Analiză Telegraph: cum va afecta ieșirea din scenă a lui Abramovich balanța de putere în fotbalul londonez?

Materialul următor este traducerea unui articol scris de Sam Deam pentru The Telegraph. Articolul original poate fi citit AICI.

Printre obișnuitele vânzări și cumpărări de jucători, Arsenal va trebui în această vară să investească milioane de lire sterline în lucrări de mentenanță a stadionului. Emirates Stadium împlinește 16 ani în iulie și începe să își arate vârsta: ecrane defecte, scaune decolorate, găuri în acoperiș.

Când acest stadion a fost construit, fotbalul era într-o altă eră, când dimensiunea stadionului și încasările din vânzarea de bilete defineau puterea unui club. Planurile de construcție au fost realizate în 2002, cu un an înainte ca Roman Abramovich să schimbe fotbalul englez, iar construcția propriu-zisă a început în februarie 2004, când încă nu era clar ce impact va avea experimentul oligarhului rus.

La acea vreme, într-un comentariu care în momentul respectiv avea o conotație strict literară, directorul lui Arsenal David Dein spunea că Abramovich „și-a parcat tancul chiar în fața grădinii noastre și acum ne bombardează cu bancnote de 50 de lire”.

Când banii rusului au început să transforme clubul, a devenit imediat evident că mutarea lui Arsenal pe Emirates nici că putea să se producă într-un moment mai prost. Ei s-au dus acolo ca să pregătească un viitor care nu s-a materializat niciodată, iar apoi au pierdut ani doar ca să recupereze distanța față de rivalii care jucau deja un alt joc. Ce mai contau încasările sporite ale lui Arsenal din bilete în comparație cu bugetul nelimitat al noilor propritari ai lui Chelsea și apoi Manchester City?

După toată acea investiție într-un nou stadion, Arsenal încă așteaptă rezultatele. Tottenham a mers pe același drum. Banii cu miros de petrol nu au apărut niciodată în nordul Londrei, unde modelul „prin noi înșine” a rămas literă de lege, cu toate dificultățile pe care le generează.

Acum, dintr-odată, o fereastră de oportunitate se deschide pentru rivalele londoneze ale lui Chelsea, inclusiv pentru West Ham United aflată și ea în plină expansiune. Nimeni nu poate prezice astăzi ce se va întâmpla cu Chelsea în următoarele săptămâni sau luni, dar ceea ce pare sigur este că era investițiilor nelimitate s-a încheiat, dacă nu cumva un alt Abramovich apare din senin.

Realitatea îngijorătoare pentru Chelsea și pentru orice potențial cumpărător este că, dacă dai la o parte banii lui Abramovich și începi să conduci clubul după un strict model de business cum obișnuiesc patronii din sportul american, Chelsea pare brusc vulnerabilă în comparație cu rivalele locale.

Încasările din bilete nu mai au ponderea de altădată dar contează încă, iar capacitatea redusă a stadionului Stamford Bridge (41.800 de locuri) este net inferioară în raport cu Arsenal și Tottenham. În bilanțul ultimului an cu stadioane pline înaintea pandemiei de Covid 19, Chelsea a încasat din bilete sub 70 de milioane de lire. Emirates (60.260 de locuri) și Tottenham Hotspur Stadium (62.850) au generat în jur de 100 de milioane, iar noua arenă a lui Tottenham nici măcar nu a fost folosită la întregul potențial.

Pentru Arsenal, încasările din bilete formează azi doar un sfert din bugetul anual, mult mai puțin decât în momentul construirii noului stadion când drepturile tv erau mult mai mici iar biletele acopereau peste jumătate din buget. Cu toate acestea, o diferență de 30 de milioane pe an între Chelsea și rivalele londoneze ar fi semnificativă în cazul în care noii patroni, oricare ar fi ei, vor veni cu un model de „business”.

Singurul mod de a recupera această diferență ar fi prin construirea unei noi arene, ceea ce pe termen scurt ar fi și foarte complicat și costisitor. A fost exact ce a făcut Arsenal, care a avut mari dificultăți în anii ce au urmat. Tottenham este în plin proces acum iar rezultatele pe teren se văd, iar lucrurile nu ar putea fi diferite nici pentru Chelsea, care ar fi lăsată mult în urmă.

Desigur, acest scenario nu ar întâmpina multă compasiune din partea celor de Arsenal, care au luat decizia rezonabilă de a se muta de pe Highbury pe Emirates Stadium. A fost o decizie curajoasă și înțeleaptă la acea vreme, însă transformarea drastică și greu de anticipat a fotbalului englez peste noapte a făcut ca efectul pentru Arsenal să fie pierderea statutului de primă forță în capitală.

A fost nevoie de șapte ani de austeritate pentru ca Arsenal să fie gata, după cum spunea fostul director executiv Ivan Gazidis, „să se bată din nou cu orice club din lume”. În timp ce Arsenal plătea pentru stadion, Chelsea investea masiv în jucători și devenea prima putere a Londrei, o destinație atractivă pentru orice jucător world class.

Pe scurt, sosirea lui Abramovich a schimbat regulile jocului pentru cluburile din Londra. Arsenal și Tottenham sunt conduse ca niște veritabile afaceri, în timp ce Chelsea a cunoscut un mod complet diferit. Acum există posibilitatea reală ca Chelsea să intre în jocul rivalelor și, chiar dacă încă existe niște puncte forte (de exemplu o academie foarte puternică), șansele de a câștiga acest joc sunt destul de mici.

În ceea ce privește titlurile în Premier League sau Champions League, s-ar putea să nici nu conteze. Manchester City și acum Newcastle vor opera în continuare cu bugete extraterestre, mult peste ce își permit Arsenal, Tottenham sau West Ham. Dar cel puțin în capitală, unul din cele mai importante orașe fotbalistice ale lumii, o schimbare de gardă pare acum pai probabil decât oricând în ultimii 20 de ani.