

Barcelona 3-0 Osasuna Fereastra FIFA, fără consecințe pentru formația blaugrana

Sumarul meciului FC Barcelona - Osasuna 3-0
Cu lecția învățată după înfrângerea de la Pamplona din turul campionatului suferită după o restructurare masivă a unsprezecelui de start, Hansi Flick a trimis pe teren tot ce avea mai bun la dispoziție în restanța cu Osasuna, iar Barcelona s-a impus cu 3-0 și s-a distanțat la trei puncte de Real Madrid, cu care are din nou același număr de meciuri. Meciul a stârnit polemici prin programarea forțată de către Liga spaniolă la o dată refuzată formal (dar fără succes) de ambele echipe, la doar 44 de ore după ce anumiți jucători (precum Raphinha) evoluaseră în preliminariile mondiale din America de Sud, motiv pentru care nici nu au intrat pe lista convocaților.
Lipsit de o parte a jucătorilor de bază, Flick a fost nevoit să apeleze la toți jucătorii valizi reveniți după o fereastră FIFA activă în care unii dintre ei au disputat meciuri cu prelungiri, însă răspunsul pe teren a fost prompt, iar fotbaliști precum Pedri, Frenkie de Jong sau Lamine Yamal au avut o evoluție de excepție, care a favorizat un o victorie facilă.
Barcelona a deschis scorul încă din minutul 11 când Ferran Torres a concretizat o centrare a lui Alejandro Baldé, iar Dani Olmo a dublat avantajul după alte zece minute dintr-un penalty repetat pentru pătrunderea unui jucător în suprafața de pedeapsă, după ce portarul Herrara apărase execuția inițială. Au fost cele două goluri ale unei prime reprize unidirecționale, în care formația catalană a avut o posesie de 75% și o bară la un șut din afara careului al lui Torres, iar oaspeții nu au expediat niciun punct spre poarta lui Szczesny.
Osasuna a fost mai activă după pauză dar avea să termine meciul fără șut cadrat, în schimb Barça a mai punctat o dată prin Robert Lewandowski la scurtă vreme după intrarea pe teren, pentru atacantul polonez fiind reușita cu numărul 23 în campionat, grație căreia se distanțează din nou la trei goluri de principalul urmăritor în clasamentul golgheterilor, Kylian Mbappé.
Statisticile meciului FC Barcelona - Osasuna 3-0
Barcelona
Osasuna
| #. | Echipa | M | +/- | Pct |
|---|---|---|---|---|
| 1. | 7 | +24 | 21 | |
| 2. | 7 | +9 | 16 | |
| 3. | 7 | +2 | 16 | |
| 4. | 7 | +10 | 15 | |
| 5. | 7 | +1 | 13 |
