Interviu Dani Alves: „La Barcelona s-au făcut pași de neînțeles într-o direcție care nu îi reprezintă ADN-ul”

Dani Alves a acordat un interviu pentru revista Four Four Two în care vorbește despre experiența la Sao Paulo, întoarcerea la Barcelona, lucrul cu Xavi și Pep Guardiola și Campionatul Mondial din Qatar.

Ai câștigat mai multe trofee (47) decât orice alt jucător în istoria fotbalului. Unde îți ții toate medaliile? Este o cameră în casa ta suficient de mare?
Le țin pe toate în birou, ca să îi inspire pe oamenii care lucrează cu mine. Vreau să vadă trofeele în fiecare zi și să nu uite cât de important este să îți îndeplinești obiectivele. Nu e vorba de a le privi admirativ, pentru că fiecare reprezintă momente de glorie din trecut. Important este să simți motivația de a lupta pentru următoarele obiective și trofee. Vreau ca toți cei din jurul meu să simtă că sunt un om de echipă, iar eu sunt conștient că nu sunt responsabil de unul singur pentru niciunul din acele trofee. Nu e nimic rău în a-ți dori mai mult – este parte a personalității mele – dar e important să știi că nu poți reuși de unul singur.

Împlinești 39 de ani în luna mai, dar nu pari dispus să slăbești ritmul. Care e secretul tău?
Fericirea. Sunt nerăbdător să învăț mai mult în fiecare zi și să devin un fotbalist mai bun. Nu mă gândesc la vârstă, mă simt bine și în putere să mă bucur de viață și să joc. Deja m-am obișnuit cu criticii care mă vedeau terminat de mult, sunt sigur că mulți au crezut că voi agăța ghetele în cui după ce am plecat de la Sao Paulo. Dar iată că sunt din nou la Barcelona, fericit peste măsură să îmbrac din nou acest tricou.

Cum a fost să joci pentru Sao Paulo, clubul copilăriei tale? Cei doi ani acolo nu s-au încheiat așa cum ai fi crezut…
Am mers acolo să ajut un club pentru care am un mare respect. Sao Paulo este într-adevăr clubul copilăriei mele și am mers acolo pentru a-i ajuta să își regăsească mentalitatea învingătoare. Este un club istoric, dar înghețat în timp din multe puncte de vedere. Istoria singură nu te ajută să câștigi trofee, trebuie să ții pasul, să continui să crești, iar eu mi-am făcut treaba și am ajutat clubul să încheie o perioadă de nouă ani fără trofeu câștigat [odată cu titlul în campionatul statal Paulista în 2021]. Este păcat că perioada petrecută de mine acolo nu s-a încheiat conform așteptărilor [după o dispută privind neplata drepturilor de imagine], dar mi-am făcut acolo mulți prieteni.

Regreți decizia de a te fi întors în fotbalul brazilian?
Deloc, au fost momente fantastice care îmi vor rămâne totdeauna în suflet. A fost un mare privilegiu să îmi împlinesc visul copilăriei de a juca pentru Sao Paulo. Brazilia este o țară incredibilă și este păcat că sunt unii oameni de televiziune sau influenceri care captează prea mult atenția prin mentalitatea lor negativă. Dacă stai să îi asculți prea mult, există riscul să cazi în plasa lor. S-ar putea să par arogant, dar am făcut mai mult decât trebuia pentru Sao Paulo atât pe teren cât și în afara lui, iar același lucru se poate spune și despre fostul manager Fernando Diniz, care este un excelent antrenor și om. Acum antrenor este Rogerio Ceni, o legendă a lui Sao Paulo, și nici el nu scapă de critici. Nu văd de ce lucrurile ar fi stat altfel în ceea ce mă privește.

Peste 40.000 de oameni au asistat în tribunele lui Morumbi la prezentarea ta. Cum a fost?
A fost o zi incredibilă, o experiență formidabilă. Suporterii lui Sao Paulo sunt fantastici, iar cei mai mulți dintre ei știu și simt cine merge cu sufletul să lupte pentru echipă. Cum am spus, sunt și unii care se lasă influențați de oameni iresponsabili, dar așa e viața. În cele din urmă a fost dureros să aud lucruri de genul „Dani Alves e un mercenar”. După tot ce am construit în carieră, aș merge să fur de la Sao Paulo, clubul copilăriei mele? Mi-am dorit să joc acolo. Mi-am dorit să trăiesc această experiență și sunt fericit că s-a întâmplat.

