

Athletic Bilbao 0-2 Arsenal Banca de rezerve face diferența într-un duel electrizant din debutul Champions League

Publicul din Țara Bascilor a creat o atmosferă electrizantă (dar plină de sportivitate) la primul meci găzduit de noul San Mames în Champions League iar Athletic Bilbao a răspuns printr-o evoluție energică pe măsură la revenirea în competiția de elită pentru prima oară din sezonul 2014-2015, însă ieharhiile fotbalistice nu au putut fi ocolite, iar Arsenal și-a impus în partea secundă valoarea superioară și a câștigat cu două goluri marcate de jucători veniți de pe banca de rezerve, una din diferențele abisale între cele două echipe.
Cu Gyokeres probabil punct fix în centrul atacului și trei internaționali englezi (Saka, Eze și Madueke) în prim-plan pentru cele două poziții de titulari pe benzi, importanța lui Gabriel Martinelli în lotul lui Arsenal pare să fi scăzut în actualul sezon, însă brazilianul a făcut dovada calităților pentru care nu trebuie scos din calcule și a marcat golul de 1-0 la doar 30 de secunde de la intrarea în teren, după o cursă în mare viteză de la jumătatea terenului la o minge lungă a lui Trossard.
A fost faza care a rupt echilibrul în Țara Bascilor, unde Bilbao se agățase de fiecare minge și pusese constant presiune în zona careului advers, în ciuda posesiei inferioare. Chiar și până la gol au fost faze în care calitatea individuală a jucătorilor lui Arsenal a fost evidentă, însă la nivel colectiv diferența nu fusese la fel de evidentă, mascată de energia remarcabilă a gazdelor, care nu au reușit să își creeze ocazii dar nici nu au cedat ușor vreun centimetru spre propria poartă.
Arsenal avusese o singură ocazie în prima repriză, la o lovitură de cap a lui Gyokeres din marginea careului de șase metri la unica acțiune în care londonezii au reușit să desfacă pe construcție apărarea adversă.
Factorul decisiv a fost însă diferența dintre cele două bănci de rezerve. Trossard și-a făcut apariția pe gazon în minutul 65 iar Martinelli în minutul 71, iar cele două noi apariții au avut efect aproape instantau pe tabelă după o naivitate defensivă a celor de la Bilbao, care în acest meci au aliniat un prim unsprezece în care niciunul din jucători nu mai jucase vreodată în Champions League.
Martinelli și Trossard au mai conlucrat o dată decisiv în minutul 87, de această dată cu rolurile inversate: brazilianul a ținut bine de minge în zona stângă a careului basc și a centrat în fața porții, iar belgianul a marcat cu șansă după o suită de caramboluri golul care a asigurat un final liniștit de meci, în care Mikel Arteta le-a acordat șansa debutului lui Piero Hincapié și Christian Nørgaard, doi dintre jucătorii transferați în această vară.
