Oferta extraterestra pentru Ronaldinho din Statele Unite

Ronaldinho ar putea strange o avere printr-un transfer in MLS, unde LA Galaxy ii ofera o suma importanta din drepturile de imagine

Articol scris de - inițiatorul proiectului FootballClub.ro, urmăritor fidel al meciurilor din La Liga, Premier League și Bundesliga, cu peste 1000 de cronici și alte articole scrise despre FC Barcelona, Real Madrid, Arsenal, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Tottenham, Bayern Munchen, Borussia Dortmund sau PSG.
17 iunie 2008
FootballClub.ro
FootballClub.ro

Cotidianul El Mundo Deportivo anunta ca starul brazilian Ronaldinho a primit o oferta senzationala din partea americanilor de la Los Angeles Galaxy, club la care evolueaza si fotbalistul englez David Beckham. In continuarea strategiei de familiarizare a publicului american cu soccerul, oficialii californieni ii propun lui Ronaldinho un venit anual de 50 de milioane de dolari (32 de milioane de euro), jumatate din aceasta suma ca salariu si cealalta jumatate din drepturile de imagine. Pentru a obtine semnatura jucatorului, Galaxy este dispusa sa plateasca Barcelonei 40 de milioane de dolari (aproximativ 26 milioane euro).

In conditiile in care este foarte putin probabil ca Ronaldinho sa ramana si in sezonul urmator pe Camp Nou unde nu se incadreaza in planurile antrenorului Josep Guardiola, oferta venita de la Los Angeles este cea mai buna din punct de vedere financiar pentru fotbalistul brazilian. Va fi interesant de vazut daca Ronaldinho va alege banii in detrimentul performantei, el avand si oferte de la cluburi europene (Manchester City, Chelsea) unde ar putea sa-si puna din nou in valoare talentul incontestabil castigand trofee. Decarul Barcelonei si-a aratat deja disponibilitatea de a se reuni cu fostul selectioner al Braziliei Luiz Felipe Scolari la echipa lui Roman Abramovich, unde ar putea evolua din sezonul urmator alaturi de Deco sau Eto’o.

Pentru moment, Ronaldinho va trebui sa lucreze din greu la regasirea conditiei fizice care sa-i permita sa evolueze la intregul potential. Unul din obiectivele declarate ale lui este revenirea la nationala Braziliei pentru a participa la Campionatul Mondial din Africa de Sud 2010. Pentru moment insa, Ronnie nu intra in vedererile selectionerului Carlos Dunga, care a declarat recent ca nu ii vede nici pe Ronaldinho si nici pe Kaka drept embleme ale nationalei Cariocas, preferandu-l in aceasta pozitie pe Robinho.