Roberto Firmino – drumul spre glorie

Povestea brazilianului Roberto Firmino, de la săracia din Maceió la transferul la Hoffenheim și până la statutul de star la Liverpool în Premier League.

fclub.ro
17 noiembrie 2020
Roberto Firmino
Roberto Firmino

Într-un amplu material publicat de către Fourfourtwo, Ed McCambridge urmăreşte traseul incredibil al fotbalistului brazilian Roberto Firmino, pornind din mediul sărac din Maceió şi ajungând până la strălucirea din Premier League.

Există probe de joc bune, există probe de joc excelente, şi există probe de joc precum cele de care a avut parte Roberto Firmino în 2007 la Figueirense.

Tânărul de 16 ani călătorise mai bine de 3000 de kilometri pe coasta estică braziliană, însoţit de chirurgul dentar Marcellus Portella. Acesta era parte a echipei medicale a clubului CRB din liga secundă braziliană atunci când îl văzuse pentru prima dată pe Firmino jucând pentru una din echipele de juniori. Impresionat de evoluţia tânărului, Portella s-a oferit imediat să-i devină reprezentant. Planul era ca Firmino să câştige suficienţi bani pentru a-şi scoate familia din sărăcia în care trăia.

Portella l-a pus în legătură pe Toninho Almieida, antrenorul de tineret de la CRB, cu Luciano “Bilu” Lopes – veteran la Atletico Mineiro, originar din Maceió. Bilu a ajutat la organizarea a două probe de joc, una pentru Sao Paulo şi una pentru Figueirense. Dacă prima a fost o nereuşită, nu acelaşi lucru poate fi spus despre a doua. Directorul sportiv Erasmo Damiani rememorează momentul cu zâmbetul pe buze. “În prima jumătate de oră a antrenamentului de dimineaţă Roberto a înscris două goluri din foarfecă. Hemerson Maia, antrenorul de la U17, a venit într-o suflare în birou, insistând ca nu cumva să-l pierdem. Acelaşi lucru s-a întâmplat după amiază şi cu antrenorul de la U20, Rogerio Micale. “Dacă nu-l ia Hemerson, îl vreau pe puşti în echipa mea”. Atât de talentat era Roberto.” Firmino a primit contractul pe loc, Figueirense fiind în plină campanie de pregătire a sezonului 2008. În intervalul ianuarie-mai urma să participe în Campeonato Catarinense, o divizie regională a statului Santa Catarina, pentru ca mai apoi să urmeze sezonul Serie A.

În această perioadă ajungea în Brazilia Lutz Pfannenstiel, un portar german pe care cariera îl purtase în toată lumea, din Noua Zeelandă până în Norvegia şi din Africa de Sud până în Singapore. Era cât pe ce să semneze un contract de şase luni în Canada când a primit un telefon: “Eram în Vancouver când agentul meu m-a întrebat dacă nu mă interesează să merg în America de Sud. Jucasem deja în ţări din cinci confederaţii FIFA şi mi-a spus că ar fi ceva special să bifez şi a şasea. Visasem tot timpul să joc în Brazilia, aşa că în câteva săptămâni am semnat cu Atletico Ibirama, din Santa Catarina. Firmino era în echipa de tineret a celor de la Figueirense, club ce făcea parte din liga noastră.” Pfannestiel nu l-a avut niciodată ca adversar direct pe Firmino, dar programul i-a permis să-l vadă în acţiune. Condiţiile de joc, însă, nu erau cele mai propice pentru a evidenţia talentul tânărului. “Echipele de tineret jucau deseori în acelaşi weekend cu prima echipă, astfel că am avut norocul de a-l vedea pe tânărul Roberto de câteva ori. Totuşi, liga aceea nu prea avea nimic în comun cu ceea ce ţi-ai imagina despre fotbalul brazilian. Era un mediu sudist dur, bazat pe fizic; nu vă gândiţi la fotbalul de inspiraţie samba, acolo era vorba de mingi lungi şi de adversari care nu ratau nicio ocazie de a se lovi.”

