Manchester United – Manchester City 0-2. Recorduri negative pentru ManUnited după derby

Cronica meciului Manchester United - Manchester City, scor 0-2, în urma căruia echipa lui Solskjaer a înregistrat mai multe recorduri statistice negative.

Articol scris de -
6 noiembrie 2021
Bernardo Silva, marcator în meciul Manchester United - Manchester City 0-2
Bernardo Silva, marcator în meciul Manchester United - Manchester City 0-2

Un voleu spectaculos al lui Cristiano Ronaldo dar pe centrul porții a fost singura ocazie lui United într-un derby al orașului Manchester dominat integral de City, în care formula lui Solskjaer cu trei fundași centrali nu a mai funcționat ca în meciul cu Tottenham, nereușind să ofere nici stabilitate defensivă, nici oamenii necesari în față pentru a produce situații de poartă.

United nu a putut conta pe Raphael Varane și a jucat în apărăre cu Bailly, care avea să fie protagonistul negativ al debutului de meci cu o deviere nefericită în poarta lui De Gea în minutul 6. Ocazia lui Ronaldo s-a produs în minutul 26 după o centrare bună a lui Shaw, însă nu a făcut decât să îi întărâte pe oamenii lui Guardiola care au avut o perioadă de presiune intensă în careul advers la care a fost nevoie de intervențiile providențiale ale lui De Gea la șuturile lui Gabriel Jesus, De Bruyne și Bernardo Silva și la mingea respinsă periculos spre propria poartă de Lindelof. Șase minute magice ale goalkeeperului spaniol aveau totuși să fie curând șterse din memoria suporterilor după mare greșeală în ultimul minut al reprizei când a respins în propria poartă o minge trimisă la colțul scurt de Silva, scăpat din marcaj de neglijentul Shaw.

La 0-2, meciul și-a pierdut din intensitate și doar bara lui Foden din minutul 81 a mai produs emoție în repriza a doua, chiar dacă United a avut o circulație mai bună a balonului cu o așezare schimbată odată cu intrarea lui Jadon Sancho în locul lui Bailly. O lovitură la cap primită de Shaw i-a permis lui Solskjaer patru schimbări în acest meci, în schimb Guardiola a încheiat jocul cu același unsprezece cu care îl și începuse, pe deplin mulțumit de prestația sigură a propriei echipe.