Manchester City – Norwich 5-0. Gol pentru Grealish la primul meci jucat “acasă” pe Etihad

Manchester City a bifat contra lui Norwich City prima victorie a sezonului, scor 5-0, cu contribuția lui Gabriel Jesus la trei dintre goluri.
Flămânzi după două înfrângeri cu 0-1 în startul sezonului, cei de la Manchester City s-au înfruptat cu poftă din Canarii primiți sâmbătă la prânz. A fost 5-0, la fel ca la ultimul meci direct, rezultat cu care campioana en-titre își începe cu o etapă întârziere dar cu senzații bune lupta pentru păstrarea titlului în Premier League.
După plecarea lui Kun Aguero se aștepta ca Gabriel Jesus să ocupe postul de vârf împins în echipa Cetățenilor, însă Pep Guardiola l-a folosit în partea dreaptă a atacului, preferându-l pe Ferran Torres ca număr 9. “Este un jucător care preferă zonele laterale decât poziția centrală”, a explicat tehnicianul la finalul jocului, iar prestația lui Jesus în acest meci pare să confirme acest lucru după contribuția la trei dintre golurile echipei sale.
Prima apariție decisivă a brazilianului a fost o centrare în minutul 7 care a intrat în poartă din goalkeeperul Tim Krul, însă momentul cel mai gustat de public s-a produs în minutul 22 când Jesus a facilitat primul gol al lui Jack Grealish după transferul de 100 de milioane de lire din această vară, stabilind la 2-0 scorul pauzei după o primă repriză în care totuși cei de la City au avut un singur șut pe poartă!
Lucrurile au stat însă mult mai bine după pauză. Aymeric Laporte a marcat după un corner primul său gol pe Etihad Stadium, iar când Norwich a expediat singurul său șut din acest meci era deja 4-0, după ce marcase și Sterling la zece minute de la intrarea pe teren. Golul lui Riyad Mahrez din final nu a făcut altceva decât să îi ofere lui Norwich al treilea cel mai slab bilanț al unei echipe după două etape disputate într-un sezon de Premier League.