Stilul acesta i-a dat lui Firmino, în timp, un plus de rezistenţă. În afara terenului, însă, era un personaj de o timiditate extremă. Damiani îşi aminteşte amuzat “Dacă te duceai şi îi spuneai că nu îşi va primi salariul în acea lună, s-ar fi uitat la tine şi ar fi zâmbit. Era incredibil. Era atât de timid încât lumea mă întreba dacă nu cumva e mut”. Dar timiditatea nu îi putea ascunde talentul. “Arsenal îl luase în vizor şi cei de acolo se gândeau să facă o ofertă. PSV era, de asemenea, interesat, venind cu promisiunea unei invitaţii oficiale, dar totul dura prea mult”, dezvăluie Damiani. Prima echipă care a venit cu o ofertă concretă a fost Marseille, în vara lui 2009. Invitaţia lor pentru o probă de joc includea şi un bilet de avion către Paris, astfel că pentru tânărul de 17 ani se ivea o oportunitate excelentă de a intra în fotbalul european. Totul avea însă să se năruie pe tărâm spaniol. Zborul său către Franţa avea o escală la Madrid, pe aeroportul Barajas, puntea de legătură dintre America de Sud şi Europa, bine cunoscut pentru strictele proceduri de imigrare. Lui Firmino i-au fost verificate toate documentele, a fost interogat şi mai apoi dus într-o cameră cu alţi călători dezorientaţi, unde au fost informaţi că acolo se încheie călătoria lor. Primul zbor disponibil l-a dus pe Roberto înapoi în Brazilia. “A fost o experienţă traumatizantă pentru el”, explică Damiani. “În Madrid i-au fost solicitate tot felul de documente pe care nu le avea. Era disperat, singur şi nu vorbea deloc spaniolă. Şi-a sunat în lacrimi părinţii de pe aeroport. Am discutat cu ofiţerul de poliţie din Madrid şi i-am trimis un fax care specifica exact perioada pentru care urma să se antreneze cu Marseille, dar în acel moment erau nişte fricţiuni diplomatice între Brazilia şi Spania, aşa că pur şi simplu l-au deportat”. Şi dacă asta nu era destul, oricine trecea prin acest proces se alegea şi cu o interdicţie de a intra în Spania pentru următorii 10 ani. Din fericire, Marseille era hotărâtă să-l vadă pe Firmino. “O lună mai târziu i-au trimis o nouă invitaţie, dar de data cu un zbor fără escală, direct la Paris.” Încă o şansă pentru tânărul brazilian, încă o rundă de pregătiri. Avea să urmeze o nouă dezamăgire. “A dat probe pentru Marseille, dar în cele din urmă clubul francez nu a fost de acord să achite clauza de reziliere”, spune dezamăgit Damiani. Şi Firmino s-a reîntors în lacrimi în Brazilia.

La finalul lui 2009, la câteva săptămâni după ce împlinise majoratul, Firmino a făcut trecerea la lotul de seniori. Figueirense retrogradase în divizia secundă, dar mediul era mai prielnic pentru manifestarea talentului său. În 2010, în primul său sezon complet la echipa mare, Firmino a marcat 8 goluri în campionat, contribuind la promovarea înapoi în Serie A. “Odată promovat la prima echipă, nu a avut nevoie de mult timp pentru a ieşi în evidenţă. În acel sezon a fost numit revelaţia Serie B”, rememorează Damiani. Atunci e intrat în atenţia lui Ernst Tanner, atunci director sportiv la Hoffenheim. Dar angajatul clubului din Bundesliga avea nevoie de mai multe pentru a fi convins pe deplin. “Prima oară când am auzit numele lui Roberto a fost atunci când o agenţie de scouteri din Brazilia ni l-a oferit, trimiţându-ne materiale video şi prezentându-l în termeni laudativi. Dar în acel moment părerea despre jucătorii brazilieni nu era una foarte bună la Hoffenheim. Carlos Eduardo şi Luiz Gustavo fuseseră decenţi, dar toţi ceilalţi care ne-au fost oferiţi se dovediseră a fi ţepe.” Atunci a intervenit în peisaj Pfannenstiel, portarul globe-trotter, care urma să primească un post de scouter în echipa lui Tanner. Înainte de a începe, clubul l-a întrebat dacă s-a intersectat cu Firmino în Brazilia. “Le-am spus că l-am văzut şi că are un talent uriaş, dar că va trebui să se dezvolte fizic pentru a avea succes în Germania”, continuă Pfannenstiel. “Atunci Ernst a luat decizia de a merge să-l vadă personal.”

