Elveția și Germania au remizat 1-1 în ultima etapă din Grupa A de la EURO 2024 și ambele merg mai departe în optimile de finală, cu nemții pe primul loc.
Musiala și Gundongan au marcat golurile meciului Germania - Ungaria 2-0 de la EURO 2024, care a scos totuși în evidență anumite puncte vulnerabile ale nemților.
Cronica meciului Germania - Scoția 5-1, cea mai mare diferență într-un meci de deschidere la EURO, cu penalty, eliminare, autogol și o echipă de vis a Germaniei.
Două amicale foarte bune în luna martie cu Franța și Olanda au resuscitat așteptările în legătură cu naționala Germaniei, după o perioadă tulbure care a început la Campionatul Mondial din Qatar unde multipla campioană nu a reușit să iasă dintr-o grupă cu Spania, Japonia și Costa Rica. Rezultatele proaste s-au tot adunat, ceea ce a dus la demiterea (în premieră în istoria fotbalistică a acestei țări) a selecționerului Hansi Flick, însă nici înlocuitorul Julian Nagelsmann nu a avut succes imediat. După două amicale rușinoase cu Turcia și Austria în noiembrie 2023, noul selecționer a recunoscut că "noi continuăm să credem că Germania este o mare națiune fotbalistică deși venim după ani de insuccese", iar jocul prestat, în ciuda unui lot valoros, nu lăsa să se întrevadă un scenariu optimist pentru EURO 2024. Victoriile cu Olanda și Franța din martie au schimbat această impresie și au fost considerate un punct de cotitură, însă amicalele ulterioare chiar înainte de turneul final au readus un joc mai degrabă neclar, astfel că Germania este una din marile necunoscute la competiția pe care o organizează. Are totuși de partea sa un public minunat care știe să creeze un cadru prielnic, iar într-o grupă nu tocmai grea nemții își pot face rodajul pentru a ajunge în formă în fazele superioare, după cum este la fel de posibil să capoteze încă din prima rundă.
Selecționer: Julian Nagelsmann
Julian Nagelsmann este copilul minune al școlii germane de antrenori, însă la doar 36 de ani este greu să îi faci profilul ca selecționer. Un fotbal de vis cu care a dus-o pe Hoffenheim în Champions League și apoi un mandat la Leipzig cu care a ajuns în semifinalele acestei competiții l-au promovat rapid la Bayern, care poate nu era pregătită pentru o astfel de inovație, iar mandatul a fost curmat după doar un an și jumătate, în ciuda unor rezultate bune. Este un strateg care se bazează enorm pe tehnologie, însă rămâne de văzut dacă are suficientă experiență pentru a depăși momente dificile la o națională care va juca în permanență cu stress-ul rezultatului din postura de țară gazdă. Vine după doar opt meciuri amicale în postura de selecționer în care a rezolvat câteva probleme dar a și făcut niște experimente nereușite, iar cea mai mare realizare pare a fi readucerea lui Toni Kroos în unsprezecele de start, care ar putea fi esențial pentru un parcurs bun al Germaniei la EURO 2024.
Punctul forte: suportul publicului
Germania aduce jucători de la marile cluburi ale Europei, însă considerăm că publicul și nu fotbaliștii înșiși reprezintă marele atu pentru EURO 2024. Trebuie doar să ne amintim povestea de succes a acestei echipe la precedenta competiție majoră pe care a organizat-o, Campionatul Mondial 2006 în care pornea, ca și acum, fără statutul de favorită, pentru a ajuns totuși în semifinale. Poporul german s-a unit atunci în jurul echipei naționale, iar povestea acelui turneu a rămas în sufletele oamenilor și în folclor sub numele de Sommermärchen, „basmul verii”, o amintire încă vie în cultura germană. Într-o situație economică dificilă și un context geopolitic complicat, fotbalul ar putea strânge din nou laolaltă națiunea germană, iar cu un public fierbinte în spate rotițele ușor ruginite ale echipei lui Nagelsmann s-ar putea pune în mișcare spre o nouă performanță pe care fotbalul în sine nu o justifică.
Punctul vulnerabil: defensiva
Jonathan Tah după un sezon magnific la Leverkusen și Antonio Rudiger proaspăt câștigător Champions League cu Real Madrid fac cuplu în centrul defensivei, însă nu prezintă garanții. Germania are doar două meciuri fără gol primit dintre cele opt jucate cu Nagelsmann pe bancă, folosirea lui Joshua pe postul de fundaș dreapta iese uneori în evidență ca improvizație, iar prin revenirea recentă a lui Toni Kroos la echipa națională încă nu se poate vorbi de automatisme pe faza defensivă. În plus Neuer la 39 de ani alternează intervențiile miraculoase cu erori neașteptate, așa că ne putem aștepta ca Germania să primească goluri dacă adversarii vor avea curajul să o atace.
Jucătorul cheie: Toni Kroos
Trei motive fac din Toni Kroos nu doar superstarul Germaniei, ci unul dintre principalii jucători de urmărit în întreg turneul EURO 2024: revenirea la echipa națională într-un moment de criză al acesteia, sezonul magnific la Real Madrid culminat cu câștigarea pentru a șasea oară a trofeului Champions League, iar în cele din urmă anunțata retragere definitivă la finele acestui turneu. Resuscitarea echipei Germaniei în amicalul cu Franța din luna martie a coincis cu revenirea lui Kroos, care a dat un assist în chiar primul minut și apoi a dictat ritmul până în momentul schimbării aproape de fluierul de final. În plus, are și o revanșă de luat după evoluții mai puțin fericite la ultimele turnee jucate, Mondialul 2018 din Rusia și EURO 2020, după care s-a retras de la echipa națională și a ratat astfel participarea la Mondialul de iarnă din Qatar.
Jucătorul de urmărit: Kai Havertz
Probabil că tinerii Florian Wirtz și Jamal Musiala atrag atenția mai mult în această perioadă, însă Kai Havertz ar putea fi un element esențial în modul în care se va descurca naționala Germaniei. Vine după un sezon bun la Arsenal unde a jucat mult ca fals nouă și acest post i-ar putea fi atribuit și la echipa națională, deși are tendința să dispară des din joc. Dacă va reuși să replice forma din Premier League, atunci Germania ar putea avea un atac exploziv și imprevizibil la EURO. Dacă nu, această echipă lipsită astăzi de un vârf de talia lui Miroslav Klose sau Mario Gomez ar putea avea probleme.
Predicția FootballClub.ro: susținerea publicului și un culoar favorabil ar putea duce Germania până în semifinale la EURO 2024.