Real Madrid 2-0 Las Palmas. Multe ocazii, puțină eficiență pentru Los Blancos
Cronica meciului Real Madrid - Las Palmas, scor 2-0, în care intervențiile formidabile ale portarului Álvaro Valles au împiedicat o diferență mai mare în favoarea madrilenilor.
Indiferent de rănile suferite în derby-ul pierdut cu Atletico, pentru Real Madrid exista o singură curiozitate în legătură cu meciul cu Las Palmas: faptul că oaspeții nu primiseră niciodată mai mult de un gol în meciurile din actualul sezon, chiar dacă jucaseră deja cu echipe precum Girona, Villarreal, Sociedad sau Sevilla. Nu ar fi trebuit ca asta să fie o problemă pentru formația lui Ancelotti și până la urmă nici nu a fost, chiar dacă scorul final 2-0 ar putea induce impresia unui meci mai echilibrat decât a fost în realitate.
Problema Madridului nu a fost lipsa ocaziilor. Apărarea oaspeților a avut ceva merite la pasul la offside însă a fost foarte permisivă în marcaj, iar madrilenii s-au trezit în suficiente rânduri în poziții clare. Golul a întârziat totuși, din două motive: pe de o parte lipsa de eficiență în fața porții, cu un mare semn de întrebare în ceea ce îl privește pe Joselu care are nevoie de prea multe ocazii pentru a marca, pe de altă parte pentru că portarul lui Las Palmas, Álvaro Valles, a avut o zi de grație, cu o serie de intervenții incredibile. La poarta cealaltă a fost foarte multă liniște, nu pentru că Madridul ar fi stat formidabil în teren (de fapt chiar a dat semne de lehamite în anumite momente de construcție a oaspeților), ci pentru că cei de la Las Palmas nu au avut nici curaj și nici calitate, ceea ce justifică pe deplin cele doar două goluri marcate în șapte etape.
Poate că pentru Real lucrurile s-ar fi complicat puțin dacă la pauză s-ar fi intrat cu 0-0 în ciuda numeroaselor situații irosite, însă formația madrilenă a reușit să marcheze la ultima fază a primei reprize, dincolo de cele două minute arătate de la margine. A făcut-o cu primul gol al sezonului la primul meci ca titular Brahim Diaz, pe care fundașii adverși s-au invitat reciproc să îl marcheze în zona punctului cu var la o centrare pe jos a lui Lucas Vazquez.
Cu 1-0 la pauză, orice dubiu în ceea ce privește punctele s-a dizolvat. Joselu a reușit în sfârșit să puncteze în minutul 54 cu puțin înainte să fie înlocuit cu Vini Jr, iar Madridul a avut un final liniștit de meci în care a putut să își tragă sufletul după marea risipă de energie din jocurile anterioare cu Union Berlin și Atletico. Victoria a readus-o cu un punct deasupra Barcelonei, însă ocupă doar locul doi în spatele noului lider surpriză din clasamentul La Liga, Girona.