Spania – Anglia 2-1, finala EURO 2024. Spania, campioană europeană pentru a patra oară
Cronica finalei EURO 2024, Spania - Anglia 2-1. Mikel Oyarzabal a marcat golul prin care naționala iberică a câștigat pentru a patra oară Campionatul European.

Probabil că EURO 2024 nu va rămâne în istorie drept unul din cele mai spectaculoase turnee finale pentru că majoritatea echipelor mari au părut stoarse de energie sau au adoptat în mod voit un stil pragmatic, însă constanta care a salvat competiția a fost naționala Spaniei care a jucat același fotbal pozitiv indiferent de adversar, a câștigat toate cele șapte meciuri jucate (unul singur în prelungiri) și a devenit în mod meritoriu prima echipă care se impune pentru a patra oară la Campionatul European.
Englezii au inventat fotbalul, însă în 2026 când vor avea următoarea șansă la Campionatul Mondial din Statele Unite se vor fi împlinit deja 60 de ani de la unicul lor titlu. În schimb startul noului secol este de departe al fotbalului spaniol, fiindcă din 2002 încoace echipele spaniole nu au pierdut niciuna din cele 23 de finale care le-au adus față în față cu formații din alte țări, astfel că dacă despre Anglia se spune în mod istoric că este „patria fotbalului”, fără îndoială că Spania este „patria fotbalului câștigător”.
Spania a fost creditată cu doar a șasea șansă la startul EURO 2024, chiar dacă venea din postura de deținătoare a trofeului Nations League. Încă era o echipă în reconstrucție, în care majoritatea titularilor nu mai veneau ca în trecut de la Real Madrid și Barcelona ci de la Real Socieded și Athletic Bilbao (echipe cu experiențe europene inconstante), cu un adolescent în primul unsprezece care a împlinit 17 ani cu o zi înainte de finală și a cărui explozie la această vârstă sfidează logica, cu un atacant central bun dar nu din categoria vedetelor, cu o apărare care la prima vedere nu oferă garanții. Mentalitatea de învingător și atmosfera de frăție din vestiar unde jucători de la echipe rivale s-au aflat clipă de clipă pe aceeași lungime de undă și au tras cot la cot în aceeași direcție s-au dovedit însă elementele decisive, iar Spania nu doar că și-a câștigat toate meciurile, ci a făcut-o în fața unor nume uriașe în fotbal precum Croația, Italia, Germania, Franța și Anglia. Niciodată în istoria Campionatului European o echipă nu a avut parte de atâția advesari de calibru și totuși Spania lui Luis de la Fuente a găsit de fiecare dată soluții pentru a depăși adversitățile și a-și impune stilul inconfundabil, ceea ce probabil că face din EURO 2024 cel mai spectaculos triumf al său.
La nivel de lot Anglia de astăzi este peste Spania, totuși ibericii au fost considerați favoriți în finala de la Berlin și și-au respectat acest statut. În mod poate surprinzător, ca medie a meciurilor anterioare Anglia era echipa cu o posesie puțin mai bună, însă în meciul direct nici nu a visat să se bazeze pe asta. În primele zece minute mingea a stat în aproape 80% din timp la spanioli, iar misiunea repede descifrată a Angliei a fost să stea liniștită la cutie și să împiedice acțiunile aripilor minune ale adversarilor, prin decizia curajoasă (dar corectă) dar a-l titulariza pe Luke Shaw pentru prima oară după 184 de zile pe partea lui Lamine Yamal și a-i cere lui Bukayo Saka să coboare cât mai mult în sprijinul lui Kyle Walker pe partea lui Nico Williams. Spania a avut mingea la discreție dar jocul a fost blocat în prima repriză până în final când o eroare a lui Dani Carvajal i-a pus pe englezi într-o situație bună de gol rezolvată de un blocaj la sacrificiu al lui Rodri la șutul lui Kane, apoi un prim șut pe spațiul porții expediat de Foden din unghi dar fără probleme pentru Unai Simon.
Nu au fost consecințe pe tabelă, însă au fost la nivel de efectiv pentru că Rodri nu a mai revenit de la cabine, iar Anglia a primit astfel un ajutor neașteptat prin pierderea de către adversar a celui mai valoros jucător al său. Nu a fost însă timp să speculeze, pentru că repriza secundă a început cu un gol foarte rapid al lui Nico Williams după o primă acțiune reușită a lui Lamine Yamal care și-a asigurat astfel primul loc în clasamentul paselor decisive, apoi Dani Olmo, Morata și Williams au irosit situații importante prin care Spania putea să tranșeze rapid finala.
Reacția lui Gareth Southgate a fost să îl scoată încă din minutul 61 pe Harry Kane, dezamăgitor și în această oră jucată ca și în restul turneului. Ollie Watkins a intrat pe teren iar Anglia a avut o perioadă de control al jocului, cu un șut bun al lui Bellingham puțin pe lângă poartă după o preluare rafinată prin care a scos din joc trei adversari. Spania a replicat printr-un contraatac finalizat de Lamine Yamal cu un șut nu tocmai inspirat care nu l-a pus în dificultate pe Jordan Pickford, iar Anglia a reușit egalarea prin Cole Palmer, proaspăt intrat pe teren, după ce o ieșire a lui Cucurella din dispozitiv a dereglat întregul compartiment defensiv al Spaniei și i-a permis lui Bellingham să așeze mingea pentru șutul perfect al mijlocașului lui Chelsea din afara careului.
La 1-1 Anglia a părut pentru câteva minute capabilă să întoarcă meciul, însă i-a lipsit consistența pentru a profita de momentul bun. Spania și-a recăpătat posesia, Lamine Yamal a mai ratat o dată în fața lui Pickford, însă Oyarzabal a fructificat în minutul 87 centrarea lui Cucurella și i-a readus pe iberici în avantaj. Putea fi de scurtă durată, pentru că Anglia a avut o imensă dublă ocazie după o fază fixă, însă intervenția inițială a lui Unai Simon și apoi respingerea lui Dani Olmo de pe linia porții au păstrat avantajul Spaniei, care nu a mai avut emoții până la final și a câștigat meciul, punând Anglia în situația de a fi devenit prima echipă care pierde finale consecutive la Campionatul European de Fotbal.