Premier League
Hull City
Hull City
21
Leicester City
Leicester City
Adama Diomandé 45+1
Robert Snodgrass 57
Riyad Mahrez 47 (pen)

Hull City - Leicester 2-1 Primul meci, prima surpriză în noul sezon de Premier League

13 august 2016
Share
Hull City a învins campioana Leicester în primul meci din Premier League 2016-2017
Hull City a învins campioana Leicester în primul meci din Premier League 2016-2017

Echipele în meciul Hull City - Leicester City

Slide spre stânga pentru a vedea dispunerile tactice ale echipelor Hull City și Leicester City și notele jucătorilor

Marea surpriză a sezonului 2015-2016 a devenit astăzi prima campioană din Premier League care începe noua stagiune cu o înfrângere în epoca modernă a campionatului englez. Vulpile lui Ranieri continua să surprindă, dar de această data în sens negativ, reuşind contraperformanţa de a pierde meciul de debut în faţa unei echipe căreia experţii îi acordă şanse minime de supravieţuire în prima ligă engleză.

Hull City, echipă nou promovată în urma playoff-ului, se prezintă la startul sezonului măcinată de probleme. Clubul este de vânzare, nu are antrenor principal după ce Steve Bruce a renunţat în luna iulie la conducerea echipei după un conflict cu patronii, în această vară nu a făcut niciun transfer, iar primul meci a fost marcat de un protest al suporterilor, care au arătat într-un gest simbolic cartonaşul roşu principalului investitor. Hull propune cel mai slab lot dintre toate echipele din Premier League, atât calitativ cât şi cantitativ, astfel că nu şi-a permis să facă nici măcar o înlocuire în primul meci al sezonului, totuşi a reuşit să furnizeze prima mare surpriză, câştigând în mod neaşteptat în faţa campioanei en-titre.

Într-un joc desfăşurat sub semnul echilibrului, Leicester a avut marile ocazii ale primei reprize prin Mahrez şi mai ales Vardy, dar gazdele au fost cele care au intrat la cabine în avantaj: Schmeichel a respins cu greu în lateral lovitura de cap a lui Curtis Davis la un corner din partea stângă, Diomande şi Abel Hernandez au executat în sincron o foarfecă şi mingea a intrat în plasă pentru 1-0, golul fiind acordat norvegianului Diomande.

Lucrurile au părut să intre pe făgaşul normal imediat după pauză, când Leicester a primit un penalty după un fault la Tom Huddleston iar Mahrez a transformat fără emoţii de la punctul cu var. Surpriza avea însă să se contureze în minutul 57, când Snodgrass a punctat pentru 2-1 după ce apărarea campionilor nu a putut respinge centrarea lui Elmohamady. Leicester a încheiat partida atacând în căutarea golului egalizator, însă portarul Jakupovic a reuşit să pareze şutul expediat de Drinkwater în ultima secundă din marginea careului, iar jocul s-a terminat cu avantajul echipei revenite în acest sezon în Premier League.

Leicester, echipă care are ca obiectiv evitarea retrogradării dar care va fi cap de serie la tragerea la sorţi a grupelor Champions League, suferă astfel prima înfrângere din luna februarie, după un sezon în care pierduse în campionat doar trei meciuri.

Statisticile meciului Hull City - Leicester City 2-1

Hull CityHull City

Posesie
50
Acuratețe pase
14
Total șuturi (inclusiv în blocaj)
18
5
Șuturi pe poartă
5
7
Șuturi pe lângă poartă
9
2
Șuturi blocate
4
8
Faulturi comise
17
5
Cornere
3
1
Ofsaiduri
0
2
Cartonașe galbene
2

Leicester CityLeicester

Posesie
50
Acuratețe pase