Premier League
Liverpool
Liverpool
01
Burnley
Burnley
Ashley Barnes 83 (pen)

Liverpool - Burnley 0-1 Liverpool pierde pe Anfield după 68 de meciuri

22 ianuarie 2021
Share
Ashley Barnes, Burnley
Ashley Barnes, Burnley

Echipele în meciul Liverpool - Burnley

Slide spre stânga pentru a vedea dispunerile tactice ale echipelor Liverpool și Burnley și notele jucătorilor
Ashley Barnes, Burnley

Un penalty transformat în minutul 83 de Ashley Barnes a pus punct seriei lui Liverpool de 68 de meciuri consecutive fără înfrângere pe teren propriu, începută în aprilie 2017. Barnes fusese faultat în careu de un imprudent Alisson și a transformat cu siguranța lovitura de pedeapsă, aducând prima victorie pentru Burnley pe Anfield din 1974.

Pentru Liverpool a fost al patrulea meci consecutiv fără gol marcat în campionat, iar înfrângerea o lasă la șase puncte în spatele liderului Manchester United la jumătatea sezonului în Anglia. În căutarea eficienței în atac, Jurgen Klopp a făcut numeroase schimbări în echipă și a jucat cu un trident ofensiv Origi - Mane - Oxlade-Chamberlain, însă Liverpool a găsit cu greu drumul către poarta lui Nick Pope în ciuda unei posesii zdrobitoare, având în prima repriză o singură mare ocazie prin Origi care a lovit transversala după o rară eroare a lui Ben Mee.

Posesia formației gazdă a crescut la peste 75% după pauză, mai ales după ce Salah și Firmino și-au făcut apariția pe teren în minutul 57, însă fundașii centrali ai lui Burnley, Mee - Tarkowski, nu au avut probleme să respingă cele 30 de centrări în careu, iar atunci când Liverpool a găsit în sfârșit drumul spre poartă s-a lovit de intevențiile excelente ale lui Nick Pope.

Înaintea acestui meci Burnley era codașa Premier League în ceea ce privește golurile marcate, doar 9 în 18 etape, însă avea să dea lovitura tocmai pe Anfield, acolo unde și sezonul trecut fusese singura echipă care îi furase puncte lui Liverpool (1-1). Ashley Barnes a fost cel care a înfăptuit surpriza de la punctul cu var cu cel de-al 100-lea gol al carierei după ce tot el fusese faultat de Alisson, cel de-al zecelea gol stagional al acestei echipe fiind suficient pentru a o duce la șapte puncte deasupra liniei retrogradării.

Liverpool rămâne fără victorie în Premier League în 2021 și ajunge la 440 de minute fără gol marcat în campionat, înainte să dea piept cu Tottenham, Manchester City și Leicester în următoarele cinci etape.

Statisticile meciului Liverpool - Burnley 0-1

LiverpoolLiverpool

Posesie
71%
Acuratețe pase
86%
27
Total șuturi (inclusiv în blocaj)
6
6
Șuturi pe poartă
4
10
Șuturi pe lângă poartă
2
11
Faulturi comise
8
1
Ofsaiduri
6
2
Cartonașe galbene
1
3
Parade portar
6
686
Total pase
274
588
Pase completate
183

BurnleyBurnley

Posesie
29%
Acuratețe pase
67%