Interviu Xavi Hernandez: „În fotbalul de azi nu se alocă timp pentru a reflecta asupra jocului”

De la echipa sa din Qatar, fostul mare jucător al Barcelonei Xavi Hernandez i-a acordat lui Javier Prieto Santos un amplu interviu în care vorbește despre aspectul mental al jocului de fotbal, omis adesea sau cel puțin trecut în plan secund în favoarea factorului fizic. Un material foarte interesant pentru cei interesați să pătrundă zonele „intime” ale jocului de fotbal, care știu să apreciaze partea tactică, dar mai ales cea psihologică a jocului de fotbal. Din cauza dimensiunilor apreciabile ale acestui material am ales să îl împărțim în două articole separate. Acesta este primul dintre ele, continuarea poate fi citită AICI.

În ultimii ani fotbalul s-a concentrat atât de mult pe aspectul fizic încât pare greu de crezut că se mai pot face îmbunătățiri pe acest plan. Este IQ-ul fotbalistic singurul lucru care poate fi îmbunătățit?
Sunt total de acord. Trebuie sa îmbunătățești inteligența jocului și să te axezi pe talent. Totul depinde însă de antrenor. Astăzi sesiunile de antrenament înseamnă 60% antrenament fizic și 40% pregătire tehnică. Cu alte cuvinte 0% din timp este dedicat reflecției asupra jocului și interpretării sale. Nu poți intra pe teren doar cu o motivație de genul ‘Vamos!’ sau ‘Come on!’. Asta ajută, dar nu e suficient. Planul mental este cel mai important lucru la care trebuie lucrat în viitorul fotbalului.

Cum se poate îmbunătăți munca la aspectul mental al jocului?
Fotbalul este un sport în care trebuie să urmărești ce se întâmplă în jurul tău pentru a găsi cea mai bună soluție. Dacă nu te conectezi corect la ceilalți nu poți înțelege jocul și nu poți face nimic. Jocul are o dimeniune spațio-temporală și devine complicat dacă nu ții cont de acest aspect. Ce face diferența în fotbalul de azi? Talentul. Și ce este talentul? Este posibilitatea de a controla ce faci și ce fac alții, jucând cu capul și nu cu picioarele. Îl iubesc pe Usain Bolt, este un atlet fenomenal și din punct de federe fizic nimeni nu se ridică la înălțimea sa, dar, cu tot respectul, el nu va face niciodată diferența pe terenul de fotbal.

De ce?
Fiindcă nu poți compensa viteza mentală și inteligența fotbalistică doar prin abilități fizice. Este imposibil. (Se ridică și se așează lângă prietenul său Matias). Dacă îți pasez ție mingea și Matias se mută de pe o parte pe alta, trebuie să te uiți unde este înainte să i-o pasezi lui. Observația este evaluarea oricărei situații pentru a lua cea mai bună decizie. Când ridici privirea începi să reflectezi, îți activezi neuronii. Dar dacă îți dau mingea și îți spun „pasează mingea și Matias ți-o dă înapoi” nu mai gândești, totul devine mecanic.

Unele centre de pregătire consideră că a repeta la infinit același lucru duce la perfecțiune…
E sfâșietor… Dacă antrenorul spune „Xavi, pasează-i mingea lui Matias, care i-o pasează lui Javier, Javier lui Xavi, Xavi lui Matias din nou” și așa mai departe pentru zece minute, cu ce rămâi din asta? Ce se schimbă? Poate pasele, tehnica, ok, dar când activezi creierul? Suntem blocați în principiile alementare ale mecanicii. În unele antrenamente unor jucători li se cere să alerge zece metri fără niciun scop. „După ce pasezi trebuie să sprintezi”. Dar unde? De ce? E bine să alergi, dar e și mai bine să fii inteligent.

Măcar jucătorii încearcă să înțeleagă de ce antrenorii le cer aceste lucruri?
Eu, cel puțin, am avut întotdeauna ambiția și curiozitatea să înțeleg ce se întâmplă pe gazon, de ce, cum și unde. Sunt întrebări pe care mi le-am pus întotdeauna și voi continua să mi le pun atunci când voi fi antrenor. Nu toți oamenii gândesc la fel, sunt jucători profesioniști care nu înțeleg ce se întâmplă pe teren din simplul motiv că nu au fost învățați să își dezvolte talentul mental, să înțeleagă ce se întâmplă cu ei și în jurul lor.