În toamna lui 2010 Tanner a zburat în Brazilia. A nimerit într-un moment cum nu se putea mai prost, calendarul competiţional fiind dat peste cap de recent încheiata Cupă Mondială din Africa de Sud. Meciurile programate iniţial în iunie şi iulie fuseseră amânate, cluburile fiind nevoite să recupereze pe parcursul anului, de cele mai multe ori după deplasări obositoare. “M-am dus să văd un meci al celor de la Figueirense în Goiania, la 1200 de kilometri de Florianopolis”, spune Tanner. “A fost o călătorie lungă şi anevoioasă către nicăieri. Au pierdut 3-1, Firmino a jucat doar ultimele 27 de minute şi nici nu sunt sigur că a atins mingea.” Figueirense a revenit acasă, urmând a juca din nou în trei zile. Neavând garanţia că Firmino va juca mai mult, Tanner a decis să urmărească un antrenament al echipei. Atât doar că asta s-a dovedit a nu fi atât de uşor de realizat. “Am mers la stadion şi nu mă lăsau să intru. Totuşi nu bătusem atât drum degeaba, aşa că am mituit unul din paznici. I-am spus că sunt turist şi că vreau doar să văd cum arată interiorul stadionului. În cele din urmă m-a lăsat să intru”. Orice urmă de frustrare a dispărut atunci când l-a văzut pe Firmino. “Era atât de rapid, avea echilibru, lovea bine cu capul, făcea faza defensivă. Într-o singură sesiune de antrenament am văzut exact ceea ce îmi doream. Eram convins că trebuie să îl luăm.”

Dar dacă Tanner era impresionat de calităţile atacantului, nu acelaşi lucru se putea spune şi despre Marcio Goiano, managerul celor de la Figueirense. Tanner zâmbeşte când îşi aminteşte acele momente. “Firmino era cel mai criticat jucător din tot lotul. Ceilalţi jucători pur şi simplu stăteau şi urmăreau amuzaţi cum antrenorul era numai cu gura pe el. Părea că nimic din ceea ce făcea nu era bun.” Ani mai târziu, când ambii lucrau pentru Red Bull – Tanner la Salzburg şi Goiano la Bragantino – Tanner şi-a întrebat colegul care a fost motivul pentru care a fost atât de dur în acea zi. “Mi-a răspuns că era datoria lui ca Firmino să îşi atingă potenţialul, după care m-a întrebat cum naiba am reuşit să văd antrenamentul, dacă era cu porţile închise”, spune Tanner, izbucnind în râs. Atitudinea lui Firmino a însemnat mult pentru Tanner, ajutându-l să se convingă de potenţiala plus valoare pe care tânărul ar aduce-o pentru Hoffenheim. “După un astfel de tratament mulţi tineri ar fi plecat de pe terenul de antrenament, dar Firmino a rezistat. Mi-a plăcut asta.” Şi nu doar asta l-a impresionat. “La un club precum Hoffenheim ai nevoie de un număr 10 capabil să facă ambele faze. Ai nevoie de cineva cu atributele unui conducător de joc, dar care e dispus să pună osul la treabă pe faza defensivă. Brazilienii sunt întotdeauna geniali cu mingea la picior, dar rareori sunt dispuşi să se apere. Firmino era altfel.” Hoffenheim s-a mişcat rapid, acceptând să plătească clauza de reziliere de 4 milioane de euro. “Una din condiţii a fost ca Firmino să primească un bonus la semnătură”, dezvăluie Tanner. “Dorea să cumpere o casă pentru familie, pentru că zona în care trăiau era atât de periculoasă încât nu am putut să-l vizităm acolo.”