Cum s-a produs revenirea la Barcelona?
A trebuit să fiu foarte enervant cu președintele clubului. I-am trimis nenumărate mesaje „Aveți nevoie de mine, trebuie să mă aduceți înapoi”. Mi-a răspuns de fiecare dată că trebuie să mai vorbească și cu alții, dar prilejul nu s-a ivit până la numirea lui Xavi pe postul de antrenor. A fost o șansă pentru mine și pentru Barcelona. Xavi a venit și totul s-a schimbat imediat. Împreună am reușit multe lucruri la acest club și am păstrat o legătură strânsă după aceea pentru că împărtășim marea dragoste pentru fotbal. Când am aflat că va fi numit antrenor am fost sigur că mă va suna, pentru că îmi cunoaște dedicarea pe teren și în afara lui, iar când a sunat a fost foarte direct: „Te vreau aici”. Am spus „da” imediat.

Credeai că se va mai întâmpla?
Da, nu am încetat să cred că această zi va veni. Nu știam când, dar acest sentiment a fost mereu prezent. Trebuie însă să recunosc că uneori mi-a cauzat și o stare de anxietate, pentru că eram conștient că timpul trece. Dar știam că singurul mod de a reveni este continuând să joc la un nivel înalt. Indiferent de adversități, trebuie să joci bine. Dacă privești statisticile mele de la Sao Paulo, am fost cel mai bun jucător în mai multe zone ale terenului, chiar dacă am fost criticat. Nu poți controla părerea oamenilor, deci trebuie să rămâi focusat pe ce ai de făcut, iar meritele îți vor fi în cele din urmă recunoscute. Sunt încântat să fiu din nou la Barcelona.

Cum este Barcelona de azi față de marea echipă din care ai făcut parte înainte?
Ambiția mea este aceeași, dar ai dreptate, sunt multe diferențe. Clubul a făcut pași de neînțeles într-o zonă care nu poate fi caracterizată drept Barça ADN. Este o zonă în care fotbalul în ansamblu merge azi: mult accent pe factorul fizic, multă contribuție personală din partea unor jucători care nu sunt atât de buni colectiv, o abordare box-to-box care nu are nimic în comun cu filozofia Barcelonei. ADN-ul acestui club este despre uniune, joc inteligent prin posesie, pressing intens și recuperarea rapidă a balonului. Lumea admiră Barcelona pentru aceste particularități. Ce se întâmplă dacă le schimbi? Educi tinerii jucători într-un stil iar echipa mare joacă altceva? De-asta Xavi și eu suntem iar aici. Clubul vrea să revină la originile fotbalului său, iar noi suntem aici să punem umărul la acest lucru.

Trebuie să fie ciudat fără Lionel Messi…
Foarte. Este o parte uriașă a istoriei Barcelonei și am jucat împreună câteva sezoane în care am câștigat multe trofee. Messi va rămâne pe veci în inima fiecărui suporter al Barçei, iar clubul va rămâne mereu în sufletul său, ceea ce a lăsat el aici este de neînlocuit. Îmi place să spun că în fobalul modern sunt două tipuri de jucători: „jucătorul mobil” care nu vede dincolo de spațiul său limitat și „fotbalistul dronă” care vede totul de sus. Ei bine, drona lui Messi este întotdeauna în locul perfect, el știe și înțelege tot ce se întâmplă în fiecare zonă a terenului. Îl privești jucând și ai impresia că totul este foarte simplu pentru el. Dar realitatea este că el e astăzi la Paris, iar noi trebuie să mergem mai departe.

Cum îl găsești pe Xavi ca manager? Este ciudat să îl ai ca șef după ce ați fost colegi?
Deloc, iar explicația este foarte simplă: el era deja manager și în timp de juca. Este unul din motivele relației noastre fantastice: împărtășim aceeași pasiune pentru tactică, poziționare și decodificarea jocului. Este o singură diferență: nu mai pot să-l strig pe nume, ci trebuie să îi spun „mister”. În afară de asta, nimic nu este diferit între noi. Iar în ceea ce privește calitățile sale ca antrenor, le cunoșteam deja de când era pe teren.

Este un mini-Guardiola?
Am spus recent că dacă Johan Cruyff a fost versiunea 1.0 a Barcelonei, atunci Pep Guardiola a fost versiunea 2.0 iar acum Xavi este 3.0. Toți au același ADN, poți identifica ușor similaritățile dintre abordările lor. Este vorba despre dominare și despre cum să acoperi cât mai inteligent spațiile pentru a ajunge la poarta adversă. Este despre fotbalul colectiv și nu există dubii în ceea ce privește influențele celorlalte două legende asupra ideilor lui Xavi.

