentru că această versiune a lui Brighton a reflectat evoluțiile echipei în întregul startul de sezon: dezinvoltura din meciurile cu Newcastle sau ManUnited, spiritul combativ din cel cu West Ham, naivitatea din cel cu Aston Villa. Un lucru este totuși cert: echipa aflată în permanență „la butoanele” acestui meci a cea a lui De Zerbi, în timp ce Liverpool a trebuit să se… „mulțumească cu resturile”. O situație necaracteristică, dar pe care Klopp probabil că a apreciat-o ca atare și care s-a concretizat la final într-o îmbrățisare caldă cu antrenorul advers, deși acesta părea destul de contrariat de rezultatul egal și de câteva chestiuni de arbitraj.

Un lucru care a fost însă caracteristic a fost numărul mare de erori de ambele părți. Brighton a deschis scorul la o eroare la construcție a Cormoranilor care i-a permis electrizantului Simon Adingra să fure mingea din piciorul lui Alexis Mac Allister înainte să îl învingă de la distanță pe Allison surprins prost poziționat, dar la fel cum au marcat pentru 1-0 așa au și primit gazdele două goluri pe final de repriză, ambele de la Salah, primul după o recuperare pe linia de la centrul terenului la o eroare a lui Dunk și un contraatac fulger, al doilea după un penalty pornit de la o repunere greșită a portarului, fază la care Liverpool a cerut cu argumente solide dar fără folos și eliminarea lui Pascal Gross.

Cele trei goluri au fost marcate din singurele șuturi pe poartă, însă repriza fusese spectaculoasă pe întreaga durată, cu Brighton la timonă dar cu mari imprecizii la finalizare care au privat-o de o diferență mai mare și cu Liverpool limitată în exprimare, așa cum s-a întâmplat de multe ori în primele reprize din acest sezon.

Startul părții secunde a fost exploziv, cu câte o ocazie uriașă de fiecare parte. Prima a fost a gazdelor care au ratat din situație de unu contra unu cu Alisson, iar la poarta cealaltă Gravenberch (intrat la pauză) a nimerit doar transversala cu o finalizare simplă ce ar fi trebuit să ducă scorul la 1-3. În schimb Brighton a restabilit egalitatea: Andy Robertson a fost depășit de minge la o lovitură liberă, iar Dunk s-a revanșat pentru eroarea de mai devreme cu o finalizare facilă.

A fost ultimul gol al meciului, deși Brighton a mai avut o situație uriașă în minutul 84 când o centrare a lui Adingra din dreapta deviată de Van Dijk l-a lăsat pe João Pedro singur cu Alisson, dar finalizarea a fost greșită și mingea s-a dus multe peste poartă.