Valencia – Barcelona 0-1. Victorie chinuită, adusă în prelungiri de un gol al lui Lewandowski

Un lucru pe care l-am învățat în sezonul 2021-2022 de la Real Madrid este că nu este obligatoriu ca o echipă să joace bine pentru a câștiga trofee. Dacă în felul acesta gândește și Xavi, atunci e normal să se declare după meciul cu Valencia “fericit pentru victorie, jucătorii o merită”, fiindcă, în definitiv, Barcelona a câștigat încă trei puncte și doarme din nou lider în La Liga. Ancelotti a avut însă, în ciuda lipsei de spectaculozitate, câteva elemente clare: un plan bine pus la punct și un lot matur, apt să producă un fotbal constant și cu o încredere nezdruncinată, indiferent de adversar și de scorul de pe tabelă. La un an de preluarea echipei, Xavi pare să nu aibă aceste elemente.

Unii spun că îi lipsește experiența ca antrenor, însă se poate ca problema să vină de pe vremea când era jucător și avea mereu în jur, fie la Barça fie la naționala Spaniei, loturi bine închegate, formate de oameni cu experiență și talent, în care piesele funcționau cam la aceiași parametri indiferent de combinațiile pe care le făceau antrenorii în alcătuirea unsprezecelui de start. Fie că la mijloc era Keita, Yaya Toure sau Busquets, fie că atacanții se numeau Villa, Eto’o, Henry sau Zlatan, echipa din care făcea parte Xavi avea cam aceeași exprimare fiindcă selecția era făcută nu doar pe bază de talent, ci mai ales de compatibilități personale. Este ceea ce la Barcelona fusese numit “ADN blaugrana”, un lucru depre care Dani Alves spunea în urmă cu un an și jumătate că pare să se fi pierdut pe drum.

Cu Xavi la cârmă era de așteptat să se facă pași mari și repezi în regăsirea acestui factor, însă cel puțin deocamdată lucrurile par împotmolite. Este adevărat că Barça se confruntă cu un val uriaș de accidentări (care nu pot fi nici ele rod al întâmplării), însă nici antrenorul nu pare să aibă inspirație în alcătuirea echipei. Sunt elemente impuse de situația medicală (de exemplu începerea la Valencia cu trei fundași stânga distribuiți în compartimentul defensiv), sunt alte elemente fixe care dau consistență echipei (de exemplu Lewandowski sau Pedri), însă mai departe este talentul antrenorului să potrivească piesele într-un mod armonios.

La Ancelotti s-a văzut această armonie, însă, deocamdată, la Barcelona pare să lipsească. Au fost într-adevăr câteva meciuri bune în care echipa a funcționat, de exemplu cele cu Plzen, Villarreal sau Bilbao, însă în cazul cehilor trebuie semnalat că formează singura echipă fără punct în Champions League și cu o ploaie de goluri încasate peste tot pe unde au jucat, iar celelalte două echipe amintite au venit pe Camp Nou în criză, atât ca exprimare cât și ca rezultate (de altfel Villarreal și-a și schimbat antrenorul între timp). Puse în balanță cu alte meciuri chinuite, de exemplu cele cu Celta Vigo sau Mallorca, o parte din rezultatele bune par mai degrabă circumstanțiale decât rod al jocului bun, iar contra unor adversari importanți precum Real Madrid, Inter sau Bayern, a spune că Barcelona “a avut probleme” este o formă de blândețe.

Circumstanțială pare și victoria de la Valencia. Nu pentru că echipa nu ar fi dominat și nu și-ar fi creat ocazii, ci pentru că, în apropierea finalului, senzația era că victoria este improbabilă. La intrarea în minutul 85 Barcelona avusese o ocazie elocventă pentru momentul pe care îl traversează: o minge înălțată peste apărarea adversă l-a pus pe Pedri în poziție ideală de centrare, Ferran Torres a luftat lamentabil la 2 metri de poartă, iar pe recuperare Raphinha și Lewandowski s-au încurcat reciproc și mingea a sfârșit în tribună. Mai degrabă o combinație nefastă de lipsă de valoare, de comunicare și de armonie decât explicația găsită de Xavi la finalul meciului, “puțină anxietate după jocul din Champions”.

Cu câteva minute mai devreme, Lewandowski ratase o altă ocazie într-un mod necaracteristic nereușind să șuteze corect dintr-o bună poziție de gol, parcă intrat și el în roata mediocrității pe care o tot învârt în acest sezon mulți dintre colegii săi. În cazul său a fost totuși doar o întâmplare, iar revanșa a revenit în prelungiri când a marcat când nimeni nu se mai aștepta din centrarea lui Raphinha.

