Campionatul Mondial , 25 noiembrie 2022, ora 12:00
Țara GalilorȚara Galilor
02
IranIran
 
 
Roozbeh Cheshmi 90+8
Ramin Rezaeian 90+11

Țara Galilor – Iran 0-2. Iranul reintră în cursa calificării după o prestație convingătoare

Iran - Țara Galilor 2-0 la Campionatul Mondial de Fotbal 2022

Cronica meciului Țara Galilor - Iran, scor 0-2, decis de goluri goluri marcate în prelungiri, în minutele 90+8 și 90+11

Ștefan Gondor, 1 ianuarie 1970

La intrarea în cel de-al optulea minut al prelungirilor, Țara Galilor a cedat în sfârșit. Mult timp păruse că pentru Iran este genul acela de meci în care, oricât ai încerca și oricâte ocazii ți-ai crea, mingea nu vrea să intre în poartă. Un gol anulat în prima repriză pentru un surplus de altruism, două bare într-un interval de 20 de secunde în partea secundă și apoi și superioritate numerică după o ieșire nesăbuită a portarului galez erau principalele indicii că echipa învinsă cu 6-2 de Anglia în primul meci merita victoria, și totuși Țara Galilor părea să se îndrepte, pe căi ocolite, spre a doua sa remiză de la acest turneu final.

Totuși, de această dată, fotbalul a fost drept. Într-un moment al meciului în care Iranul păruse să își piardă inspirația deși avea ambiția intactă și trimitea mingi fără mari șanse de izbândă într-un careu suprapopulat, rezerva Roozbeh Cheshmi a găsit un șut fenomenal din afara careului la care Danny Ward, intrat între timp în poarta galeză, nu a avut răspuns.

Și pentru că meciurile din Qatar 2022 sunt prelungite excesiv, a mai fost timp pentru ca Iranul să puncteze încă o dată în minutul 90+11 pe un contraatac în superioritate numerică, concretizat de fundașul dreapta Rezaeian care a urcat spre poarta adversă cu mai multă convingere decât s-a retras formația adversă.

Golul lui Rezaeian a venit din al 17-lea șut pe poartă expediat de iranieni în repriza secundă, în care nici măcar nu au avut posesie superioară. De fapt Țara Galilor a avut o posesie de peste 60% de-a lungul întregii partide și totuși nu i-a folosit la nimic, chiar dacă Rob Page și-a îndreptat eroarea din meciul de debut cu Statele Unite și l-a titularizat pe Kieffer Moore alături de Gareth Bale.

Iranul în schimb ar fost echipa cu un plan de joc bun încă de la început și ar fi trebuit să intre în avantaj încă din minutul 16 dacă nu ar fi fost o pasă în plus spre Ali Gholizadeh, care se afla în offside. Golul nu a contat pe tabelă dar va rămâne în memoria noastră frumusețea schimburilor de pase între Azmoun și Ali Gholizadeh care au lăsat fără replică apărarea galeză, așa cum s-a întâmplat și în minutul 51 când aceiași doi jucători au lovit pe rând cele două bare laterale ale porții lui Wayne Hennessey.

Goalkeeperul lui Nottingham Forest nu avea însă să prindă finalul jocului pe teren. Centralul Mario Escobar i-a arătat inițial doar galben pentru faultul asupra lui Taremi după o ieșire precipitată, însă la solicitarea arbitrajului video decizia a fost schimbată în mod corespunzător în roșu, iar acesta a fost impulsul decisiv pentru Iran să forțeze în final victoria.

Țara Galilor - Iran 0-2, fișa tehnică

ECHIPELE în meciul Țara Galilor - Iran

  • 1
    Hennessey
  • 5
    Mepham
  • 6
    Rodon
  • 4
    Davies
  • 14
    Roberts
  • 10
    Ramsey
  • 15
    Ampadu
  • 8
    Wilson
  • 3
    Williams
  • 11
    Bale
  • 13
    Moore
  • 5
    Mohammadi
  • 8
    Pouraliganji
  • 19
    Hosseini
  • 23
    Rezaeian
  • 3
    Hajsafi
  • 21
    Nourollahi
  • 6
    Ezatolahi
  • 17
    Gholizadeh
  • 9
    Taremi
  • 20
    Azmoun
  • 24
    Hosseini

Țara Galilor (3-5-2)

JucătorNota
6. Joe Rodon6.6
       ⇄ 
9. Brennan Johnson (57')6.3
       ⇄ 
12. Danny Ward (87')5.7
       ⇄ 
7. Joe Allen (77')6.3
       ⇄ 
20. Daniel James (58')6.6

Iran (4-4-1-1)

JucătorNota
       ⇄ 
7. Alireza Jahanbakhsh (77')6.3
       ⇄ 
18. Ali Karimi (83')6.3
       ⇄ 
15. Roozbeh Cheshmi (78')7.7
       ⇄ 
16. Mehdi Torabi (77')6.9
       ⇄ 
10. Karim Ansarifard (68')6.7

Statisticile meciului Țara Galilor - Iran 0-2

Șuturi Țara Galilor
  • Total: 10
  • Pe poartă: 3
62-38
Posesie (%)
  • Țara Galilor
  • Iran
Șuturi Iran
  • Total: 21
  • Pe poartă: 6
Total şuturi (inclusiv blocate)
10
21
Şuturi pe poartă
3
6
Cornere
2
7
Ofsaiduri
2
2
Cartonaşe galbene
1
2
Cartonaşe roşii
1
0
Faulturi comise
9
10
Total pase
501
298
Pase reușite
390
197
Grupa B
#
Echipa
M
V
E
Î
GM
GP
+/-
Pct
1.
Anglia
3
2
1
0
9
2
+7
7
2.
SUA
3
1
2
0
2
1
+1
5
3.
Iran
3
1
0
2
4
7
-3
3
4.
Țara Galilor
3
0
1
2
1
6
-5
1