Dar Piaget spunea că inteligența este ceea ce facem atunci când ne confruntăm cu o situație inedită…
Sunt perfect de acord. Inteligența este abilitatea de a reacționa și de a te adapta la o problemă nouă. Este adevărat în viața de zi cu zi, dar și în fotbal: „E ceva nou, nu m-am mai confruntat cu asta dar voi încerca să fac față”. Meciul lui Dani Alves în partea dreaptă pe Bernabéu a fost spectaculos, aveam impresia în fiecare clipă că este peste tot. Este un jucător incredibil. Incredibil. Dar adevărul este că el nu joacă cu picioarele, ci cu creierul. La fel se întâmplă cu Verratti. Cum joacă? Cu neuronii. Este scund, nu e rapid, dar este foarte inteligent. Dacă nu ar juca cu mintea nu ar putea să joace fotbal la nivel înalt.

Prima oară când l-ai văzut pe Iniesta în baza La Masia ai spus tuturor „Dacă tipul ăsta nu reușește, atunci e un idiot”….
Andrés este un tip special. Are un talent neobișnuit, este imposibil ca el să dea greș. A mai fost un Iniesta la Barça, o să mi-l amintesc întotdeauna: Mario Rosas. Dacă îl vedeai cum joacă la 15, 16 sau 17 ani ai fi spus „când tipul ăsta va ajunge la prima echipă, va înnebuni Camp Nou”. Era o combinație între Laudrup și Messi, nu glumesc. Juca cu ambele picioare, dribla, era competitiv. Avea totul dar s-a pierdut. M-a șocat. Poate nu a fost suficient de profesionist sau poate nu a avut un mental puternic, nu vom ști niciodată. Adolescența este o perioadă crucială în viață, personalitatea nu este pe deplin conturată și este foarte ușor să faci greșeli. Ești plin de dubii. „Voi face față la Barcelona?”, „Voi atinge nivelul necesar pentru prima divizie?” Poți depăși aceste momente dacă ai un mental puternic și o familie care să te susțină. Eu personal am avut șansa unei familii care m-a susținut și protejat întotdeauna. Familia lui Andres Iniesta a fost de asemenea fantastică și i-a transmis valorile cele mai potrivite. Dar sunt jucători care au vieți haotice și părinți complicați. Dacă nu ai în spate pe cineva care să te ajute, e foarte greu.

Ești un tip plin de încredere, dar înainte să câștigi titluri cu Barcelona și Spania ai avut și tu dubiile tale. Cum te-ai transformat dintr-un tip în care nimeni nu credea într-una din referințele întregii lumi fotbalistice?
Să lași dubiile deoparte este una din îndatoririle oricărui fotbalist. Astăzi sunt un veteran, mă simt foarte matur, dar când privesc înapoi realizez că am avut multe de învățat. În 2005, când eram în convalescență, unii oameni mă compătimeau pentru accidentarea pe care o suferisem dar eu le spuneam „nu știu despre ce vorbești”. Fără acea accidentare nu aș fi înțeles cum trebuie să am grijă de mine. Înainte de ea nu aș fi trecut prin sala de forță niciodată. Nu aveam masă musculară, era greu. Genunchiul mi-a spus „dobitocule, trebuie să mergi regulat la sală fiindcă altfel nu vei putea să joci multe meciuri în carieră”. A fost o lecție bună. Puyol, Valdés și eu am suferit mult la începutul carierei, era complicat la Barcelona.

Ce înseamnă că ai suferit mult și ce era complicat la Barcelona?
Oamenii îmi spuneau că sunt „cancerul Barcelonei”, că nu posed calitatea necesară pentru a juca la acest club. Că atâta timp cât joc eu, echipa nu va fi niciodată în stare să câștige Liga Campionilor. Spuneau că eu și Iniesta suntem incompatibili pe teren. Iniesta și Xavi împreună pe gazon? Era un subiect tabu până la Rijkaard și Luis Aragonés. Ei au fost cei care ne-au făcut să jucăm împreună. Au crezut în noi, iar noi i-am făcut mândri. Din fericire am câștigat titluri, altfel am fi fost omorâți cu pietre, asta este lumea fotbalului. Trebuie să ții cont că atunci când devii profesionist devii expus. Oameni care cred că se pricep la fotbal sunt mulți, dar tot ce sunt în stare să facă este să critice și să tot critice. De aceea este foarte important ca tu să ai idei clare.

