EURO 2024
Cehia
Cehia
12
Turcia
Turcia
Tomáš Souček 66
Hakan Çalhanoğlu 51
Cenk Tosun 90+4

Cehia - Turcia 1-2 Turcii tremură în superioritate numerică, dar se califică în optimile EURO 2024

27 iunie 2024
Share
Turcia sărbătorește calificarea în optimile de finală EURO 2024 după victoria 2-1 cu Cehia în ultimul meci din Grupa F
Turcia sărbătorește calificarea în optimile de finală EURO 2024 după victoria 2-1 cu Cehia în ultimul meci din Grupa F

Echipele în meciul Cehia - Turcia

Slide spre stânga pentru a vedea dispunerile tactice ale echipelor Cehia și Turcia și notele jucătorilor

Cehia avea nevoie de victorie cu Turcia și misiunea sa era deja grea fără vedeta Patrik Schick care nu putuse fi recuperat după o accidentare, dar a devenit aproape imposibilă, în ciuda unui start bun de meci, după ce Antonin Barak a văzut două cartonașe galbe într-un interval de 9 minute și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică încă din primul sfert al meciului.

Faza i-a înfuriat pe cehi iar reluările au sugerat că Barak fusese el însuși faultat în acțiunea în care a fost avertizat pentru a doua oară, însă decizia arbitrului român Istvan Kovacs a rămas valabilă și a dezechilibrat repede un meci care de acolo avea să ofere multe ale momente tensionate și o ploaie de cartonașe de o parte și de alta.

În ciuda inferiorității numerice, Cehia a rămas echipa pozitivă și a avut cea mai mare ocazie de gol a primei reprize când David Jurasek a fost blocat de Mert Gunok, iar la pauză avea 3 șuturi pe spațiul porții fără să fi suferit vruenul, în ciuda posesiei superioare a Turciei pentru care revenirea tânărului Arda Guler în unsprezecele de start a adus o doză serioasă de imprevizibil în acțiunile de atac.

Turcii au strâns rândurile la pauză și au reușit deschiderea scorului prin Hakan Calhanoglu cu un șut dintr-un unghi închis, apoi Arda Guler a avut o mare ocazie să închidă devreme jocul dar a ratat complet reluarea la mingea pe tavă oferită de Baris Yilmaz. Această eroare avea să fie plătită imediat de turci, care au încasat golul de 1-1 de la Tomas Soucek după ce Tomas Chory a făcut un paravan la portarul Mert Gunok la o aruncare de la margine, fază la care turcii au solicitat cu mare patos fault în atac și care l-a determinat pe centralul român să arate două cartonașe galbene pentru proteste, unul dintre ele căpitanului Hakan Calhanoglu care va fi suspendat în turul următor.

La 1-1 meciul s-a aprins și mai tare și ambele echipe au avut acțiuni importante până în prelungiri când Cenk Tosun a marcat pe contraatac și a pus punct speranțelor Cehiei. Nu și nervilor, motiv pentru care Kovacs a arătat cu generozitate cartonașe în stânga și în dreapta, inclusiv unul roșu lui Chory pe banca de rezervă. De altfel acesta a fost de departe jocul cu cel mai mare număr de avertismente de la EURO 2024, 7 galbene și 2 roșii pentru cehi și 11 galbene pentru turci, care nu vor putea conta nici pe Samet Akaydin în următoarea partidă.

Cehia părăsește prematur competiția, cu un singur punct câștigat în grupă deși condusese și în meciul cu Portugalia și în cel cu Georgia. Turcia termină pe locul 2 cu șase puncte și va înfrunta Austria în optimi, învingătoarea de acolo urmând să dea peste România sau Olanda în ceea ce pare a fi cel mai puțin ofertant, ca nivel valoric, sfert de finală de la EURO 2024.

Statisticile meciului Cehia - Turcia 1-2

CehiaCehia

Posesie
32%
Acuratețe pase
69%
12
Total șuturi (inclusiv în blocaj)
18
7
Șuturi pe poartă
5
3
Șuturi pe lângă poartă
6
2
Șuturi blocate
7
16
Faulturi comise
9
3
Cornere
7
7
Cartonașe galbene
11
3
Parade portar
5
228
Total pase
512
158
Pase completate
448

TurciaTurcia

Posesie
68%
Acuratețe pase
88%