Serbia 0-1 Norvegia. Haaland începe cu gol campania de Nations League
Serbia - Norvegia, scor 0-1. Cronica meciului din grupele Nations League decis de un gol al lui Haaland în prima jumătate de oră
În căutarea primei prezențe la un turneu final major de la EURO 2020, Norvegia a început cu o victorie importantă în Serbia noua campanie de Nations League, competiție care oferă locuri la Campionatul European din 2024 unora dintre echipele care nu vor ajunge acolo direct din preliminarii.
Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 26, când Martin Odegaard a deschis apărarea gazdelor cu o pasă filtrantă spre Marcus Pedersen a cărui centrare în fața porții a fost reluată vijelios în plasă de Haaland, greu de blocat în duelurile unu contra unu. A fost singurul șut pe poartă al primei reprize, în care tot Haaland mai ratase o mare ocazie la scorul de 0-0 când nu a prins spațiul porții singur cu portarul gazdelor.
Serbia a arătat mult mai bine după pauză când a dominat autoritar, însă s-a lovit de intervențiile de mare calitate ale portarului Orjan Nyland. Goalkeeperul lui Reading l-a blocat pe Luka Jovic în situație de unu contra unu în minutul 49 și a respins șutul subsecvent al golgheterului din Championship Aleksandar Mitrovic, apoi a avut alte trei apariții decisive la ocaziile lui Darko Lazovic, Jovic și Sergej Milinkovic-Savic.