Poți juca acum în spatele lui Adama Traore, care a revenit la club în ianuarie. Asta înseamnă că nu mai trebuie să alergi atât de mult?
Nu ești departe de adevăr [râde]. Poate că avem caracteristici complementare. Eu am fost întotdeauna un playmaker, chiar și jucând în apărare. Astăzi multe echipe, inclusiv Barcelona, folosesc aripi exterioare, iar fundașul lateral nu mai are ocazia să urce mai sus de poziția acestuia. Când Messi juca, aveam mai multe ocazii să ocup spațiul lateral din ultima treime și să facem frecvente schimburi de poziție. Acum este diferit, dar tot trebuie să alerg mult…

Adama era un tânăr jucător, produs al academiei La Masia, când tu erai încă prima oară la Barcelona. Cum s-a schimbat între timp?
Are aceleași caracteristici de atunci. A fost mereu un tip puternic, iar între timp s-a dezvoltat mult. Este minunat să îl avem înapoi, fiindcă viteza și capacitatea sa de a dribla sunt pericole permanente pentru adversare. Știe cum să își folosească trupul pentru a proteja mingea și este excelent în situații unu contra unu. Mă bucur să văd cum a ajuns.

Meciul tău cu Atletico a fost destul de complex, nu? Primul tău gol de la întoarcere, o pasă de gol și o eliminare…
A fost un meci nebun, nu? Faultul meu a fost un accident. Evident că nu am vrut să îl lovesc pe Yannick Carrasco; alergam amândoi, a fost un offside iar eu nu am putut să încetinesc atât de repede ca el. Când l-am atins mi-am retras imediat piciorul, nu am călcat pe el. Camp Nou fierbea în acea zi, iar noi am preluat energia din tribune. A fost o atmosferă perfectă pentru a marca și a da o pasă de gol, cât despre eliminare… cred că a ușurat oarecum jocul. Nu vreau să par lipsit de respect la adresa lui Atletico, dar cred că ei se simt mai confortabili în stilul lor reactiv. Când a trebuit să treacă ei la cârma meciului, noi am găsit mai multe spații și a fost mai ușor pentru noi.

Cât de mult regreți faptul că nu ai semnat cu Manchester City în 2017?
N-aș spune că a fost un moment frustrant, pentru că am fost fericit la toate cluburile la care am jucat. Nu am vreun regret în carieră, dar mi-ar fi plăcut să lucrez din nou cu Guardiola. Să fii jucătorul lui înseamnă o lecție de super clasă în fiecare zi, deci mi-ar fi plăcut să mă aflu din nou sub comanda sa. Am avut o înțelegere dar nu mi-au trimis contractul. Eram pregătit să semnez, dar apoi a intrat PSG pe fir, așa se întâmplă în fotbal. I-am cerut scuze lui Guardiola, pentru că ar fi fost un vis să joc din nou pentru el.

Ai spus în trecut că Pep ți-a schimbat viața. Cum așa?
Prin modul de a deschide pespective. În viață obișnuim să facem lucrurile într-un anumit fel și arareori luăm în considerare alte moduri. Și apare Guardiola, care îți spune să faci ceva într-un mod complet diferit. Și funcționează. Și atunci te întrebi „cum naiba am putut să fac asta într-un mod atât de stupid pentru atât de mult timp?” Este imposibil să fac o listă cu toate lucrurile pe care le-am învățat de la el despre fotbal, dar una dintre cele mai importante lecții este cea despre jocul fără minge. Mingea este o obsesie și fiecare jucător știe într-o măsură mai mare sau mai mică cum să o folosească, dar ce se întâmplă atunci când nu o ai? Guardiola te ajută să devii acel „jucător dronă” despre care vorbeam mai devreme. Aș putea scrie o carte cu toate tacticile diferite și conceptele pe care le-am învățat de la el.

Ai lucrat și cu Thomas Tuchel la PSG, care te-a folosit în mod obișnuit la mijlocul terenului. Cum a fost acea experiență?
Plăcută. Îmi amintesc când mi-a spus „Dani, e o risipă să te am ca fundaș dreapta pentru că atunci nu vei atinge mingea atât de des pe cât ar trebui”. Am luat asta ca pe un mare compliment. A și funcționat, pentru că m-am simțit confortabil pe acel post. Cred că Marcelo, eu și alți câțiva am reinventat postul de fundaș lateral în ultimii 10 ani. Am fost un fel de playmakers, deci pentru mine nu a fost dificil să mă adaptez ca mijlocaș. Întotdeauna încerc să ajut echipa, indiferent de locul din teren, iar deciziile vin de la antrenor.

