Barcelona 1-0 Athletic Bilbao O nouă stea se naște în universul blaugrana: Marc Guiu
La 23 de secunde de la intrarea pe teren prin care și-a făcut debutul la echipa mare a Barcelonei, puștiul de 17 ani Marc Guiu a marcat golul prin care formația catalană a câștigat cu 1-0 meciul cu Athletic Bilbao și a redus astfel la un singur punct deficitul față de liderul clasamentului La Liga, Real Madrid, cu care va juca weekendul viitor pe teren propriu în primul El Clasico al sezonului.
Trimiterea lui Marc Guiu pe teren în minutul 79 a fost o soluție de avarie pentru Xavi, pus în situația delicată de a construi un prim unsprezece mai condiționat decât oricând de probleme medicale, dar și de a gestiona minutele jucătorilor folosiți după o fereastră FIFA în care mulți dintre jucătorii disponibili ai Barcelonei evoluaseră minute importante, înaintea unei săptămâni cu Champions League și El Clasico. Xavi a folosit în unsprezecele de start toți mijlocașii și atacanții care mai jucaseră la echipa mare și care erau apți 100% din punct de vedere fizic, inclusiv pe tânărul Fermín López, în timp ce pe banca de rezerve singurul nume important pentru zona ofensivă a fost Lamine Yamal, revenit după problemele musculare acuzate în etapa anterioară de campionat.
În condițiile unui prim unsprezece improvizat marea provocare a Barcelonei a fost să își facă propriul joc, fiindcă Bilbao nu a pus pe Montjuic prea multe probleme din punct de vedere ofensiv și a încheiat meciul cu o singură mare ocazie, în minutele de prelungire ale primei reprize, când Ter Stegen a respins cu piciorul o minge șutată în diagonală de Nico Williams.
Barcelona a avut două ocazii mari în prima repriză, o minge a lui Joao Felix care a șters transversala și un șut al lui Fermin scos cu vârful bocancului de portarul naționalei Spaniei, Unai Simon, apoi încă trei în partea secundă: Simon i-a blocat în succesiune pe aceiași protagoniști blaugrana, iar ceva mai târziu Lamine Yamal și-a marcat intrarea pe teren cu o mare ratare, un șut pe lângă poartă din situație unu contra unu cu goalkeeperul advers.
Inspirat și curajos, Xavi l-a trimis pe Marc Guiu pe teren în minutul 79 iar impactul a fost imediat: tânărul care evoluează pentru echipa U-19 a clubului dar care s-a antrenat tot sezonul alături de echipa mare a plecat în momentul ideal la o pasă lungă a lui Joao Felix și l-a învins pe Unai Simon cu un șut din unghi pentru unicul gol al meciului.
Pentru Barcelona este o victorie mare în condițiile numeroaselor absențe, însă jocul nu promite un Clasico de succes dacă până la ora jocului nu vor fi recuperați alți jucători din unsprezecele standard.
Statisticile meciului FC Barcelona - Athletic Bilbao 1-0
Barcelona
Bilbao
#. | Echipa | M | +/- | Pct |
---|---|---|---|---|
1. | Barcelona | 16 | +31 | 37 |
2. | Real Madrid | 15 | +18 | 33 |
3. | Atletico | 15 | +18 | 32 |
4. | Bilbao | 16 | +9 | 29 |
5. | Villarreal | 14 | +4 | 26 |