Wolverhampton – Tottenham 0-1. Harry Kane, la primele minute pentru Spurs în acest sezon

Primul gol al lui Dele Alli în Premier League după aproape un an și jumătate a adus victoria lui Tottenham pe terenul lui Wolves.

Articol scris de - Autor și analist sportiv, fondatorul FootballClub.ro, specializat în cronici și analize de fotbal din La Liga, Premier League și Bundesliga. Peste 1000 de articole scrise, începând cu anul 2007, despre FC Barcelona, Real Madrid, Arsenal, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Tottenham, Bayern München, Borussia Dortmund sau PSG.
22 august 2021
Dele Alli a marcat golul victoriei lui Tottenham în deplasarea cu Wolverhapton
Dele Alli a marcat golul victoriei lui Tottenham în deplasarea cu Wolverhapton

Cu viitorul în cadrul clubului încă incert, Harry Kane a bifat primele 20 minute pentru Tottenham în actualul sezon, iar acesta a fost principalul punct de atracție al meciului din deplasare cu Wolverhapton în care Dele Alli a marcat primul său gol în Premier League după un an și cinci luni!

Dele Alli jucase în 15 meciuri de campionat în sezonul trecut fără să găsească poarta adversă, însă a făcut-o astăzi după mai puțin de 10 minute dintr-o lovitură de la 11 metri pe care tot el o obținuse după un contact cu portarul Jose Sa.

Woverhampton a controlat restul întâlnirii și a solicitat și ea un penalty după ce Olivier Skipp l-a doborât în care pe Nelson Semedo, însă la fel ca în sezonul precedent a avut dificultăți la finalizare în ciuda unor bune ocazii avute de Raul Jimenez și Adama Traore, astfel că Hugo Lloris a sărbătorit cu un clean sheet cel de-al 300-lea său meci în Premier League.

Intrarea lui Harry Kane pe teren în minutul 72 a fost primită cu o scandarea ironică a fanilor echipei gazdă „Harry Kane, he wants to sign for a big club”, însă suporterii lui Tottenham și-au arătat susținerea pentru superstarul lor, răspunzând „Harry Kane, he’s one of our own”. Decarul naționalei Angliei nu a avut însă vreun impact asupra jocului, în schimb suflul său greu a trădat stadiul precar al pregătirii fizice.