Oamenii spun ca Tuchel are multe în comun cu Pep. Cât de mult adevăr este în această afirmație?
Pot înțelege asta. Poate că cea mai mare asemănare este capacitatea de a identifica un rol diferit pentru fiecare jucător, ambii au ochi pentru a vedea unde se potrivește cel mai bine un anumit fotbalist. Pep obișnuia să spună că cel mai talentat jucător trebuie să joace mingea cel mai mult, iar ceilalți trebuie să alerge pentru a acoperi corect spațiile.

Ce alt fundaș dreapta te impresionează cel mai mult în acest moment?
Îl admir mult pe Trent Alexander-Arnold. Este un fotbalist fantastic, cu abilități world class. Îi urmăresc de asemenea pe Reece James și Achraf Hakimi, care combină forța fizică cu o tehnică excelentă. Cei trei au caracteristici și stiluri diferite, dar cu toții sunt fotbaliști de înalt nivel.

Ai revenit la echipa națională spre finalul anului trecut. Credeai că această ușă s-a închis pentru totdeauna?
Am gândit întotdeauna că cel care renunță nu merită succesul. Eu nu pot renunța la visurile mele, deci nu m-am gândit niciodată că echipa națională ar fi un capitol închis. Încă joc bine și mă simt puternic. Am fost în lotul pentru Mondialul din 2018, însă acea accidentare m-a împiedicat să particip la turneul final. Acum sunt din nou în grup. Tite are o arie largă de selecție, iar eu voi face tot posibilul să intru pe lista finală. Ar fi o mare onoare să reprezint Brazilia în Qatar.

Care sunt speranțele naționalei Seleçao? Ce ar înseamna o nouă câștigare a turneului?
Visez să câștig acest trofeu pentru țara mea, nu pot exprima în cuvinte ce ar însemna asta pentru mine. Este un vis al copilăriei, cel mai important trofeu care poate fi câștigat cu echipa națională. În ceea ce privește șansele noastre în Qatar, am făcut o pregătire bună care cred că se va vedea. Avem o generație talentată, cu jucători care vor să dea totul pentru echipa națională. Cupa Mondială este însă o competiție diferită de toate celelalte și nu se rezumă doar la a avea o echipă talentată. Este necesară și forța mentală pentru a face față presiunii din acea lună. Avem un obiectiv clar în Qatar și cred că suntem una din echipele care pot merge până la capăt.

Te vezi pe Camp Nou și sezonul următor?
Nu m-am întors la Barcelona ca să mă retrag. Sunt aici ca să lupă pentru un loc în echipă, deci este categoric ambiția mea să fac parte din lot și sezonul viitor. Până la urmă totul se rezumă la ceea ce faci pe teren. Nu există favoruri în fotbal, trebuie să joc bine pentru a convinge că încă pot fi util acestui mare club. Dacă ei vor decide că nu mai sunt util, atunci viața merge mai departe. De-asta trebuie să profiți de fiecare moment și să ții lucrurile sub control. Dacă faci tot ce ține de tine, atunci cineva îți va recunoaște valoarea.

Cât de mult vrei să mai joci și ce va urma după aceea?
Nu plănuiesc să mă retrag prea curând, acest gând încă nu mi-a trecut prin minte. Dar asta nu înseamnă că nu mă pregătesc și pentru ce va urma. Am făcut deja asta de ceva timp, în mai multe planuri. Fotbalul este o platformă uriașă, dar sunt curios să îmi folosesc cunoștințele și în alte direcții. Fiecare profesie necesită performanțe individuale și colective, disciplină, strategii și așa mai departe. Îmi pot folosi background-ul sportiv și în alte discipline. De exemplu sunt un absolvent al Harvard Business School, nu aștept să pun ghetele în cui ca să învăț lucruri noi. Cred că misiunea mea este să îi ajut și pe alții, eu însumi am depășit sărăcia și am cunoscut succesul în Europa. Recent am trăit din nou în Brazilia după 20 de ani petrecuți în Europa și știu cât de dificilă este viața pentru mulți brazilieni. Am un angajament social față de conaționalii mei, deci sper că voi putea să îmi aduc contribuția într-un fel, ar fi fantastic.