Datorită acestor idei Maradona te numește „un maestru al fotbalului”?
E drăguț, nu? Mai ales din partea unui idol ca Maradona. Dar eu nu sunt un geniu al fotbalului, sunt doar un student la școala lui Cruyff, iar Cruyff a sintentizat fotbalul într-o singură frază: „Fotbalul trebuie jucat cu mintea”. A trebuit să-mi folosec creierul ca să joc la nivel înalt, fiindcă nu am fost Mbappe. Cum joacă Mbappe? Aleargă cu mingea și pasează. Eu nu am picioarele lui Mbappe, așa că a trebuit să compensez folosindu-mi mintea. Am ajuns la Barcelona la 11 ani și încă din prima zi a trebuit să înțeleg fiecare aspect pentru a mă adapta. Fotbalul de înalt nivel nu se poate juca dacă nu înțelegi tot ce este în jur, nu se rezumă doar la conexiunea dintre picior și minge. Fiecare problemă, fiecare gând, fiecare întrebare deschide noi perspective. De ce ni se cere să creăm spații sau să deschidem jocul? E logic, imaginează-ți că eu am mingea și vreau să o pasez unui coechipier, dar un adversar se intercalează între noi și încearcă să recupereze. Dacă între mine și coechipier este destul spațiu, adversarul nu poate face nimic. Când îl văd venind spre mine, pasez repede coechipierului și bam! mingea e deja în altă parte a terenului. Dacă suntem într-un spațiu restrâns, atunci sunt mai multe șanse să pierdem mingea. Aceasta este teoria lui Cruyff. Dacă nu avem mingea ce trebuie să facem? Ne apărăm sus, cu o echipă scurtă. De ce? Pentru a înghesui adversarul și a-i închide spațiile. Cu cât îi lăsăm mai puțin spațiu, cu atât are mai puține șanse să ajungă la poarta noastră. Acesta este fotbalul: spațiu și timp.

Concret, ce faci pentru a înțelege fotbalul?
Ce trebuie să fac când am mingea? Caut spații libere pentru a câștiga timp pentru a gândi. Ce fac când n-o am? Reduc spațiul adversarului pentru a nu-i pemite să găsească soluții. Dacă faci bine asta, atunci adversarul este condamnat la o eroare spațio-temporală. Cu cât are mai puțin spațiu la dispoziție, cu atât are mai puțin timp să găsească o soluție bună. Aceasta este teoria de bază, dar pentru a o pune în practică trebuie să ții cont de multe detalii. De exemplu dacă primesc mingea în apropierea liniei de margine trebuie să mă așez astfel încât să pot vedea ce se întâmplă pe teren. Ce sens ar avea să văd tribuna sau doar de-a lungul liniei? E un concept simplu, dar încă văd mulți jucători să facă asta. Cum să te întorci cu spatele la joc? Nu, nu și nu, trebuie să privești terenul în mod corect. Dacă în momentul când primesc mingea mă așez corect, atunci pot vedea ce se întâmplă în toate zonele terenului, mă duc acolo unde am spațiu și câștig timp de gândire. Are sens, nu? Și totuși unii jucători se pun în situații complicate, de exemplu se închid în zona colțului terenului. De ce? De acolo trebuie sa te întorci și asta necesită timp. În fotbal timpul e ca aurul.

Care crezi că este cea mai mare calitate a ta?
Ca oricine, cu siguranță am ceva înnăscut. Din punct de vedere tehnic nu sunt un jucător rău, dar cred că cea mai mare calitate a mea este viteza de gândire. Iubesc „Toros”. Fiecare îl vede ca un simplu exercițiu de încălzire, dar este greșit. Nu trebuie văzut ca ceva distractiv ci ca ceva didactic. Este bun pentru tehnică, pentru viteza de execuție, pentru viziunea asupra jocului. În acest exercițiu nu poți întoarce spatele colegilor, deci vezi în permanență tot ce se întâmplă. Lucrezi așadar și la altruism. Dacă anticipezi faptul că pasa spre un coechipier îl va pune într-o situație dificilă, atunci nu-i pasa. Uită-te în altă parte, găsește altă soluție. Fii deștept cu colegii tăi și nu-i expune!0

Partea a doua a interviului, în care Xavi vorbește despre folosirea tehnologiilor statistice în fotbal, despre jocul „plictisitor” de pase al Barcelonei, despre ce înseamnă să joci alături de Lionel Messi, despre viitorul lui Dembele, dar și despre jocul video la care excela, poate fi citită AICI.