Maroc – Spania 0-0. Ibericii părăsesc încă un Campionat Mondial la loviturile de departajare, după trei execuții slabe
Maroc - Spania, scor 0-0. Cronica meciului din optimile Campionatului Mondial 2022 câștigat de Maroc la lovituri de departajare după ce Sarabia, Soler și Busquets au ratat toate penalty-urile Spaniei
În cazul în care Spania își făcuse vreun calcul privind evitarea Braziliei și Argentinei pe drumul spre finală, el s-a dovedit a fi incomplet. Probabil că nu a fost cazul iar înfrângerea cu Japonia a fost doar rodul automulțumirii premature (motiv pentru care presa din Madrid și Barcelona scrisese după acel meci despre o atmosferă destul de tensionată în lot), însă cu siguranță ibericii vor petrece mult timp să își dea seama cum se poate ca un Mondial început atât de bine să se termine atât de repede, atât de prost. Din afară putem spune că a fost povestea celor două Spanii pe care le văzuserăm și în ediția din acest an a Ligii Națiunilor, un proiect de reconstrucție pe care anumite rezultate și evoluții îl promovaseră prea repede ca fiind într-un stadiu mai avansat decât este. Spania are un viitor strălucit cu jucători precum Gavi, Pedri, Dani Olmo, Marco Asensio și Nico Williams, dar mai are nevoie de timp pentru ca ei la nivel individual și echipa în ansamblu să se coacă pentru marea performanță.
În plus sunt câteva piese care lipsesc, iar selecționerul (fie că va rămâne Luis Enrique sau va veni altcineva) nu va avea o misiune ușoară să le găsească. Este vorba în primul rând de atacantul central, pentru că Alvaro Morata este departe de valorea predecesorilor săi David Villa, Raul sau Morientes. În fața unei echipe care se apără cu îndârjirea și precizia Marocului era nevoie de inspirație în atac și de instinctul de killer pe care îl posedă Lewandowski, Haaland sau chiar sârbul Mitrovic, iar în ziua de azi Spania nu posedă un jucător suficient de bun de acest profil. Atacantul spaniol cel mai bine clasat în clasamentul golgheterilor din La Liga este Borja Iglesias (de la Betis Sevilla) și parcă nici de la el nu ne putem imagina că ar fi rezolvat problema meciului cu Maroc.
Nu este singurul post unde trebuie găsite soluții, dar este cel care a ieșit cel mai mult în evidență în acest meci, jucat în cea mai mare parte în zona careului marocan. Problema fundașilor centrali, a înlocuitorului lui Busquets și chiar a lateralilor va trebui reanalizată și ea în următoarele campanii, începând cu preliminariile pentru EURO 2024.
Dincolo de asta, probabil că nici încrederea nu este încă cimentată la nivelul lotului. Că nu dai gol în 120 de minute ale unui meci se poate întâmpla, după cum este normal în fotbal să pierzi la loteria penalty-urilor, numai că Spania nici nu a transformat vreunul, iar cei trei executanți s-au întrecut în execuții ridicole, ducându-se spre minge ca și cum s-ar fi aflat la plimbare cu familiile într-un parc de distracții. Au fost execuții mai slabe și decât văzuserăm cu o zi înainte din partea Japoniei, dar de această dată din partea unui titan al fotbalului mondial (Busquets) și a altor doi jucători care nu pe ochi frumoși or fi ajuns la PSG (Sarabia și Soler). Ratarea este acceptabilă, lipsa atitudinii nu.
Dincolo de insuccesul Spaniei, povestea frumoasă a acestui meci a scris-o Marocul. Dacă ocuparea locului doi de către Spania a avut elemente circumstanțiale, faptul că africanii au câștigat grupa cu Belgia și Croația nu este deloc o întâmplare, ci premiul pentru lucrul bine făcut. Doar un autogol plin de ghinion în meciul cu Canada a făcut ca această echipă să nu fie singura fără gol primit în faza grupelor, iar apărarea lor beton a livrat și în optimi cu aceeași precizie. Spania a avut un singur șut pe poartă (și acela dintr-o poziție laterală), iar OPTA spune că niciodată nu a avut mai puține într-un meci de la Cupa Mondială din 1966 de când se înregistrează statistici. Vorbim despre aceeași echipă care începuse Mondialul cu un 7-0 și apoi dominase Germania.
În plus, povestea Marocului nu a fost 100% defensivă. Jocul s-a disputat aproape în întregime în jumătatea sa, dar fără ca mingile recuperate să fie bubuite imediat afară. Africanii au încercat să iasă prin pase și am văzut detalii la fel de frumoase ca mozaicurile și dantelăria arhitecturii maure, iar mingile ajunse în careul spaniol au creat mai mult suspans decât cele pe care le-au avut de înfruntat la propria poartă. Faptul că Marocul nu a primit gol se datorează doar lipsei de inspirație a omului aflat la finalizare, dar probabil că este preferabil ca cel căruia îi tremură picioarele să fie atacantul, nu fundașul.
Marocul a mai avut ceva: un public care a creat o atmosferă ca și cum meciul s-ar fi jucat la Rabat sau la Casablanca. Nu a fost o pasă a Spaniei care să nu fie însoțită de un cor de fluierături și, cum meciul s-a jucat într-un ritm necontenit de astfel de pase, a fost o gălăgie continuă. În sensul bun.
Și încă un aspect: Walid Regragui a devenit primul antrenor african care se califică în sferturile de finală ale Campionatului Mondial. Omologul său de pe banca Spaniei a ales să înceapă meciul fără un nouar clasic, iar în timpul în care scriam această cronică a și declarat că el a fost cel care i-a desemnat pe primii trei executanți de penalty-uri, cei care s-au trecut în ratări. Luis Enrique s-a remarcat însă pe Twitch la acest Mondial. De acum își poate dedica tot timpul acestei activități, pentru că echipa sa se întoarce devreme acasă.