Firmino a ajuns la Hoffenheim în ianuarie 2011, la mijlocul sezonului, noul său club fiind pe locul 8 în clasamentul Bundesliga. Însă orice speranţă de a-l folosi imediat a dispărut în momentul în care au venit rezultatele testelor medicale. Tanner rememorează momentul: “La sosire am făcut un set de teste şi nu ne venea să credem când am văzut rezultatele. Erau atât de rele încât a trebuit să le refacem. Modelul campionatului brazilian, cu trei meciuri pe săptămână şi cu deplasări de mii de kilometri, îşi pusese deja amprenta. Era într-o stare şocantă.” Noul plan presupunea aducerea lui Firmino la o condiţie fizică potrivită pentru sezonul următor, parte a acestui proces fiind folosirea lui în meciurile amicale ale echipei U23, antrenate atunci de Markus Gisdol. “A jucat cu noi de câteva ori şi am ajuns să îl cunosc bine”, îşi aminteşte Gisdol, acum antrenor la Koln. “Era slăbuţ şi avea nevoie de timp pentru a creşte. Fotbalul german presupune un anumit nivel atletic şi el încă nu îl avea, dar tehnic era aproape imediat evident că e un jucător de mare calitate.”

Spre surprinderea tuturor, Firmino a avut nevoie de doar câteva săptămâni pentru a ajunge la o condiţie fizică bună. Cu o situaţie stabilă la mijlocul clasamentului, neavând presiunea calificării pentru cupele europene sau cea a retrogradării, Hoffenheim şi-a permis să îl testeze mai rapid decât se aşteptau toţi. “Am reuşit să-i dezvoltăm rezistenţa şi să îl aducem foarte repede într-o condiţie fizică bună “, spune Tanner, “şi a debutat în Bundesliga în februarie.” Trei goluri în 11 meciuri (şi un total de 470 minute jucate) reprezentau o performanţă solidă în contextul dat, iar Firmino a continuat cu şapte goluri în primul său sezon complet. “Stilul nostru de joc i se potrivea,” explică Tanner. “Aveam tranziţii rapide şi el e genul de jucător care înfloreşte în acest sistem. Avea şi vârsta perfectă, 19 ani, în plin proces de învăţare. Iar în ceea ce priveşte personalitatea, Firmino era visul oricărui antrenor, un profesionist desăvârşit. Nici măcar o dată nu a fost nevoie să-l motivez ori să îl critic.” completează Gisdol. Pentru un tânăr brazilian aflat la zece mii de kilometri de casă, prezenţa compatrioţilor a fost vitală pentru a facilita integrarea, chiar dacă Luiz Gustavo a plecat după puţin timp la Bayern. “Aveam un antrenor de portari braziliano-german, Cesar Thier, care s-a ocupat mult de Roberto. Şi eu am discutat cu el adeseori despre experienţele noastre jucând în Brazilia” a completat Pfannenstiel, ajuns la echipă la o lună după Firmino.

În al treilea sezon al lui Firmino, 2012-2013, Hoffenheim era aproape de retrogradare, dar cel care i-a salvat a fost Gisdol, numit în aprilie antrenor principal, după ce anterior fusese antrenor secund la Schalke. Sosirea sa a avut un impact major asupra dezvoltării brazilianului în Germania. “Lucrând deja cu el la U23, ştiam la ce să mă aştept atunci când am revenit. Se dezvoltase deja foarte bine, dar îmi doream să îl ajut să îşi ducă jocul la un nivel superior.” spune Gisdol. Firmino a avut un sezon 2013-2014 excepţional. A înscris 22 de goluri în toate competiţiile, a dat 15 pase decisive, totul culminând cu numirea sa ca revelaţie a sezonului în Bundesliga. “A fost pur şi simplu fantastic,” spune Gisdol cu mândrie. “A dat zilnic 100%, iar când eşti atât de concentrat şi dispus să munceşti, talentul tău va creşte exponenţial. De-a lungul acelui sezon s-au văzut rezultatele efortului depus.” Pfannestiel e de acord: “Cred că şi-a dat seama destul de repede la Hoffenheim că talentul nu va fi suficient pentru a avea succes. Acum spun tot timpul că Roberto are calităţile unui brazilian şi mentalitatea unui german. Asta îl face un jucător atât de special, iar combinaţia aceasta a descoperit-o la Hoffenheim.”

