Arsenal – Manchester United 0-0. United pierde teren în lupta pentru titlu
Arsenal și Manchester United au remizat 0-0 într-un meci în care United a ratat marile ocazii în prima parte dar Arsenal a reacționat după pauză.
Manchester United a ajuns la 18 meciuri consecutive fără înfrângere în deplasare în Premier League, cea mai lungă astfel de serie în întreaga sa istorie, însă regretă probabil ocaziile irosite contra unei echipe slăbite a lui Arsenal în fața căreia nu a reușit decât o remiză albă care o lasă la trei puncte în urma rivalei locale Manchester City, față de care are și un meci în plus jucat.
Dacă absențele lui Pierre-Emerick Aubameyang și Kieran Tierney nu erau suficiente, Mikel Arteta l-a piedut înainte de meci și pe cel mai bun jucător al său în actualul sezon, Bukayo Saka, iar Arsenal a avut dificultăți să creeze pericol la poarta lui De Gea într-o primă repriză controlată autoritar de United. Fred a deschis festivalul ratărilor echipei lui Solskjaer cu un șut din marginea careului la care Leno a avut o paradă de zile mari, Bruno Fernandes a scăpat singur cu goalkpeerul german dar a șutat imprecis în afara porții, iar Rashford a apărut de două ori în poziții libere dar a fost blocat în ambele rânduri de Martinelli. Repriza s-a încheiat cu o lovitură liberă a lui Bruno Fernandes dintr-o poziție asemănătoare celei din care punctase în cupă contra lui Liverpool, însă de această dată mingea l-a lovit pe David Luiz și prima parte s-a încheiat fără gol, fapt aparent nedrept pentru formația vizitatoare.
Ceva s-a întâmplat însă la pauză. Arteta l-a scos pe Martinelli și l-a introdus pe Willian, iar Arsenal a trecut de la o posesie de doar 37% în prima parte la conducerea jocului, cu brazilianul implicat în primele două mari ocazii ale Tunarilor, un șut în blocajul lui Wan-Bissaka și apoi o minge întoarsă în mijlocului careului pentru Pepe, blocat și el de Maguire.
United a avut nevoie de aproape un sfert de oră pentru a reveni în ofensivă, însă a făcut-o creând mare pericol prin Cavani, căruia doar o atingere miraculoasă a lui Leno i-a refuzat deschiderea scorului. Sarabanda ocaziilor s-a mutat apoi din nou la poarta cealaltă, unde Lacazette a lovit cu sete transversala dintr-o lovitură liberă înainte ca De Gea să respingă de lângă bară un șut al lui Smith Rowe.
Martin Odegaard a debutat la Arsenal în minutul 83 fără vreun impact asupra jocului, în schimb Cavani a mai avut o ocazie imensă în minutul 89 când nu a nimerit poarta cu o reluare acrobatică, iar derby-ul de pe Emirates s-a terminat 0-0, un egal care probabil are darul de a-l mulțumi mai mult pe Arteta decât pe omologul său de pe banca lui United, care cu un singur punct în ultimele 2 meciuri se vede deja îndepărtat de primul loc al clasamentului.