Știri Lecce
08 iunie 2020


Italienii au votat planul B și planul C pentru finalizarea sezonului de Serie A

Cluburile din Italia au votat planul B de finalizare a sezonului în eventualitatea în care cele 12 etape rămase de disputat nu vor putea fi duse la bun sfârșit din cauza pandemiei de coronavirus. Campioana și reprezentantele Italiei în cupele europene ar urma să fie determinate printr-un play-off, iar echipele retrogradate printr-un play-out, cu condiția ca aceste modificări să fie făcute înaintea datei de 10 iulie. Pentru moment nu s-a stabilit criteriul de selecție al echipelor participante, însă o decizie va fi luată înaintea reluării sezonului, programată pentru data de 20 iunie.

Deși președintele federației, Gabriele Gravina, și-a manifestat speranța că aceste măsuri se vor dovedi inutile și că sezonul va fi încheiat prin disputarea celor 12 etape, a fost stabilit și un plan C, care presupune stabilirea clasamentului pe baza unui algoritm ce va ține cont de media de puncte obținute în meciurile disputate. Acest clasament va determina participantele în cupele europene, însă titlul de campioană va fi acordat numai în situația în care echipa de pe primul loc și-ar asigura matematic această poziție.


Știri Lecce
29 mai 2020


Fotbalul italian revine cu meciurile din cupă, iar Serie A se reia pe 20 iunie

Fotbalul italian va fi reluat cu disputarea meciurilor retur din semifinalele cupei, Juventus - AC Milan pe 13 iunie (în tur 1-1) și Napoli - Inter în ziua următoare (1-0 după prima manșă), apoi se va juca finala Coppei Italiei, miercuri 17 iunie, pe Stadio Olimpico din Roma.

Serie A revine în weekendul 20-21 iunie prin disputarea meciurilor restante din etapa 25: Atalanta - Sassuolo, Verona - Cagliari, Torino - Parma și Inter - Sampdoria. Cum runda cu numărul 26 s-a disputat deja, programul etapelor integrale se va relua cu etapa 27, marți 23 iunie.