Lotul Serbiei pentru EURO 2024. Nume mari, lipsă de coeziune
Trei atacanți importanți și un număr impresionant de mijlocași fac parte din totul Serbiei pentru EURO 2024.

Serbia are în componență jucători cu cărți de vizită impresionante la nivelul echipelor de club și tocmai de aceea surprinde faptul că pentru această națională EURO 2024 va fi prima apariție la un turneu final continental din 2000 încoace, când a participat sub titulatura Serbia și Muntenegru. În acest interval a participat la patru Campionate Mondiale (a ratat calificarea doar în 2014), însă nu a reușit să treacă de grupe, astfel încât prezența în Germania este șansa unei națiuni să își maximizeze în sfârșit potențialul lotului de jucători.
Dragan Stojkovic este selecționerul, același cu care Serbia nu a câștigat niciun meci în Qatar într-o grupă cu Brazilia, Camerun și Elveția. Nu este un antrenor popular, iar marele semn de întrebare este dacă va reuși în Germania să asambleze într-un mod armonios un prim unsprezece, fiindcă are la dispoziție nume importante dar poate nu diversitatea necesară pentru a obține rezultate importante. Un exemplu este în compartimentul ofensiv unde Aleksandar Mitrovic (Al-Hilal), Dusan Vlahovic (Juventus) și Luka Jovic (AC Milan) sunt cu toții marcatori pur-sânge, dar niciunul nu are capacități deosebite să participe la construcție. Adversarii vor trebui totuși să trateze cu maximă atenție fazele fixe, unde Serbia a fost în mod constant o forță datorită mediei ridicate de înălțime a jucătorilor.
Transferul în Arabia Saudită nu a diminuat instinctul de killer al lui Aleksandar Mitrovic, care cu 28 de goluri a fost al doilea marcator al campionatului (depășit doar de Cristiano Ronaldo) și a contribuit decisiv la titlul câștigat fără înfrângere de Al-Hilal. A fost golgheterul Serbiei în preliminariile pentru EURO 2024 reușind 5 din cele 15 goluri ale echipei, însă Serbia nu a avut o campanie excepțională, fiind învinsă în ambele întâlniri cu Ungaria.
Una din probleme este defensiva, unde Dragan Stojkovic a folosit în mod constant trei fundași centrali dar nu a găsit soluțiile cele mai bune pe benzi, iar acest lucru s-a văzut în rezultate. Serbia a început campania de calificare cu două victorii cu 2-0, însă apoi a primit gol în toate celelalte șase meciuri din preliminarii, pentru ca în primul amical din 2024 să sufere o înfrângere severă în Rusia, 0-4.
Așadar coeziunea este problema naționalei sârbe, care va luat la EURO 2024 doar șase fundași dar un număr impresionant de mijlocași. Sergej Milenkovic-Savic (Al-Hilal), Dusan Tadic (Fenerbahce) și Filip Kostic (Juventus) sunt cele mai sonore nume, însă jucători precum Sasa Lukic (Fulham), Nemanja Gudelj (Sevilla), Nemanja Maksimovic (Getafe), Ivan Ilic (Torino) sau Lazar Samardzic (Udinese) vin după evoluții consistente la echipele de club în campionate importante ale Europei.
Lotul Serbiei pentru EURO 2024
Portari: Vanja Milinkovic-Savic (Torino), Djordje Petrovic (Chelsea), Predrag Rajkovic (Mallorca)
Fundași: Strahinja Pavlovic (RB Salzburg), Nikola Milenkovic (Fiorentina), Srdan Babic (Spartak Moscova), Milos Veljkovic (Werder Bremen), Uros Spajic (Red Star Belgrad), Nemanja Stojic (TSC Backa Topola)
Mijlocași: Sasa Lukic (Fulham), Nemanja Gudelj (Seviila), Nemanja Maksimovic (Getafe), Ivan Ilic (Torino), Srdan Mijailovic (Red Star Belgrad), Sergej Milenkovic-Savic (Al-Hilal), Dusan Tadic (Fenerbahce), Lazar Samardzic (Udinese), Vejko Birmancevic (Sparta Praga), Filip Kostic (Juventus), Andrija Zivkovic (PAOK), Filip Mladenovic (Panathinaikos), Mijat Gacinovic (AEK Atena)
Atacanți: Aleksandar Mitrovic (Al-Hilal), Dusan Vlahovic (Juventus), Luka Jovic (AC Milan), Petar Ratkov (RB Salzburg).
Serbia face parte din Grupa C la EURO 2024, alături de Anglia, Danemarca și Slovenia.