La Liga
Real Madrid
Real Madrid
21
Rayo Vallecano
Rayo Vallecano
Kylian Mbappé 30
Vinícius Júnior 34
Pedro Díaz 45+2

Real Madrid 2-1 Rayo Vallecano Rațiu rămâne fără premiu după evoluția bună pe Santiago Bernabeu

9 martie 2025
Share
Mbappe și Vinicius au marcat în Real Madrid - Rayo Vallecano 2-1
Mbappe și Vinicius au marcat în Real Madrid - Rayo Vallecano 2-1

Sumarul meciului Real Madrid - Rayo Vallecano 2-1

La adăpostul unui avantaj luat din prima repriză, Real Madrid s-a lăsat dominată în partea secundă în care a contat puțin în ofensivă și nu a reușit vreun șut pe poartă, totuși a avut emoții într-un singur moment, în minutul 88, când Trejo a șutat puternic din interiorul careului unde ajunsese fără marcaj dar nu a prins spațiul porții. Se poate însă ca scorul strâns să fi stricat puțin planurile lui Carlo Ancelotti de gestionare a minutelor propriilor jucători în vederea returului optimii Champions League cu Atletico, astfel că Mbappé a rămas pe teren până în minutul 79, Vinicius a fost integralist, iar Jude Bellingham a ieșit accidentat în minutul 86 și a urmărit de pe margine finalul de meci cu o pungă uriașă cu gheață pe gambă.

Ambițiosă de la un capăt la altul al meciului cu Andrei Rațiu foarte activ (inițal fundaș dreapta, ulterior urcat pe postul de aripă), Rayo Vallecano a plătit prețul a două momente de slăbiciune defensivă care au fost speculate la maxim de Real. Kylian Mbappé a încheiat seria de trei meciuri consecutive fără gol marcat când a deschis scorul în minutul 30 cu un șut la colțul lung după ce mingea îi rămăsese cu noroc din devierea fundașului central Lejeune, iar Vinicius a marcat patru minute mai târziu după ce i-a înșirat în dribling pe toți jucătorii ieșit în cale, oferind Madridului avantaj de două goluri într-un interval scurt, după ce Raul Asencio îi dăduse emoții propriului portar cu o minge trimisă înapoi, iar Rayo irosise o dublă ocazie pornită de la excelentă recuperare a lui Rațiu.

Rayo, care reușise rezultate pozitive contra lui Real Madrid în ultimele trei meciuri, a redus din diferență chiar înainte de pauză printr-un șut fabulos al lui Pedro Diaz la care mingea a mușcat transversala înainte să cadă în spatele liniei porții de unde a sărit încă o dată în bara de sus, însă controlul din partea secundă manifestat printr-o rară posesie de 64% pe Santiago Bernabeu nu i-a adus și golul egalizator, chiar dacă trei din cele opt șuturi expediate după pauză au prins spațiul porții.

Coroborată cu înfrângerea lui Atletico Madrid la Getafe ceva mai devreme, victoria o readuce pe Real Madrid pe treapta secundă a podiumului din Spania la egalitate de puncte cu liderul FC Barcelona, care are însă o restanță după ce meciul său cu Osasuna din această etapă a fost amânat.

Echipele în meciul Real Madrid - Rayo Vallecano

Slide spre stânga pentru a vedea dispunerile tactice ale echipelor Real Madrid și Rayo Vallecano și notele jucătorilor

Statisticile meciului Real Madrid - Rayo Vallecano 2-1

Real MadridReal Madrid

Posesie
46%
Acuratețe pase
88%
10
Total șuturi (inclusiv în blocaj)
20
5
Șuturi pe poartă
6
3
Șuturi pe lângă poartă
8
2
Șuturi blocate
6
12
Faulturi comise
17
4
Cornere
6
3
Ofsaiduri
1
3
Cartonașe galbene
1
5
Parade portar
3
465
Total pase
544
410
Pase completate
490

Rayo VallecanoRayo Vallecano

Posesie
54%
Acuratețe pase
90%