România - Olanda 0-3 Final de aventură la EURO 2024 pentru inimoasa noastră națională

România a intrat montată în meciul cu Olanda și a făcut un prim sfert de oră curajos în care și-a creat și două acțiuni de poartă prin Drăguș și Dennis Man, însă din acel moment fotbalul a intrat în raportul firesc al valorilor, Olanda a controlat autoritar următoarele 75 de minute iar diferența dintre cele două echipe a fost aproape de cea care se văzuse cu câteva zile mai devreme în duelul dintre Spania și Georgia.

Atitudinea a fost singurul aspect la care băieții noștri au ținut pasul cu adversarul, dar în rest nu a fost vreun echilibru pe teren, unde batavii au fost superiori în duelurile fizice, ca viteză și ca tehnică individuală. Impresionanți ca organizare colectivă în primele meciuri, chiar și în cel cu Belgia, românii noștri au fost prea lenți pentru a bloca jocul între linii al Olandei, iar cea mai mare parte a meciului a fost unidirecțională și s-a soldat cu o diferență mare de scor. La final comentatorii de la ProTV au considerat că diferența este prea aspră, însă în raport cu numărul de ocazii ne-am putea considera mulțumiți, fiindcă fără o serie de intervenții decisive ale lui Drăgușin, Niță, Rațiu și Racovițan, rezultatul putea să ajungă într-o zonă mult mai dureroasă.

Aceste intervenții au ținut totuși scorul strâns până aproape de final, de unde și o mică speranță, chiar dacă jocul nu sugera neapărat acest lucru. Jucătorii români au făcut mare caz de un contraatac cu bun potențial oprit în mod greșit de arbitru în minutul 82 la centrul terenului, dar dacă aceasta a fost singura noastră șansă de a reveni în meci atunci trebuie să recunoaștem că diferența a fost mult prea mare. Atitudinea a fost însă apreciată de fanii prezenți din nou în număr mare pe Allianz Arena din Munchen, iar scandările "România, România" din minutul 91 sunt dovada aprecierii sincere față de munca și spiritul acestor băieți.

Se spune că în fotbalul de azi nu mai există echipe mici, însă asta nu înseamnă automat că planșa valorilor s-a echilibrat până la nivelul în care oricine să bată bată oricând pe oricine. Dacă într-adevăr este adevărat că nu mai există echipe mici, este sigur că există încă echipe mari, iar ele nu pot fi atinse decât dacă în interiorul lor ceva nu funcționează, fie că este vorba despre un selecționer nepotrivit sau neinspirat, o atmosferă precară în interiorul lotului sau o lipsă de concentrare și motivație. În lipsa acestor factori, atunci când treaba este făcută profesionist și viteza se împletește în mod firesc cu talentul, șansa de a te agăța de o echipă mare scade drastic. România trăise asta cu Belgia și a trăit-o din nou, încă și mai dur, cu Olanda.

Poate că Olanda a fost tratată ușor superficial de presa din România, care s-a axat mult pe înfrângerea cu Austria. Într-adevăr nu vorbim despre o echipă invincibilă și nu degeaba nu este socotită printre favoritele la câștigarea EURO 2024, însă se cere menționat faptul că Austria are un joc incomod a cărui cheie este gegenpressing-ul, adică punerea adversarului în incapacitate de a construi eficient. Fără acest element, prin simpla aglomerare a spațiilor, este nevoie de o sincronizare perfectă între toate piesele, lucru pe care Slovenia îl reușise cu o zi înainte contra Portugaliei, dar care este o excepție, nu o regulă. România nu a avut nici una, nici alta, iar Olanda a mișcat mingea cât de repede a vrut, pe ce culoar a vrut și în ce direcție a vrut, de unde avalanșa de cornere (13) și de șuturi la poartă (24), multe dintre ele încheiate cu ocazii mari de gol.

România nu a avut nici noroc în acest meci. Avea deja o mare problemă în flacul stâng al apărării prin suspendarea lui Bancu, însă aceasta s-a agravat suplimentar după ce Mogoș, care începuse foarte bine meciul, a trebuit să părăsească terenul în minutul 38 după un duel cu Dumfries care i-a tăiat respirația. Racovițan a intrat și a făcut-o foarte bine, dar schimbarea a necesitat o schimbare de poziții prin trecerea lui Burcă în stânga, o improvizație care la acest nivel nu putea să nu se simtă.

Poate că golul de 1-0 putea fi evitat, nu atât din partea lui Rațiu care nu a putut fi atât de rapid să contracareze driblingul lui Gakpo ci poate a lui Niță care nu a putut interveni lângă bară, însă senzația a fost că meciul ar fi curs oricum în aceeași direcție. De altfel Olanda a mai avut repede două mari ocazii de gol, una ratată cu capul a lui De Vrij, cealaltă blocată de intervenția excepțională a lui Drăgușin care a interceptat în mod glorios mingea trimisă de Dumfries în fața porții pentru Memphis.

A fost doar începutul, pentru că Olanda, inteligentă, a lăsat mai mult timp mingea României în a doua repriză și a profitat de spațiile generoase pentru a-și croi ocazie după ocazie. Într-un interval de doar opt minute au fost patru, inclusiv o bară a lui Van Dijk la o lovitură de colț și o acțiune personală a lui Cody Gakpo care a alergat singur mai mult de jumătate de teren înainte să îl încerce pe Niță cu un șut din marginea careului. Acest galop de sănătate s-a încheiat cu un gol anulat al aceluiași Gakpo.

Golul de 2-0 a venit târziu și a fost un cadou al naționalei noastre. Drăgușin a protejat inițial bine în fața lui Gakpo la linia de fund, dar ce nu a luat în considerare a fost spiritul olandezului de a nu renunța la o minge care nu ieșise cu totul în vară. Superficialitatea a fost imediat plătită iar Gakpo și-a trecut în cont și un assist pentru Malen, apoi a fost schimbat imediat de Koeman și a ieșit ovaționat la scenă deschisă de jumătatea portocalie de stadion după un meci spectaculos.

Olanda nu s-a oprit nici la 2-0, iar după ce Memphis Depay a trimis peste poartă din poziție bună, Malen a făcut dubla în prelungiri pentru o calificare la pas, departe de orice dubiu.