România - Ucraina 3-0 Aproape de perfecțiune, naționala obține cea mai mare victorie a sa la un turneu final

Trebuie să ne întoarcem în anul 2000 pentru a găsi ultima victorie a României la un turneu final și totodată ultimul meci cu trei goluri marcate, ilustrul 3-2 cu Anglia care ne-a adus calificarea istorică în faza eliminatorie. 24 de ani mai târziu România reușește din nou o mare performanță, fiind aproape de perfecțiune în meciul cu Ucraina din debutul Campionatului European din Germania. 1-0 să fi fost și tot am fi vorbit despre un meci de poveste, fiindcă România a avut un plan tactic magistral și executat fără cusur, plus o dăruire pe care probabil că n-am mai văzut-o sub tricolor de la Generația de Aur încoace. Nu putem să nu ne gândim la fluierăturile suferite de acest grup în meciuile de pregătire și să ne cerem scuze dacă i-am bănuit de ceva pe jucători și pe membrii staff-ului tehnic.

România a avut în istoria sa meciuri incredibile în care a jucat defensiv, însă niciodată unul atât de lipsit de emoții, ceea ce vorbește despre cât de bine a fost pregătit jocul și cât de eficientă a fost materializarea planului. Câteva cifre sunt elocvente - faptul că la o posesie de sub 35% am primit primul (și singurul) șut pe poartă abia în minutul 77 iar singura ocazie mare a Ucrainei a fost abia în minutul 84 - dar aceste date nu spun povestea întreagă a meciului, pentru că în ciuda unei posesii atât de mici nu a fost nici pe departe vorba de antijoc, nici măcar fragmentări prin faulturi, fiind doar 3 în prima repriză și 4 în a doua.

Este în schimb povestea unui fabulos cuplu de fundași centrali Drăgușin - Burcă ce nu a lăsat să treacă nimic, a liderilor Stanciu și Răzvan Marin care au tras echipa după ei în toate modurile în care te-ai aștepta să o facă (dăruire, precizie, execuție, gol), a unui Drăguș pe post de Kane care știe deopotrivă să pivoteze, să dribleze, să creeze spații și să marcheze, a unor aripi tehnice și muncitoare care au produs dezechibru și, nu în cele din urmă, a unui selecționer în care am descoperit, poate mai târziu decât ar fi meritat, un strateg desăvârșit. Nu poți să nu te gândești la meciurile istorice ale României cu Columbia și Argentina în care nici la o diferență de două goluri nu puteai sta liniștit iar la fiecare acțiune a adversarului te trecea un fior rece chiar dacă pe teren aveam un Hagi, un Popescu sau un Lupescu; de data aceasta, defensiv, a fost liniște absolută, iar de la 1-0 și senzația că, încă trei zile să se fi jucat, nu puteam rata victoria în acest meci. Edward, chapeau!

Iar asta fără a bănui Ucraina că nu a fost la înălțime. Mudryk s-a văzut de la o poștă că este cel mai tehnic om de pe teren și capabil oricând să scoată 2-3 adversari din joc, dar altul apărea imediat pentru a închide culoarele. Dovbyk are un fizic care te sperie, dar între Burcă și Drăgușin nu a fost loc de mișcare. Tsygankov are calitate să joace la orice club mare din Europa, dar a trebuit să coboare pentru că a fost sufocat în cleștele alor noștri. Ucraina are echipă și s-a văzut asta în jocul de pase, dar a fost neutralizată de planul lui Edi și de disciplina jucătorilor săi.

Pentru ca această corectitudine să devină perfecțiune, a fost totuși nevoie de execuții. Stanciu a marcat golul începutului de turneu cu o superbă hiperbolă din afara careului, după ce colegii săi din față făcuseră pressingul potrivit pentru a recupera mingea. Până atunci Ucraina făcuse legea pe teren, dar România avea deja 1-0 la șuturi pe poartă după o execuție de la distanță a lui Coman, și aceea după un contraatac bun, cu cap, nu haotic cum am văzut la alte echipe defensive în startul acestui turneu. Golul lui Stanciu ne-a asigurat un sfert de oră de posesie superioară, și din injecția de încredere dar și din faptul că stăpânim și acest aspect, iar reușita de 2-0 a fost la câțiva centimetri distanță după ce căpitanul nostru l-a surprins pe Lunin cu o execuție direct pe poartă din corner, dar mingea s-a oprit în transversală.

A existat un regret în faptul că s-a terminat prima repriză și că ucrainelor le este dată posibilitatea unui reset pentru partea a doua, dar ai noștri nu au cedat niciun centimetru pentru a permite asta. Dimpotrivă, un contraatac foarte bun al nostru s-a terminat cu golul lui Răzvan Marin la care Lunin a fost mascat și nu a putut interveni la timp, Stanciu a avut din nou poziția ideală pentru șut și a direcționat bine mingea spre colțul lung dar și-a văzut execuția blocată de ultimul apărător, Rațiu a apărut la finalizare dar l-a remarcat în sfârșit pe Lunin la prima bară, însă la cornerul ce a urmat Dennis Man a pus toată apărarea ucraineană pe picior greșit dintr-o fentă și i-a pasat lui Drăguș în fața porții goale pentru un rezultat istoric și, totodată, pentru o frumoasă performanță personală: Man devine primul om cu două assisturi pentru România la un turneu final după Hagi cu Columbia în 94.

Ucraina a apărut abia de final. Sudakov și-a încercat norocul cu o minge de la distanță la care Niță a plonjat spectaculos, apoi portarul nostru s-a mai arcuit o dată ca o felină la o minge respinsă cu capul de Drăgușin și care deviase periculos din Burcă. Ocazia mare a adversarilor i-a aparținut aproape de final lui Mudryk, scăpat spre poartă după o minge jucată bine în spatele lui Rațiu, dar la 3-0 i-au tremurat și lui picioarele și nu a prins spațiul porții pentru a ne strica bucuria scorului de neprezentare.

Mai mare emoție fusese ceva mai devreme când Drăguș a alunecat lângă tușă într-o încercare de a schimba direcția și a părut ceva serios. Ar fi fost o pierdere uriașă pentru naționala noastră după jocul spectaculos făcut ca pivot, însă vârful nostru a fost recuperat și a rămas pe teren până în minutul 75, când a fost înlocuit cu Pușcaș.

Gândisem înainte de acest turneu că nu ieșirea din grupe ar trebui să fie obiectivul naționalei României, ci o victorie și un gol din acțiune, în condițiile în care nu mai trăiserăm o astfel de bucurie de la reușita lui Mutu contra Italiei în 2008. România de azi a bifat cu brio aceste două cerințe, ne-a produs deopotrivă mândrie și ne umple și de speranță pentru mai departe. Totul îmbrăcat într-o atmosferă de vis într-o tribună galbenă, după ce o mare de suporteri au luat cu asalt Munchenul plini de bucurie, fără spirit războinic, fără altercații cu poliția cum am văzut la alții. Suntem frumoși, suntem cuminți, suntem talentați și suntem pașnici, iar lecția învățată astăzi la fotbal este că dacă avem și un plan bun și o execuție pe măsură, avem tot ce ne trebuie pentru a reuși oricând, oriunde, în orice.