Avancronica Real Madrid – Racing Santander (sambata, ora 21:00)

Real Madrid infrunta in aceasta seara la ora 21:00 Racing Santander, o echipa extrem de incomoda, cu un tehnician la mare moda in Primera.

Articol scris de - coordonatorul comunității Real Madrid în perioada 2008-2013, fin cunoscător al fotbalului din Spania, cu peste 1600 de articole scrise pe vechea platformă FootballClub.ro.
7 februarie 2009
FootballClub.ro
FootballClub.ro

Real Madrid va infrunta in aceasta seara incepand cu ora 21:00 (ora Romaniei) Racing Santander, o echipa extrem de incomoda, cu un tehnician la mare moda in Primera. Dupa sase victorii consecutive, trupa lui Juande Ramos o cauta pe cea de-a saptea incercand sa se pastreze in plasa liderului care maine va infrunta, intr-un meci teoretic facil, Sporting Gijon.

Marea problema a antrenorului madrilen o reprezinta olandezul Arjen Robben. Cu el in teren, dupa plecarea lui Schuster si sosirea lui Juande, Real Madrid a castigat sapte din cele opt meciuri disputate. Cel mai in forma jucator al albilor nu a primit inca „ok-ul” medicului Alfonso del Corral, iar prezenta sa in meciul cu Racing este inca pusa sub semnul intrebarii: „Este o decizie pe care o vom lua impreuna cu Robben si staful medical. Daca nu va juca, sunt sigur ca jucatorul care va intra va da totul pe teren!”. Cu toate aceastea, olandezul nu se va menaja, sansele ca el sa fie in teren fiind extrem de mari.

Pe langa problema Robben, Juande Ramos va trebui sa-l inlocuiasca si pe suspendatul Fernando Gago, cele mai mari sanse de a juca avandu-le Javi Garcia si olandezul Rafa Van der Vaart. Proaspata achizitie Julien Faubert se afla in lotul celor 18 jucatori convocati de Ramos si sansele ca el sa debuteze sunt mari, chiar daca francezul nu va fi titular: „Este una dintre optiuni, e un jucator care se adapteaza extrem de rapid oricarui sistem!”, declara ieri Juande Ramos.

Ramos avertiza asupra pericolului ce-l poate reprezenta Racing Santander: „Cu Barcelona au jucat bine, insa nu asta ma ingrijoreaza. Racing are un antrenor bun, care stie sa joace meciurile din deplasare foarte bine. A castigat ultimele trei deplasari la Valladolid, Getafe si Sevilla, iar asta spune totul. Ne va fi greu, dar cred ca vom castiga!”.

Tehnicianul merengue, care il considera pe sarbul Nikola Zigic principalul pericol pentru poarta lui Iker Casillas, a mai spus ca echipa sa va trebui sa castige lupta de la mijlocul terenului: „Trebuie sa fim echipa mai buna, sa controlam meciul si in special mijlocul terenului. E periculos sa-i lasi pe cei de la Racing sa se apropie de careu, pentru ca acolo isi intra in rol Zigic”.

Foarte probabil Ramos isi va pastra aceeasi formula defensiva cu Ramos si Heinze fundasi laterali iar Cannavaro si Pepe in centru. Si in atac lucrurile par clare, Raul si Higuain urmand a face cuplu. La mijlocul terenului Lass este de neclintit, in timp ce Robben va fi probabil titular alaturi de Sneijder pe benzile terenului. Singura dilema a lui Ramos este cine va juca in locul lui Gago, cele mai mari sanse avandu-le fostul canteran Javi Garcia. Varianta de rezerva o reprezinta Rafa Van der Vaart, dar o decizie va fi luata probabil cu cateva ore inainte de meci. La Real nu vor juca Guti, Parejo si Metzelder accidentati, Gago suspendat, Codina, Drenthe si Parejo lasati in afara lotului.

De partea cealalata, Juan Ramon Lopez Muniz, antrenorul lui Racing nu va putea conta pe doi jucatori care au legatura sau au avut cu Real Madrid. Viitorul fundas central al „albilor” Ezequiel Garay nu va fi folosit de Muniz, in timp ce fostul atacant blanco, veteranul Pedro Munitis, este suspendat. Muniz a vorbit extrem de frumos despre Juande Ramos inainte de meci si considera ca meciul va fi un interesant duel tactic din care echipa care va gresi mai putin va castiga: „Real arata altfel cu Ramos, e o echipa mult mai puternica. Nu ma gandesc la un rezultat de egalitate. Mergem pe Bernabeu sa castigam si sper ca echipa mea sa greseasca mai putin decat a facut-o cu Barcelona”. La Racing romanul Laszlo Sepsi nu a fost inclus in lot.

Statistica

In 40 de meciuri pe Bernabeu, Racing a castigat doar de 5 ori, ultima data in sezonul 2005-2006. Cea mai clara victorie a albilor a avut loc in sezonul 1929-1930 cand Real s-a impus cu 6-0. Alte succese la scor au fost inregistrate in 1962 (5-0) , 1979 si 2004 (5-1). Ultimele victorii ale lui Racing la Madrid au avut loc in 2000 (4-2) si 2005 (2-1). Interesant este ca prima partida dintre cele doua echipe s-a incheiat la egalitate 0-0 in sezonul 1928-1929.

Fisa Tehnica

REAL MADRID: 1. Casillas – 4. Ramos, 3. Pepe, 5. Cannavaro, 16. Heinze – 11. Robben, 6. Lass, 24. Javi Garcia, 10. Sneijder – 7. Raul, 20. Higuain.

Rezerve: 25. Dudek, 22. Torres, 12. Marcelo, 23. Van der Vaart, 18. Faubert, 19. Huntelaar, 9. Saviola.

RACING SANTANDER: 13. Tono – 18. Valera, 3. Oriol, 5. Cesar Navas, 29. Marcano – 11. Serrano, 8. Colsa, 24. Lacen, 22. Moraton – 12. Zigic, 20. Pereira.

Rezerve: 1. Coltorti, 14. Pinillos, 19. Bedia, 15. Luccin, 16. Goncalves, 2. Moral, 7. Tchite

Arbitru : Clos Gomez