Brentford – Manchester United 1-3. De Gea și Elanga, protagoniștii unei victorii istorice a lui United

Cronica meciului Brentford - Manchester United, scor 1-3, în care ManUnited a înregistrat victoria 300 în deplasare în Premier League
Manchester United a atins pragul de 300 de victorii în deplasare în Premier League, însă probabil că ar fi amânat această performanță cu cel puțin o etapă dacă nu ar fi beneficiat de o nouă evoluție eroică a portarului David de Gea. Șapte intervenții a a avut ibericul în acest meci, dintre care două decisive care au păstrat scorul alb până la pauză, după o primă parte în care United a suferit teribil în fața contraatacurilor celor de la Brentford, revitalizați de întoarcerea pe propria arenă după două deplasări consecutive încheiate cu înfrângeri la scor.
Mereu primii la minge, fotbaliștii gazdă au avut patru mari ocazii între minutele 12 și 14 când De Gea a avut o primă intervenție magistrală, două șuturi din poziții avantajoase s-au dus în blocaj iar ultimul peste poartă. United nu a punctat ofensiv decât printr-un șut de la distanță al lui Dalot la o palmă de vinclu, în schimb Brentford a mai avut o uriașă oportunitate de deschidere a scorului după o jumătate de oră pe un contraatac năucitor care l-a adus pe Jensen liber în mijlocul careului, însă șutul pe jos a fost respins încă o dată miraculos de goalkeeperul iberic.
United a început mai bine partea a doua și și-a creat rapid o ocazie la o minge a lui Cristiano Ronaldo căzută pe transversală, însă deschiderea scorului avea să vină dintr-o genialitate a tânărului Anthony Elanga care s-a desprins excelent din marcaj la o minge lungă a lui Fred, a preluat cu piciorul drept și apoi a marcat cu capul primul său gol în actualul sezon de Premier League și doar al doilea din carieră.
La 0-1 Brentford a avut rapid ocazia egalării pe un nou contraatac finalizat însă cu un șut modest din marginea careului, iar acolo s-a rupt filmul pentru fotbaliștii gazdă. Un contraatac fulgerător al oaspeților pornit din propria jumătate și luminat de o pasă a lui Cristiano Ronaldo cu pieptul l-a lansat pe Bruno Fernandes spre gol, însă acesta a ales soluția altruistă a pasei decisive pentru Greenwood care din fața porții goale a îndeplinit o simplă formalitate.
La 0-2 Rangnick l-a înlocuit pe Ronaldo spre evidenta nemulțumire a lusitanului, însă United a avut un final de joc mult mai calm decât cel din etapa anterioară când permisese celor de la Aston Villa revenirea în meci. Rashford la 6 minute de la intrarea pe teren a marcat primul său gol din luna octombrie după o secetă de 11 jocuri, iar golul de onoare al lui Toney din minutul 85 nu a făcut decât să aducă o mică satisfacție spectatorilor londonezi, spre disperarea lui David de Gea căruia colegii din defensivă i-au răpit încă o dată cinstea unui clean sheet pe care l-ar fi meritat.