Fabregas? Benzema? Care va fi urmatorul transfer la FC Barcelona?
Cesc Fabregas? Karim Benzema? Cine va fi urmatorul jucator care va imbraca tricoul lui FC Barcelona?

Noua victorii consecutive in campionat si ocuparea primului loc al clasamentului dupa 11 etape ar putea fi argumente solide in sprijinul ideii ca Pep Guardiola a gasit reteta succesului la FC Barcelona. Totusi, in ciuda a 36 de goluri inscrise si doar 8 primite, unele evolutii mai putin consistente (vezi meciurile cu Espanyol, Sporting Gijon sau chiar Recreativo) ridica in mod firesc urmatoarea intrebare: este lotul catalanilor suficient de puternic pentru a triumfa la finalul sezonului in Primera Division si Liga Campionilor?
Doua nume sunt vehiculate intens de presa sportiva din Europa in legatura cu un posibil transfer la FC Barcelona, fie in aceasta iarna, fie vara viitoare: Cesc Fabregas si Karim Benzema. In ambele cazuri vorbim despre jucatori a caror valoare nu mai poate fi pusa la indoiala iar conexiunea cu echipa blaugrana este deja facuta. Fabregas a deprins tainele fotbalului pe La Masia alaturi de Messi sau Pique, iar faptul ca la Arsenal nu a castigat niciun trofeu in patru ani l-ar putea determina sa se intoarca in Catalunya. De partea cealalta Benzema, considerat cel mai promitator tanar atacant din lume, s-a aflat deja pe lista de cumparaturi a Barçei vara trecuta si a declarat el insusi ca i-ar placea sa imbrace tricoul blaugrana, dar blocajul de pe piata transferurilor l-a determinat sa mai ramana un an la Lyon. Cum insa ambii jucatori vor costa multi bani, este foarte putin probabil ca amandoi sa poata fi adusi pe Camp Nou intr-un singur sezon. De care dintre ei este mai multa nevoie?
Benzema este prin excelenta un varf central dar poate evolua foarte bine si pe flancul stang al unei linii ofensive cu trei atacanti. La Barça acest post parea sa-i fie rezervat lui Thierry Henry in debutul sezonului, dar internationalul francez si-a pierdut locul de titular in dauna lui Andres Iniesta care a avut cateva prestatii senzationale. Au fost meciuri in care Guardiola l-a coborat pe Iniesta la mijlocul terenului sau chiar l-a trimis pe banda dreapta dar rezultatul a fost o scadere a randamentului mijlocasului din Fuentealbilla. De altfel insusi Iniesta a declarat intr-un interviu recent ca postul pe care se simte cel mai bine este cel de aripa stanga. In plus, Thierry Henry este intr-o crestere vizibila de forma iar revenirea lui Iniesta la sfarsitul lui decembrie sau inceputul lui ianuarie dupa accidentare pare sa rezolve problema acestui post.
In acest caz, intrebarea este cat de stabila este pozitia lui Eto’o. Fara indoiala, cat timp camerunezul va juca la FC Barcelona nu se pune problema aducerii unui alt atacant central. Eto’o are un start fenomenal de sezon si pare principalul candidat la Gheata de Aur, dar tocmai aceste performante il transforma in tinta prioritara a multor cluburi de prima mana din Europa (Juventus si Milan sunt doar doua dintre ele). Oare nu valoarea sa crescanda este principalul motiv pentru care catalanii nu se grabesc sa ii ofere prelungirea contractului scadent in 2010? Ar refuza oficialii de pe Camp Nou o suma importanta de bani la vara in schimbul camerunezului?
Sa coboram acum la centrul terenului. Dupa ce in returul precent a fost cel mai consistent jucator al Barcelonei si dupa ce a fost desemnat in vara cel mai bun jucator de la EURO 2008, Xavi continua seria evolutiilor top-class si este de departe jucatorul numarul unu in linia mediana a catalanilor. Chiar daca pentru moment exista cateva neintelegeri, cel mai probabil Xavi va ajunge la un acord cu conducerea clubului pentru prelungirea contractului si locul sau intr-un prim unsprezece ideal al Barçei este batut in cuie.
Alaturi de el, Guardiola a venit cu surpriza Sergio Busquets, jucator care dupa evolutii foarte consistente si-a castigat nu numai un loc de titular in dauna lui Yaya Toure dar si respectul marilor cluburi din Europa. Insa in afara celor doi (si excluzandu-l pe „atacantul” Iniesta), ceilalti mijlocasi nu par 100% conectati la foamea de trofee a Barçei: daca in cazul lui Yaya, Keita sau Gudjohnsen putem vorbi de o alternanta a evolutiilor bune cu cele mai putin reusite, este clar ca Alexander Hleb este pentru moment marea deziluzie a transferurilor din vara. Tocmai din aceste motive, intoarcerea lui Fabregas la Barcelona a devenit unul din subiectele preferate ale presei fotbalistice.
Cateva cuvinte si despre aparare. Guardiola are 9 fundasi in lot si totusi are un post deficitar: acela de fundas stanga. Eric Adibal este aproape meci de meci (atunci cand joaca) cel mai slab jucator al catalanilor, Sylvinho are 35 de ani, iar folosirea ocazionala a lui Puyol ramane o improvizatie cu randament scazut. In vara s-a vehiculat mult numele lui Philipp Lahm (Bayern Munchen), dar Joan Capdevila (Villarreal) ar fi si el o solutie viabila.
Pe cine credeti ca ar trebui sa cumpere FC Barcelona in aceasta iarna sau vara viitoare?
35 comentarii