Champions League
Braga
Braga
12
Real Madrid
Real Madrid
Álvaro Djaló 63
Rodrygo 16
Jude Bellingham 61

Braga 1-2 Real Madrid. Victorie cu efort minim înainte de El Clasico, cu Vinicius în prim-plan

Ștefan Gondor, 24 octombrie 2023

La scurt timp după ce a marcat golul de 1-2, Sporting Braga a avut o mare ocazie de egalare blocată de Kepa Arizzabalaga pentru ceea ce ar fi putut fi un rezultat istoric pentru gruparea lusitană, însă nu și un meci memorabil în istoria Ligii Campionilor. Într-o grupă facilă și cu patru zile înainte de El Clasico, Vinicius a fost singurul jucător al lui Real Madrid care a jucat la parametrii obișnuiți, în rest echipa lui Ancelotti a evoluat cu frâna trasă, sub impresia că are lucrurile sub control cu un efort minim.

Braga a avut spirit, însă diferența de valoare față de adversar este abisală. Nu o ajută nici lotul, nici istoria, nici stadionul bizar pentru Champions League, cu două tribune dar fără peluze. Are însă șansa să joace într-o grupă în care prezența debutantei Union Berlin îi dă speranțe la locul trei, iar calendarul îi este și el aliat, cu meciul de acasă cu Real Madrid programat chiar înainte de El Clasico.

Pentru Real ar fi fost deranjant să nu câștige la Braga prin prisma diferenței de valoare, însă altele sunt prioritățile echipei lui Ancelotti în acest moment, după ce victoria de la Napoli nu doar că a apropiat-o la o atingere de optimile Champions, dar și de câștigarea grupei. Realul nu a făcut rotații pentru că în acest moment nu prea are de unde, însă oamenii trimiși pe teren nu au avut motive să se omoare cu firea, ci și-au conservat în mod firesc energia pentru finalul de săptămână.

Braga se arătase vulnerabilă în meciul cu Union Berlin la mingile lungi aruncate în spatele fundașilor săi și așa s-a născut primul gol al meciului. A fost prima accelerare a Madridului și a fost suficientă pentru a rezolva prima repriză, chiar dacă Vinicius a fost oprit inițial din cursa solitară spre poartă de o proprie imprecizie, pe care a rezolvat-o în cele din urmă cu un assist pentru Rodrygo în locul golului personal.

Tot din piciorul lui Vinicius s-a născut și golul de 0-2, marcat de această dată de Bellingham cu un șut calm din marginea careului, a doua taxă plătită de lusitani pentru defensiva avansată din nou în mod imprudent, ca și cum viteza lui Vini sau aparițiile oportune ale lui Bellingham ar fi încă o surpriză în fotbalul european. În mod normal ar fi fost golul care ucide partida, însă Braga a avut norocul unui gol rapid la primul său șut pe poartă (autor Alvaro Djalo), iar acest lucru a aprins în mod neașteptat meciul, oferind gazdelor zece minute de speranță în care două mingi au ajuns în mod periculos în careul madrilen, ce de-a doua fiind chiar o mare ocazia a lui Ricardo Horta pe care Kepa a blocat-o de lângă bară cu o intervenție memorabilă.

În cele din urmă Braga a rămas doar cu intenția. Meciul s-a terminat cu victoria așteptată a lui Real Madrid, care conduce grupa cu maxim de puncte după trei etape și probabil va juca cu un aplomb diferit returul de peste două săptămâni, când ar putea obține în mod formal biletele pentru faza eliminatorie a competiției.

Braga - Real Madrid 1-2, fișa tehnică

ECHIPELE în meciul Braga - Real Madrid: Diogo Fonseca, debut stagional la Braga

Slide spre stânga pentru a vedea echipele de start, schimbările și notele jucătorilor

Statisticile meciului Braga - Real Madrid 1-2

Braga
Șuturi Braga
  • Total: 16
  • Pe poartă: 3
48-52
Posesie (%)
  • Braga
  • Real Madrid
Real Madrid
Șuturi Real Madrid
  • Total: 13
  • Pe poartă: 6
Total șuturi (inclusiv în blocaj)
16
13
Șuturi pe poartă
3
6
Șuturi pe lângă poartă
8
6
Șuturi blocate
5
1
Faulturi comise
7
11
Cornere
5
5
Ofsaiduri
2
6
Cartonașe galbene
0
2
Cartonașe roșii
0
0
Parade portar
4
2
Total pase
475
536
Pase completate
421
490
Acuratețe pase
89
91