Știri Alavés
31 august 2020


Sociedad - Real Madrid și Barcelona - Villarreal, meciuri de foc la debutul celor doi granzi în La Liga 2020-2021

Noul sezon de La Liga va începe pe 13 septembrie, fără spetactori, iar campionatul programează un derby încă din prima etapă, când ocupantele locurilor 3 și 4 în ediția anterioară, Atletico și Sevilla, ar trebui să se întâlnească la Madrid. Prima rundă mai propune duelurile Real Madrid - Getafe, Barcelona - Elche, Alaves - Betis, Eibar - Celta Vigo, Cadiz - Osasuna, Granada - Bilbao, Valencia - Levante, Valladolid - Real Sociedad și Villarreal - Huesca.

Totuși, echipele care au reprezentat Spania în fazele finale ale cupelor europene din luna august vor începe mai târziu campionatul: Real Madrid revine pe teren în etapa a doua, pe 20 septembrie, în deplasare la San Sebastian contra lui Real Sociedad, iar Barcelona va debuta o săptămână mai târziu pe teren propriu propriu cu Villarreal, într-un meci din etapa a treia care programează și meciul Betis - Real Madrid.

Primul Clasico al sezonului se va juca în etapa cu numărul 7 pe Camp Nou (25 octombrie), iar revanșa de pe Bernabeu este programată pentru etapa 30, pe 11 aprilie. Derby-urile Madridului dintre Real și Atletico se joacă în etapa 13 (13 decembrie) pe Bernabeu și în etapa 26 (7 martie) pe Estadio Metropolitano.

Campionatul este programat să se încheie pe 23 mai, când Barcelona urmează să joace în deplasare cu Eibar, iar Real Madrid pe teren propriu cu Villarreal.

Conform programului sezonului, Supercupa Spaniei se va juca în săptămâna 11-17 ianuarie, cu Real Madrid, Barcelona, Athletic Bilbao și Real Sociedad la start.


Știri Alavés
22 iunie 2020


21 de jucători de câmp integraliști în cele trei etape jucate din La Liga

După întreruperea campionatului timp de 3 luni din cauza pandemiei de coronavirus, starea fizică a jucătorilor a devenit un criteriu important al performanței echipelor, astfel că o bună rotație a fotbaliștilor a devenit esențială. Trei etape integrale s-au disputat în La Liga de la reluare și doar 21 de jucători de câmp au fost integraliști la cele 20 de echipe din prima divizie.

Sunt trei cluburi care au folosit câte trei jucători pe parcursul tuturor celor 270 de minute jucate: Athletic Bilbao pe Ander Capa, Iñigo Martínez și Dani García, Real Madrid pe Raphaël Varane, Casemiro și Toni Kroos, iar Sevilla pe fundașii Jesus Navas; Jules Kounde și Diego Carlos.

Alte trei cluburi au câte doi jucători de câmp integraliști: Sergio Canales și Nabil Fekir la Betis, Néstor Araujo și Lucas Olaza la Celta Vigo, respectiv Leandro Cabrera și Marc Roca la Espanyol.

Șase cluburi au folosit câte un jucător de la un capăt la altul al celor trei meciuri: Atletico Madrid pe José María Giménez, Barcelona pe Lionel Messi, Levante pe Ruben Vezo, Osasuna pe Unai Garcia, Valencia pe Hugo Guillamón, iar Villarreal pe Raul Albiol.

Celelalte opt cluburi din La Liga nu au fotbaliști de câmp integraliști în primele trei etape de la reluare.


Știri Alavés
08 iunie 2020


Indignare în Spania după programarea primelor patru etape din La Liga

Liga Profesionistă din Spania a publicat programul primelor patru runde la reluarea campionatului, iar modul în care au fost împărțite meciurile pe zile a dat naștere unei vii polemici prin prisma inechității timpului de odihnă al anumitor echipe, factor ce s-ar putea dovedi crucial după o pauză de trei luni.

Cele mai prejudiciate echipe sunt Atletico Madrid, Athletic Bilbao, Villarreal și Leganes, care vor disputa primele patru meciuri într-un interval de doar zece zile, cu câte o pauză de doar două zile între două dueluri. La polul opus se află Betis, pentru care meciurile din cele patru etape se vor întinde pe o perioadă de 15 zile.

Valencia va juca în 14 zile, Espanyol în 13, Sevilla, Getafe, Levante, Alaves, Eibar, Mallorca și Celta Vigo în 12, iar Barcelona, Real Madrid, Real Sociedad, Granada, Osasuna și Valladolid în 11 zile.

Barcelona și Real Madrid vor avea același număr de zile de pauză în primele patru runde, însă madrilenii sunt nemulțumiți de faptul că rivala în lupta pentru titlu va juca de fiecare dată înainte, lucru pe care îl consideră un avantaj pentru catalani. Cum distanța dintre cele două echipe este de doar două puncte, programarea lui Real Madrid înaintea Barcelonei ar putea avea ca efect o rocadă temporară în clasament, ceea ce ar pune o presiune suplimentară pe echipa lui Quique Setien.