Gibraltar 1-1 Bulgaria. Rușine istorică pentru vecinii noștri de la sud de Dunăre
Gibraltar - Bulgaria, scor 1-1. Cronica meciului din grupele Nations League în care oaspeții au bifat unul dintre cele mai umilitoare rezultate din istoria lor fotbalistică
Într-un moment în care naționala de fotbal al României pare să fi atins cel mai jos punct al său de după 89, vecinii de la sud de Dunăre ne arată că întotdeauna este loc de mai rău și că groapa în care și noi ne cufundăm este în realitate mai adâncă decât în închipuirile noastre cele mai sumbre: Bulgaria a înregistrat în Liga Națiunilor cel mai rușinos rezultat din istoria sa fotbalistică, după ce a scos doar o remiză în Gibraltar, națiunea minionă primită nu cu mulți ani în urmă în familia UEFA.
Vorbim probabil de o mare surpriză prin prisma impactului emoțional, dar altfel casele de pariuri, în realismul lor, oferiseră o cotă bunicică de aproximativ 1.30 pentru victoria urmașei semifinalistei Mondialului din 94. Și au avut dreptate, pentru că pe teren diferența dintre cele două echipe nu a fost atât de mare, iar la final cifrele au fost destul de apropiate la majoritatea categoriilor statistice cu excepția posesiei unde Bulgaria a avut o superioritate consistentă. 5-5 la șuturi pe poartă, 6-8 la lovituri de colț, 12-14 la faulturi și egalitate la numărul de intervenții ale celor doi portari sunt detaliile care demască meciul catastrofal făcut de Bulgaria lângă stânca Gibraltarului.
Oaspeții au condus la pauză cu 1-0 după un gol marcat de Georgi Minchev la ultima fază a primei reprize, însă la capătul primului sfert de oră al părții secunde au făcut cadou un penalty după o minge lovită neglijent cu cotul la o lovitură liberă. Liam Walker a transformat de la punctul cu var și a fost suficient pentru ca gazdele să bifeze un rezultat de prestigiu, chiar dacă Bulgaria a avut o jumătate de oră la dispoziție să caute golul așteptatei victorii.