Croația – Maroc 2-1. Luka Modric își conduce naționala spre bronzul mondial

Pentru Maroc, finala mică a Campionatului Mondial din Qatar a semănat cu semifinala cu Franța: a trebuit să atace după ce s-a văzut în dezavantaj pe tabelă și nu a avut suficientă claritate în careul advers pentru a întoarce rezultatul. Probabil că așteptările erau altele prin prisma susținerii fantastice de care această echipă a avut parte din partea propriilor suporteri pe durata întregului turneu și care în mod normal ar fi trebuit să conteze într-o finală mică de care, în mod tradițional, nimeni nu prea are chef, însă în 2022 ambele echipe au fost cu adevărat interesate de locul trei, iar Croația nu a fost dispusă la vreo concesie.

De fapt, dintre cele două echipe, europenii au fost cei care au părut mai serioși, fiindcă Marocul a comis erori defensive pe care nu le văzuserăm în restul turneului. Din fericire pentru ei au venit chiar la final, când în marea ecuație nu mai avea vreo importanță, iar înfrângerea din acest ultimul joc nu diminuează în vreun fel marea performanță a echipei conduse ce Regragui. Dimpotrivă, arată faptul că avea și vulnerabilități și este cu atât mai grozav faptul că nu și le-a expus în niciunul din meciurile din grupă, în optimi și în sferturi. O finală ar fi fost o nebunie, locul 3 un vis, dar locul 4 este povestea realistă a unei performanțe pentru care s-a muncit enorm și în care norocul a jucat un rol neglijabil.

Din punct de vedere matematic pentru Croația este un pas înapoi față de 2018, însă și în cazul ei tot despre o performanță uriașă este vorba, căci cum altfel ar putea fi considerată atingerea pentru a doua oară la rând la semifinalelor Campionatului Mondial de către o țară care numără patru milioane de locuitori? Regragui numise acest meci „falsa finală”, însă nici în cazul Croației nu am văzut vreun indiciu de falsitate, nici din partea jucătorilor care au făcut un meci 100% serios pentru a-l câștiga, nici din partea suporterilor printre care nu am văzut capete plecate după ratarea finalei, ci doar priviri pline de mândrie pentru câștigarea locului 3.

Meciul s-a jucat în prima repriză. Două faze fixe au dus scorul într-un interval de 120 de secunde la 1-1 înaintea minutului 10 prin reușitele lui Gvadriol și Achraf Dari. Pentru marocani a fost o șansă să egaleze repede, ceea ce nu reușiseră în meciul cu Franța, însă cu câteva schimbări în unsprezecele de start au fost mai fra02gili pe faza defensivă față de oricare alt meci din cadrul turneului și nici Croația nu le-a făcut vreo favoare prin modul în care a condus jocul, cu Modric într-o formă care ne stârnește dorința de a-l vedea și la EURO 2024. Golul de 2-1 a căzut într-un mod previzibil dar a fost o operă de artă, un șut din unghi al lui Orsic peste portarul Bono care ne-a amintit și nouă de performanțele naționalei noastre de acum aproape trei decenii.

În partea a doua Regragui a fost generos și a oferit minute unor jucători care jucaseră mai puțin dar care meritau să ia parte în mod activ la succesul acestei generații. Jocul și-a pierdut din calitate, așa cum s-a întâmplat și cu centralul qatarez Abdulrahman Al-Jassim care la un moment dat a părut depășit de firul evenimentelor și a reușit să îi enerveze pe croați prin neacordarea a ceea ce a părut să fie un fault asupra lui Gvadriol. În momentele următoare, în timp ce erau așteptate reluările VAR-ului, Livakovic a intervenit la marea ocazie de egalare a lui En-Nesyri, care a mai avut și în prelungiri o situație cu o lovitură de cap. Marocul a presat în secvențele de final dar nu a reușit să mai miște tabela, iar Modric și colegii săi au sărbătorit cu fast câștigarea locului trei, un nou moment de referință în istoria fotbalului croat.