Granada – Barcelona 1-1. Puncte pierdute de catalani în minutul 89 în inferioritate numerică
Granada - Barcelona, scor 1-1. Cronica meciului care a consemnat revenirea lui Dani Alves în La Liga în tricoul blaugrana
FC Barcelona a condus la Granada din singurul său șut pe poartă, însă după eliminarea lui Gavi în minutul 79 nu a reușit să își protejeze avantajul și a obținut în cele din urmă doar un punct cu care se îndepărtează din nou de locurile de Champions League.
Xavi a recuperat o parte din jucătorii de bază pentru acest meci, însă după înlocuirea unui foarte șters Ousmane Dembele cu Alvaro Sanz în minutul 82 a avut pe teren doar șapte jucători de la prima echipă, iar Barcelona ar fi pierdut la masa verde în cazul în care unul dintre ei ar fi fost eliminat.
La fel ca în meciul cu Mallorca, Luuk de Jong a fost principala referință în atacul formației catalane reușind să se conecteze bine la mingile înalte, singura soluție a formației blaugrana de a găsi drumul spre poarta adversă în condițiile în care jocul de posesie nu a putut desface apărarea bine organizată a Granadei. De Jong a avut un gol anulat în prima repriză pentru un offside în desfășurarea fazei, iar în partea a doua a transformat în gol singurul șut pe poartă al Barcelonei dintr-o excelentă centrare a brazilianului Dani Alves, la primul meci ca titular în campionat după revenirea în La Liga.
Ter Stegen a avut o bună intervenție la o ocazie a lui Machis în prima repriză, dar nu a putut interveni la șutul din minutul 89 al lui Antonio Puertas, scăpat complet din marcaj la o lovitură de colț venită pe fondul unui asediu al gazdelor în situație de superioritate numerică.
Barcelona nu a fost scutită nici în acest meci de probleme medicale, Eric Garcia devenind indisponibil pentru Supercupa Spaniei de săptămâna viitoare după ce a acuzat o problemă musculară, a 16-a accidentare serioasă suferită de componenții lotului catalan în actualul sezon.