O nouă reprezentaţie de gală pentru Paris Saint Germain, care în primul meci al etapei cu numărul 11 din Ligue 1 a învinsă fără mari probleme pe Nice, în duelul de pe Parc des Princes din capitala Franţei şi a reuşit astfel să îşi consolideze statutul de lider, în aşteptarea răspunsului celor de la AS Monaco, echipă care sâmbătă va avea de disputat o deplasare complicată pe Stade Matmut-Atlantique din Bordeaux.
Angel Di Maria a avut oportunitatea de a reveni ca titular ca urmare a suspendării lui Neymar, iar mijlocaşul ofensiv argentinian a demonstrat că reprezintă în continuare o soluţie importantă pentru antrenorul Unai Emery, care se poate baza pe un compartiment ofensiv de excepţie chiar şi în absenţa fostului jucător al celor de la FC Barcelona. Alături de Angel Di Maria, din linia de atac a gazdelor nu au lipsit vedetele Edinson Cavani, Kylian Mbappe sau Julian Draxler. De partea cealaltă, Nice s-a bazat la rândul său pe doi oameni importanţi în atac, Mario Balotelli şi Wesley Sneijder, însă forţa fizică a jucătorului italian, colaborată cu experienţa şi calităţile olandezului, nu au fost de ajuns pentru a compensa diferenţa generală de valoare dintre cele două echipe.
Tehnicianul oaspeţilor, Lucien Favre, ar fi sperat cu siguranţă să păstreze rezultatul de egalitate pe tabelă cât mai mult timp posibil, în tentativa de a tempera elanul ofensiv al lui Paris Saint Germain şi a da lovitura pe o acţiune de contraatac, însă planul fostului antrenor al celor de la Borussia Monchengladbach s-a schimbat rapid, după ce liderul din clasamentul Ligue 1 a deschis scorul încă din minutul 3: centrarea lui Angel Di Maria din lovitură liberă a fost reluată cu capul de Edinson Cavani în manieră perfectă la colţul scurt, iar PSG începea confruntarea de pe teren propriu practic de la scorul de 1-0. Reacţia lui Nice a întârziat să apară, cu un Mario Balotelli nevoit să coboare foarte des pentru a avea posibilitatea de a primi balonul, însă aproape de fiecare dată cu spatele la poartă şi înconjurat de mai mulţi adversari şi un Wesley Sneijder aflat foarte departe de nivelul său impresionant din urmă cu câţiva ani, în tricoul lui Inter Milan sau Galatasaray.
Fără a forţa în mod special, gazdele şi-au majorat avantajul în minutul 31, când Edinson Cavani şi-a trecut în cont dubla, după o splendidă lansare verticală a lui Angel Di Maria. Finalizarea fostului atacant al lui Napoli a evidenţiat încă o dată instinctul său de golgheter, pentru un jucător care a ajuns deja la 11 goluri marcate în actualul campionat, fiind momentan depăşit în clasamentul golgheterilor Ligue 1 doar de columbianul Radamel Falcao.
Debutul reprizei a doua nu a adus nimic nou în jocul lui Nice, incapabilă să se ridice la nivelul mult mai titratului său adversar. Iar recitalul oamenilor lui Unai Emery a continuat printr-un nou gol, marcat în minutul 53, când fundaşul brazilian Dante a trimis balonul în propria poartă după o recentrare în careu a lui Edinson Cavani, care astfel şi-a trecut în cont şi un assist.
Ultimele 20 de minute ale confruntării de pe Parc des Princes au adus în prim plan o echipă a lui PSG mulţumită de avantajul liniştitor de pe tabelă şi o formaţie a celor de la Nice resemnată cu faptul că de această dată s-a văzut net surclasată de adversarul său, spre deosebire de situaţia din sezonul precedent, când Nice a reuşit chiar să obţină patru puncte din cele două partide de campionat cu PSG.
Scor final 3-0 şi Paris Saint-Germain îşi continuă seria perfectă de pe teren propriu, ajungând astfel la cinci victorii din la fel de multe meciuri disputate până acum în campionat. De partea cealaltă, Nice, care a impresionat în stagiunea anterioară, nu reuşeşte să depăşească perioadă negativă şi ajunge la a patra înfrângere consecutivă în Ligue 1, după eşecurile cu Marseille, Montpellier, respectiv Strasbourg.
Statisticile meciului Paris Saint-Germain - Nice 3-0