La marcarea golului, pe banca Barcelonei a fost o mare explozie de bucurie. Din afară a părut puțin exagerată fiindcă, deși în mod normal te aștepți ca deplasarea pe Mestalla să fie una grea și au existat și în acest meci elemente de tensiune, Barcelona ar fi trebuit să câștige meciul mai devreme și mai ușor. Valencia are probabil cel mai slab lot din ultimii 10 ani, meciul ei a părut să fie pregătit doar pentru a bloca, nu și pentru a construi, iar speranțele de a marca i-au fost diminuate până spre zero după ce Cavani, autorul ultimelor patru goluri ale echipei, a ieșit accidentat în prima repriză. A crezut că a dat marea lovitură, din nimic, la o fază din startul reprizei secunde când a trimis mingea în poartă, însă golul a fost anulat după un henț grosolan.

Așadar, fără mare opoziție din partea adversarului, a rămas la latitudinea Barcelonei să facă ceva. Comparativ cu meciul cu Bayern a existat o reacție pentru că “orice” este mai mult decât “nimic”, însă armonia a fost la cote scăzute pentru că, așa cum am spus, piesele cu greu se lipesc una de alta. Îți dai seama de asta din numărul scăzut de baloane care ajung la Lewandowski, pentru că partenerii săi din linia de atac (astăzi Dembele în dreapta și Ansu Fati în stânga) sunt mai preocupați de realizările personale decât de funcționalitatea echipei: de la Dembele te poți aștepta la o pasă dar doar după ce “face el ceva”, iar Fati, cu perspectiva ratării prezenței la Campionatul Mondial și cu numărul 10 atârnat ca un bolovan de tricou, nu vede altceva decât poarta.

La Valencia, a văzut-o de aproape de trei ori. Prima oară a primit cadou mingea de la portarul gazdelor chiar în primele minute dar a bâlbâit-o, apoi a fost lăsat singur cu Mamardashvili de o pasă formidabilă a lui Pedri pe poziție viitoare dar scărița insuficient de bine executată s-a lovit de fața portarului, apoi a trimis în sfârșit mingea în poartă dar dintr-o poziție de offside. Jordi Alba a pus și el o centrare bună pe fruntea lui Lewandowski aproape de minutul 45, însă lovitura bună de cap a polonezului a lovit bara. O repriză cu situații de gol pentru catalani dar cu un joc lent și previzibil, doar un mic progres față de jocul cu Bayern, favorizat probabil de valoarea redusă a Valenciei, echipă aflată exact la jumătatea clasamentului din Spania.

Schimbările făcute voit de Xavi au adus ceva mai multă consistență în joc, pentru că noii intrați Gavi, Raphinha și Torres au mai multă disponibilitate pentru jocul de pase. Pe cei doi atacanți poate ar trebui sa îi vedem mai des tocmai datorită apetenței pentru jocul colectiv, însă este greu să le faci loc dacă Dembele este considerat intangibil de Xavi și dacă și sistemul a fost alterat în precedentele meciuri spre o folosire a unuia din mijlocași (în speță Pedri) ca falsă aripă stânga. La Velencia s-a revenit la 433-ul clasic.

Au fost și două schimbări impuse de noi probleme medicale, ambii fundași centrali din acest joc (Eric Garcia și Kounde) trebuind să părărească terenul înainte de vreme, însă primele vești despre ei, oferite de Lewandowski în interviul de la finalul jocului, spun că ar fi vorba doar despre o surpraîncărcare musculară și nu ceva serios. Xavi îi poate odihni la mijlocul săptămânii în deplasarea de la Plzen fiindcă meciul este lipsit de miză sportivă și ar putea juca acolo cu perechea cu care a terminat pe Mestalla, Pique – Alonso.

Reușita lui Lewandowski din minutul 90+3 oferă Barcelonei a treia victorie consecutivă din campionat, serie în care catalanii au marcat 8 goluri și nu au primit niciunul. Rămâne totuși impresia că jocul este în regres față de anteriorul duel de pe Mestalla, încheiat 1-4 cu un hattrick al lui Aubameyang, iar această victorie chinuită nu schimbă prea mult bilanțul echipei într-o lună octombrie cu meciuri dificile: Barça a reușit să câștige fără gol primit duelurile cu Mallorca, Celta, Villarreal, Bilbao și Valencia, însă a capotat lamentabil în toate meciurile cu adversari grei, reușind doar o remiză și trei înfrângeri cu Inter, Real Madrid și Bayern.