La Liga
Atletico Madrid
Atletico Madrid
03
FC Barcelona
FC Barcelona
João Félix 38
Robert Lewandowski 47
Fermín López 65

Atletico Madrid 0-3 Barcelona Cel mai aspru scor în derby în ultimii 12 ani

18 martie 2024
Share
Atletico - Barcelona 0-3, cea mai mare diferență între cele două echipe în ultimii 12 ani
Atletico - Barcelona 0-3, cea mai mare diferență între cele două echipe în ultimii 12 ani

Echipele în meciul Atletico Madrid - FC Barcelona

Slide spre stânga pentru a vedea dispunerile tactice ale echipelor Atletico Madrid și FC Barcelona și notele jucătorilor

Cercul s-a închis la Atletico Madrid, care după 434 de zile a pierdut din nou în La Liga pe teren propriu contra echipei care îi administrase și ultima înfrângere, pe 8 ianuarie 2023. Barcelona lui Xavi este adversarul în fața căruia Cholo Simenone nu pare să aibă răspuns și peste care ar putea da și în semifinalele Champions League dacă cele două grupări spaniole își vor depăși adversarele din sferturi.

Meciul de pe Metropolitano a avut o poveste aparte: Atletico a acuzat în mod vizibil oboseala după prelungirile jucate miercuri cu Inter și nici nu i-a putut folosi în primul unsprezece pe eroii Griezmann și Memphis Depay, iar Barcelona a trebuit să suplinească pierderea lui Cancelo pentru partea stângă unde nu mai are în lot un înlocuitor natural valid și în plus și pe cea a lui Chistensen, accidentat la încălzire. Au jucat așadat din primul minut tinerii Cubarsi și Hector Fort în apărare iar la mijloc a apărut Fermin Lopez, oferindu-i-se însă odihnă lui Lamine Yamal pentru a-i face loc în atac lui Joao Felix, omul care decisese meciul tur.

Nu "copiii" au fost însă problema Barcelonei. Ronald Araujo a avut noroc ca Morata să fi plecat din offside la faza în care avea să îl oprească doar prin fault în careu, iar o pasă greșită a lui Ter Stegen direct la adversar a dus la prima ocazie a meciului, irosită de Barios cu un șut peste poartă dintr-o poziție favorabilă, o situație care ar fi putut aprinde din start un meci care altfel și-a consumat o jumătate de oră fără alte momente de suspans și fără vreun șut pe poartă.

Inexistenă în atac în această primă jumătate de oră în ciuda unei posesii spre 65%, Barcelona a avut brusc câteva momente succesive de explozie: o centrare a lui Lewandowski l-a găsit în careul mic pe Raphinha care nu a putut relua corect cu capul, o pasă lungă a lui Cubarsi l-a eliberat pe Fermin la fel ca în meciul cu Napoli dar și cu același rezultat (o finalizare modestă pe centrul porții), însă faza următoare a adus deschiderea scorului, reușită de Joao Felix din pasa lui Robert Lewandowski după ce Gundogan repetase pasa filtrantă care dusese la gol și în recentul meci contra campioanei en-titre a Italiei.

Golul de 1-0 nu l-a liniștit pe Xavi, care într-un interval de două minute a văzut întâi cartonașul galben și apoi pe cel roșu și astfel nu a mai putut vedea de pe margine ocazia lui Morata care putea egala înainte de pauză dacă nu ar fi lovit mingea defectuos cu tibia, fără să prindă astfel spațiul porții.

Simeone a făcut două schimbări încă de la pauză, însă nu a apucat Atletică să rodeze cu Griezmann și Memphis pe teren pentru că a primit gol după doar 80 de secunde din partea a doua: De Paul a pierdut naiv o minge în zona propriului careu, Raphinha a jucat-o repede în față, iar Lewandowski și-a regăsit instinctul de marcator și a punctat cu ajutorul barei al 13-lea său gol în actualul campionat.

Un prim șut pe poartă al lui Atletico l-a încălzit în minutul 51 pe Ter Stegen, care avea să facă minuni la faza următoare cu două intervenții fabuloase la voleul lui Riquelme si reluarea lui Memphis, chiar dacă aceasta nu ar fi contat pe tabelă din cauza unei poziții de offside. Acesta a fost punctul de cotitură al meciului, pentru că schimbările ulterioare ale lui Simeone au creat spații generoase în apărarea madrilenă de care Barça a profitat pentru a marca golul trei la o centrare perfectă a lui Lewandowski reluată cu capul de Fermin, iar la 0-3 meciul nu a mai produs decât o eliminare a lui Molina pentru un fault asupra lui Vitor Roque, într-un moment al jocului în care Barcelona trimisese pe teren un alt tânăr jucător, Marc Casadó, după ce Hector Fort acuzase o problemă musculară.

3-0 este cea mai convingătoare victorie a Barcelonei într-un meci cu Atletico din ultimii 12 ani, de la un 4-1 pe Camp Nou în decembrie 2012, și totodată cea mai contundentă pe terenul madrilenilor de la un 6-0 in mai 2007, cu Messi, Ronaldinho și Eto'o în atac. În urma acestei victorii Barcelona urcă pe locul 2 al clasamentului la opt puncte în spatele lui Real Madrid cu care va juca în deplasare peste două etape, în timp ce Atletico pierde momentan locul 4 în favoarea lui Athletic Bilbao, cu care va juca în meci direct la sfârșitul lunii aprilie.

Statisticile meciului Atletico Madrid - FC Barcelona 0-3

Atletico MadridAtletico

Posesie
41%
Acuratețe pase
81%
13
Total șuturi (inclusiv în blocaj)
9
3
Șuturi pe poartă
5
7
Șuturi pe lângă poartă
3
3
Șuturi blocate
1
15
Faulturi comise
9
7
Cornere
3
3
Cartonașe galbene
1
2
Parade portar
3
355
Total pase
536
287
Pase completate
466

FC BarcelonaBarcelona

Posesie
59%
Acuratețe pase
87%