În noiembrie 2014 a venit pentru Firmino recompensa supremă: primul meci şi primul gol pentru naţionala Braziliei, marcând în Austria golul victoriei pe final de meci. A rămas pentru restul sezonului la Hoffenheim, marcând şapte goluri şi pasând decisiv de 13 ori, dar o mutare spre alt nivel era inevitabilă. Liverpool a plătit 41 de milioane de euro în vara lui 2015, şi, dacă existau dubii la sosirea lui Firmino în Europa, acestea dispăruseră înaintea următorului capitol din cariera sa. “Era pregătit să joace în Premier League, fără dubii,” spune Tanner. “Îl vedeai cum creşte de la lună la lună, nu mai putea rămâne la Hoffenheim, depăşise acel nivel.”

Liverpool era în plină transformare, după un sezon 2014-2015 terminat pe un neconvingător loc şase. După primele opt meciuri ale lui Firmino pe Anfield, Rodgers a fost demis, în locul său sosind Jurgen Klopp. Paul Gorst, de la Liverpool Echo, consideră că momentul schimbării şi noul manager au fost combinaţia perfectă pentru Firmino. “Cei responsabili cu transferurile îl văzuseră pe Firmino ca ţintă, chiar dacă Rodgers l-ar fi preferat pe Christian Benteke de la Aston Villa. În cele din urmă ambii au ajuns la club, dar Rodgers nu a reuşit să-i găsească un loc lui Firmino – la un moment dat a ajuns ca pe Old Trafford să joace fundaş lateral. Klopp l-a folosit direct ca atacant central. Îl plăcea pe Daniel Sturridge, dar acesta se accidenta prea des. Firmino era mult mai consistent din punctul acesta de vedere iar asta, în combinaţie cu disponibilitatea lui defensivă, l-au făcut să fie o piesă de neînlocuit.” Pe 21 noiembrie 2015 Liverpool, aflaţi în acel moment pe locul 10, mergeau la liderul Manchester City, pentru o confruntare dificilă pe Etihad. În doar 32 de minute Liverpool avea deja 3-0, câştigând în final cu 4-1. “Firmino a marcat al treilea gol şi a hărţuit în permanenţă defensiva lui City. A fost strălucitor şi de atunci a crescut permanent.” spune Gorst.

La fel s-a întâmplat şi cu Liverpool sub comanda lui Klopp. Sadio Mané şi Mohamed Salah au completat cel mai devastator trio ofensiv din Premier League, aşa cum o arată cele 250 de goluri marcate de cei trei de la începutul sezonului 2017-2018. Neobişnuit pentru un atacant central, Firmino este depăşit cu uşurinţă de cei care-l flanchează, dar asta nu pare să conteze. “Firmino este liantul perfect pentru Salah şi Mané,” insistă Gorst. “Cei doi au câştigat Gheata de Aur în ultimele sezoane, dar fără Firmino nu s-ar fi apropiat niciodată de acele cifre. Fanii lui Liverpool şi-ar dori să vadă mai multe goluri din partea lui, dar atunci când marchează, golurile lui sunt invariabil cele care contează.”

Niciunul dintre acestea nu au fost însă atât de decisive precum cele două marcate din foarfecă acum 13 ani la probele pentru Figueirense. Tanner îl consideră pe Firmino ca una din cele mai mari realizări din cariera sa de vânător de talente, şi asta nu surprinde. “Am contribuit la descoperirea multor jucători de-a lungul anilor, iar unii dintre ei au jucat chiar pentru naţionala Germaniei. Trebuie să spun însă că Firmino este cel mai bun jucător pe care l-am descoperit. Nu poţi spune niciodată ce va aduce viitorul atunci când te uiţi la un jucător tânăr – îţi poţi imagina, dar nu ai certitudini. Roberto e un bun exemplu despre ceea ce poţi obţine atunci când te dedici trup şi suflet unui ţel.”

Există descoperiri bune, există descoperiri excelente, şi există descoperiri precum cea a lui Roberto Firmino.