

Polonia - Olanda 1-2 Planul B câștigă primul meci al Olandei la EURO 2024

Polonia - Olanda a fost duelul cel mai frumos și meciul cu cele mai multe șuturi dintre cele jucate până acum la EURO 2024, în primul rând pentru că Polonia a venit complet metamorfozată față de parcursul aproape jenant din preliminarii și a dat o replică pe măsura valorii Olandei, chiar dacă nu a putut conta pe Robert Lewandowski, consemnat pe banca de rezerve din cauza unei accidentări suferite în ultimul amical premergător turneului final.
În mare parte jocul a urmat un fir logic, cu Olanda mult mai activă în atac și Polonia obligată să se apere, însă nu "cu fundul în poartă" ci într-un mod dinamic, care i-a permis să fie cu adevărat periculoasă pe contraatac și chiar să aibă la finalul jocului un raport superior al șuturilor pe poartă, în ciuda unei posesii de doar 36%. Câștig de cauză a avut însă echipa al cărei lot face posibilă existența unui "plan B", fiindcă Ronald Koeman a avut la dispoziție oamenii necesari să schimbe întregul compartiment de atac când acesta intrase în criză de idei, iar golul victoriei a venit, târziu, de la un om venit de pe banca de rezerve.
Modul în care a început meciul de la Hamburg nu lăsa să se întrevadă echilibrul și dramatismul din final. Olanda și-a luat adversarul pe sus încă de la prima fază, Gakpo a avut un prim șut încă din minutul 2 scos greu în corner de lângă bară de Szczesny, iar Reijnders a apărut și mai periculos în minutul 9 într-o poziție centrală de unde nu a prins spațiul porții. A fost o dominare accentuată a batavilor determinată de energia lui Cody Gakpo pe care Frankovski nu l-a putut ține sub control și de inspirația lui Depay, activ deopotrivă în jocul de construcție și la aparițiile în careu, plus o tranziție foarte rapidă a echipei, fără timpi morți și fără perioade de "mers agale" pe teren.
Golul a venit însă, de nicăieri, în poarta cealaltă. Polonia a beneficiat de o lovitură de colț în minutul 16, Zielinski a pus un efect bun în execuție, iar Buksa s-a conectat perfect la minge dintre Dumfries și Van Dijk, marcând în chiar primul său meci la un turneu major. A fost reușita care i-a dat Poloniei încrederea pe care startul furibund al Olandei o anulase, iar oamenii lui Michal Probierz au intrat mult mai hotărâți la minge, ceea ce a crescut nivelul de spectaculozitate chiar dacă adversarul și-a reluat imediat jocul ofensiv.
Olanda este o echipă prea valoroasă pentru a simți vreun șoc, iar ocaziile au reapărut imediat la poarta alb-roșilor: Van Dijk l-a pus la grea încercare pe Szczesny cu un voleu din care a trimis mingea printre picioarele lui Bartosz Salamon, Xavi Simons l-a pus în valoare în faze succesive pe Memphis Depay care nu a prins spațiul porții, Zielinski a blocat la sacrificiu o centrare a lui Reijnders care avusese spațiu suficient să șuteze el însuși, iar golul a venit până la urmă în mod firesc, și cu un strop de noroc, după ce mingea șutată de la distanță de Cody Gakpo a lovit piciorul lui Salamon și s-a dus peste Szczesny, pe centrul porții.
Urbanski cu un șut din unghi în primul său meci oficial la echipa națională a semnat următoarea ocazie a Poloniei, care a avut totuși noroc să intre cu 1-1 la cabine după ce Gakpo nu a prins spațiul porții cu o reluare de pe linia careului mic iar Memphis a trimis la milimetri distanță de bară o minge șutată bine la colțul lung din poziție laterală.
Primele 10 minute din partea secundă s-au jucat la fel, cu Olanda foarte activă în atac și cu două bune situații pentru Denzel Dumfries și Xavi Simons, după care Polonia a avut o secvență bună de joc, concretizată printr-o situație importantă a lui Jakub Kiwior blocată de Bart Verbruggen, cel mai tânăr portar de la EURO 2024. Olanda era în mod vizibil în scădere de turație, însă compartimentul ofensiv inițial a avut rolul locotenenților la o cursă de ciclism, ducând o trenă aprigă până la propria epuizare. Strategie bună, pentru că schimbările lui Koeman au avut efect imediat: Gakpo și Memphis au ieșit împreună de pe teren, iar Weghorst a marcat golul victoriei la mai puțin de două minute distanță după o pasă ușor deviată a lui Nathan Ake, dintr-o poziție liberă favorizată și de intercalarea în atac a lui Wijnaldum, și el intrat după pauză.
Lewandowski nu a putut intra nici măcar pentru ultimele minute, totuși Polonia a tras cu dinții pentru egalare. Un marcaj deficitar al lui Reijnders a favorizat o mare ocazie a lui Swiderski blocată spectaculos de Verbruggen, iar goalkeeperul de 21 de ani al lui Brighton a mai avut alte două intervenții în prelungiri la șuturi de la distanță, punând serios umărul la un succes așteptat, dar obținut cu multă risipă de energie de către Olanda.